De fiecare dată când mă apropii de el, trupul tot îmi tremură înăuntru. Fiecare celulă se trezește, respirația se grăbește, valuri de plăcere curg prin mine, pieptul îmi ia foc. Iar din mine curge nestăvilită dorința în secrețiile vieții. În acele momente mă simt cea mai frumoasă femeie din lume, de o senzualitate de necuprins.

Vreau să îi dăruiesc din mine, din feminitatea mea, să îl umplu cu mine, să îi ștanțez fiecare celulă cu feminitatea mea. Vreau să îi dăruiesc erotismul ființei mele și să îi trezesc tot trupul.

Îl rog să se întoarcă, să se întindă pe pat, stând pe burtă. Mă apropii ușor de el și îi acopăr spatele cu o răsuflare caldă.  Ca o ofrandă îmi aștern tot părul pe umerii lui. Ușor îi brăzdez pielea cu șuvițele de păr de-a lungul brațelor, pe partea laterală a spatelui, pe fese… îl simt cum tresare ușor… cobor pe coapse, mai jos… până ajung la tălpi… urc în același ritm, gambe, spatele genunchiului, partea interioară a coapselor, fesele bombate… mângâierea șuvițelor mele de păr îl gâdilă ușor și îl relaxează… Îi cutreier tot trupul cu părul meu înmiresmat.

Cu o savuroasă voluptate, mă întind deasupra sa.

Îmi trec degetele prin părul lui. Cu senzualitate îmi continui mișcarea creionându-i gâtul puternic. Buzele mele se lipesc de urechea lui. Îi sug lobul urechii, cu încântare, așa cum îmi suge el clitorisul. Îi penetrez urechea și gem ușor. Acea combinație de plăceri, de vârtejuri, de noutăți i se împrăștie în tot trupul. Se zbate sub mine. Cu respirația mea pe tâmplele lui, îl topesc în plăcere. Cu limba caldă și zemoasă îi cutreier obrazul. Mă opresc în colțul buzelor și îi penetrez gura. Mâna se strecoară cutezătoare printre șuvițele de păr. Își întoarce repede capul. Îi simt tremurul dorinței de nestăpânit. Vreau să-l simt tot, să îi gust fiecare centimetru al pielii, să îl sorb cu nesaț, să îl port în mine.

Îmi depărtez picioarele și îi presez fesele cu pubisul. Cu buzele umede îi sărut zonele laterale ale gâtului. Îi cuprind între dinți zona cefei. Degetele îi cutreieră în continuare părul…

Cu sfârcurile erecte îi creionez cercuri pe spate. Îl tulbur, îl copleșesc, îl reduc la tăcere, la încremenire. Îi penetrez toate adâncimile sufletului, prin fiecare venă, curg prin el.

Îi înec obrazul în părul meu și cu limba fierbinte îi cutreier umărul, cu zvâcniri de foc. Cobor până ajung la zona interioară a cotului. O presez cu buzele și apoi desenez cercuri pe ea. Urc până ajung la încheietura mâinii. Îl mușc ușor și apoi îi sărut palma cu nesaț.  Îmi ridic mijlocul în mișcări continue pentru a-mi presa vulva de fesele lui, incantând un nou evantai de gemete. Îi sug degetele intens, nebunatic, cu adorație.

Din mine țâșnesc înălțimi orbitoare și se deschid noi drumuri către Sine.

Iubirea pentru el mă mistuie și mă umple.

Cunosc iarăși și iarăși beția orbitoare a simțurilor. Buzele ridică imnuri născute din rugăciunea pasiunii.

Îi desenez arabescuri, pe spate, cu buzele. Timpul ne privește imobil. În întregul univers se aude doar simfonia gemetelor noastre. Îi cuprind fesele între sâni și îi prind genunchiul între mrejele labiilor.

Îi sărut interiorul coapselor… mă îmbăt cu parfumul său intim. Sunt flămândă de el. Îl ating ca pe o minune. Îi sărut fiecare părticică a picioarelor. Îi cuprind între buze călcâiul. Îi penetrez cu limba, înfiorată, spațiile dintre degete. Îi sug pe rând degetele de la picioare. Tremură de plăcere, se zvârcolește. Iubirea clocotește în mine. Mă dilat în ceva imens, misterios, divin și fără limite.

Îi simt mușchii zvâcnind sub mine. Îl îmbrățișez cu tot trupul. Simt creându-se un schimb continuu de senzații între noi, într-un circuit empatic misterios.

După câteva minute de nemișcare, îi cer să se întoarcă cu fața. Cu limba năstrușnică, îi dezmierd chipul. Îi astup buzele cu sânii. Îl hrănesc cu pofta și nesațul meu. Mă revărs în el ca o ofrandă.

Cu o mare lăcomie, îi sărut pieptul. Ating culmile plăcerii în timp ce mă pun în slujba satisfacerii sale. Trupul îi vibrează, iar eu continui să îi sărut și să îi ațâț cu degetele pieptul. Îi penetrez cu limba buricul. Tresare.

Cobor spre lingamul său falnic. Dar nu mă reped la el. Îl mângâi doar cu respirația. Îi sărut zona stinghiilor, cu mișcări ferme ale limbii mele pofticioase. Îi prind testiculele între buze și i le sug cu încântare. Chipul mi se luminează, ochii mi se umplu de savoarea lui adorabilă, pe buze sălășluiește toată iubirea din lumea aceasta. Gemetele lui parcă se nasc pe limba mea. Fericirea vrea să-mi spargă pieptul.

Îi mângâi lingamul cu sânii, cu mișcări iscusite. Mă unduiesc, mă frec de el, iau foc. Erecția lui puternică îmi penetrează pieptul. Totul e o armonie perfectă. Trupul nu-mi este decât interpretul sufletului. Parcă totul începe în fiecare clipă. Interiorul meu implodează de energie.

Mă simt fascinantă și rebelă când îi simt trupul extaziat sub atingerile mele. Sunt mama care îl hrănește și îi oferă liniștea toată a acestei vieți. Sunt inițiatoarea care îi desenează primii pași în misterele amorului. Sunt amanta care îi împlinește toate fanteziile. Sunt iubita care îi oferă Viață.

Îi sorb dumnezeiasca voluptate și înviez prin el.

Îi sărut coapsele, genunchii, tălpile…

Îi ador fiecare părticică a trupului ca un sanctuar al iubirii. Este Iubitul meu.

 

Descrierea zonelor erogene ale bărbatului o găsiți în acest articol.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here