Am „nimerit” într-o seară la o sală de fitness unde erau multe persoane ce își încheiaseră programul de la serviciu și veniseră să… își împlinească scopul pentru care au ales să vină la sală. Senzația pe care am avut-o atunci e că mă aflam printre roboți, printre niște pasageri ai trenului numit „viață” care are aceeași destinație dată.

Nu mă refer aici la gesturile repetitive pe care le implică mersul la sală și lucrul la aparate, care induc un caracter mecanic, ci mă refer la starea lor de spirit. Poți face toate acele gesturi repetitive și într-o stare de prezență, conștient de fiecare gest, de fiecare respirație, de fiecare acțiune și modul în care reverberează ea în ființa ta.

Referitor la trenul numit viață… Călătorim ca să murim? Sau călătorim ca să înviem?

Patternurile sociale ne-au prins în mrejele lor și ne dictează toate acțiunile? Sau suntem conștienți de această minunată călătorie și toate interacțiunile pe care ni le oferă? Știm să ne bucurăm cu adevărat atunci când staționăm într-o gară?

Care au fost valorile ce ni s-au inoculat în copilărie? Ce am învățat de la părinții noștri? Ce știm despre iubire, afecțiune, despre unitate și despre relația de cuplu după ce am trăit în mijlocul relației alor noștri?

În școală am fost dopați cu informații care nu au avut deloc de-a face cu educația emoțională și sentimentală, care nu au trasat deloc drumul către a deveni oameni buni, respectuoși și respectabili, ce manifestă virtuțile divine.

Am învățat matematică, limbi străine, geografie, economie, biologie, psihologie etc. Puțini dintre noi știm un pic de biologie și poate un pic de anatomie. Și acestea sunt poate puținele lucruri pe care le putem spune despre noi înșine.

Viața de adult se învârte în jurul carierei – societatea ne impune să ne luăm un job, să ne creăm o familie și să facem copii.  Dar nu ne învață cum să iubim, cum să construim o relație armonioasă și funcțională, cum să ne asumăm destinul copilului pe care îl vom aduce pe lume și valorile pe care i le vom transmite.

Dezvoltarea personală apare de cele mai multe ori conjunctural, în funcție de oamenii cu care interacționăm și de situațiile de viață prin care este necesar să trecem (după cum ne conduce trenul și nu după cum conducem noi trenul), și mai puțin într-un mod asumat, pe deplin conștientizat.

Timpul trece și când simțim că se apropie vreun sfârșit, al unei relații, sau chiar al călătoriei înseși, ne simțim obligați să ne schimbăm sistemul de valori și priorități după care ne-am ghidat ani la rândul.

Abia acum auzim întrebările cu care inima a venit să bată la poarta minții: „Pentru ce toate aceste eforturi? De ce atât de mult stres din cauza aceasta? Încotro vei ajunge dacă continui să faci asta? Care este scopul tău de fapt?”.  Acum apare nevoia de a dărâma toate schemele mentale, de a ne debarasa de tot ceea ce nu ne face bine, de a ne crea obiceiuri constructive, pozitive, de a ne reconstrui, de a ne regăsi.

Fiecare cale spirituală autentică susține că este necesar ca omul să găsească răspunsurile la 4 întrebări principale:

  • Cine sunt eu?
  • De unde vin?
  • Unde merg după ce voi părăsi această lume?
  • Care este scopul vieții mele?

În școală profesorii nu ne-au ajutat să găsim răspunsurile la aceste întrebări. Cel mai probabil nici părinții. Și poate nici partenerul de viață. Educația pe care am primit-o se învârte în jurul verbului „a avea”, a aduna bunuri, și nu „a fi” și a aduna experiențe interioare.

Cât de multe faci tu pentru a avea? Și cât de multe faci pentru a fi?

Avem o carieră, un job, o familie, o casă, poate și alte proprietăți, o mașină. Dar cât vor conta acestea în momentul în care vom păși dincolo? Poate vor conta pe drumul în care ni se va așeza trupul să se odihnească pentru totdeauna, dar noi nu ne vom bucura de ele.

Ce contează este ceea ce suntem. Nimeni nu ne poate lua ceea ce suntem. Cum este posibil să știm atât de puține lucruri despre cel/cea cu care ne petrecem cel mai mult timp: despre noi înșine?

Nimic nu se întâmplă, noi nu suntem produsul unor coincidențe sociale! Și chiar dacă am crescut într-o familie disfuncțională, unde am fost privați de afecțiune sau am asistat la scene de violență verbală sau fizică, putem alege chiar acum viața pe care ne-o dorim să trăim! Noi suntem în permanență creatorii vieții noastre! Noi avem controlul asupra vieții noastre! Și fiecare dintre noi are un impact profund asupra întregului Univers! Este necesar doar să fim! Să trăim cu adevărat, exact așa cum putem acum, dar complet treji, conștienți, cu intensitatea și entuziasmul unui copil care a primit cadoul pe care și-l dorea de mult.

 

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here