duminică, aprilie 21, 2019
Am învățat să fac Salutul Soarelui acum 8 ani. De atunci am avut perioade lungi de timp în care l-am realizat zilnic, de cel puțin 12 ori (cele 12 mișcări) dimineața și de cel puțin 12 ori seara. De ce? Ahh, sunt atât de multe motive! Din punctul meu de...
WHY NOT o serie de articole referitoare la ce și de ce ar trebui să evităm Din aceeași serie: De ce să nu manifestăm răutate (în fapte, vorbe, gânduri sau intenții) De ce nu este indicat să consumăm alcool Gelozia este acea trăire emoțională și/sau manifestare a unei ființe umane în care aceasta...
"Iertare", acest cuvant magic promite sufletului libertate si fericire vesnica, ingrediente necesare pentru a ne putea exprima autentic in relatia minunata de iubire pe care o avem sau pe care ne-o dorim. Iertarea e o arta, frumos si fin elaborata. Atat de mult isi doreste sa ajute sufletele, atat de...
Raporturile sexuale din care dragostea este absentă, se reduc la o simplă funcție biologică, la o plăcere scurtă și de moment, dar nu ne apropie deloc de o împlinire a întregii ființe, de care avem cu toții nevoie. Raporturile sexuale și orgasmul pot constitui în ele însele o plăcere...
Salutul Soarelui – Surya Namaskara Vă invităm cu drag, sâmbătă, 30 martie, 2019, la centrul nostru – Vox Amoris, unde vom învăța împreună cum se realizează Salutul Soarelui și care sunt beneficiile acestui exercițiu yoghin. În limba sanscrită, Surya înseamnă Soare, iar Namaskara înseamnă a saluta plin de devoţiune şi dragoste. În ultima...
Intenția sinceră și profundă care stă la baza angrenării noastre într-o oarecare direcție, într-o oarecare acțiune are o importanță deosebit de mare în ceea ce privește efectele subtile, destinice, dar chiar și fizice ale respectivei angrenări. Subliniez, însă, că vorbim aici despre intenția SINCERĂ și PROFUNDĂ, chiar dacă –...
În general este dificil să vorbești despre diferitele tipuri de orgasm la bărbați decât la femei. Unul dintre motive este faptul că orgasmul masculin este însoțit de obicei, și mă refer aici la bărbații care nu practică continența sexuală (tehnici de control al energiei erotice), de o ejaculare explozivă...
sursă foto WHY NOT o serie de articole referitoare la ce și de ce ar trebui să evităm Am dori să menționăm încă de la bun început că recomandarea de a nu dormi noapte de noapte, în mod constant alături de ființa iubită nu este una atât de imperativă ca cea...
sursă foto: www.denofgeek.com Unii spun că nu știi care îți este soarta. Dar eu cred că soarta ni se arată, ne dă niște linii directoare. Sau karma, cum o numesc hindușii. Dacă ne naștem într-o familie săracă, avem de învățat lecția sărăciei, sau bogăției, depinde cum vrei să privești situația. Mai binele...
sursă foto: https://ro.pinterest.com În cadrul unui act amoros – și în mod special al celui realizat cu o perfectă continență - au loc două procese energetice: transmutarea substanței seminale în energie și sublimarea energiei rezultate, adică modificarea, elevarea frecvenței sale de vibrație. Despre importanța și avantajele continenței amoroase am vorbit în alte...