Poate suna pragmatic pentru unii dintre voi, dar mie imi place sa spun ca relatia e un „full time job”. Cine are o relatie functionala si implinitoare stie la ce ma refer. Si cei care au muncit mult sa faca o relatie sa fie functionala, dar nu au reusit, stiu la ce ma refer. Doar cei care au facut pact cu nefericirea si cu gandul ca „decat sa fiu singur/a, mai bine raman in relatia asta cu toate ca nu este deloc asa cum mi-as dori si cum sufletul meu stie ca ar trebui sa fie, dar am obosit sa mai sper, si oricum am vazut eu si la prietenii mei ca iubirea si fericirea sunt trecatoare…”, nu au observat acest adevar.
Si pentru iubire si pentru fericire se munceste. Pe branci. Se fac alegeri intelepte. Este usor sa fii nefericit, este la indemana. Lumea in care traim iti poate oferi nenumarate motive sa fii pesimist, neincrezator, trist, depresiv.
Greu este sa lupti impotriva curentului si sa iei mereu deciziile interioare care te pun in acord cu armonia universala, cu toate ca ai putea parea un pic ciudat in ochii celor din jurul tau.
Dupa aceasta introducere neplanificata (s-a strecurat singura in articol), o sa incep sa vorbesc despre relatiile la distanta.
In functie de evolutia lor, relatiile la distanta se impart in 2 categorii:
1) Relatii care incep la distanta si care spera sa se continue indepartand distanta fizica.
2) Relatii care incep si se continua pentru o perioada de timp in aceeasi localitate sau chiar sub acelasi acoperis, dar apoi, din cauza necesitatilor, intra in scena distanta fizica.
In primul caz, des intalnit in prezent mai ales datorita spatiului virtual in care oamenii se cunosc si aleg sa inceapa o relatie, apare fenomenul despre care vorbea Osho in conferintele sale: „relatia formata din 4 persoane”: el si ea – cei 2 implicati, și imaginea ei despre el si imaginea lui despre ea. Intrucat distanta poate distorsiona perceptiile, emotiile si intelegerile, fiecare dintre cei 2 se poate afla in pericolul de a „interactiona” mai ales cu imaginea pe care si-a creat-o despre celalalt, cu proiectiile pe care le-a facut asupra celuilalt.
In astfel de situatii exista tendinta de a proiecta asupra celuilalt implinirea tuturor dorintelor, salvarea de la singuratate, imaginea celui pe care noi credem ca l-am cautat dintotdeauna.
Am fost martora la o situatie in care ea vorbea la telefon cu iubitul ei. Dupa ce a inchis si a reluat in mintea ei toata discutia, a avut impresia ca el a insinuat altceva decat a zis de fapt, si a inceput sa ii scrie mesaje. Deoarece el era la serviciu si nu isi putea verifica telefonul, ea s-a certat si s-a impacat de vreo 3 ori cu el, prin mesaje, pana a reusit si el sa isi citeasca corespondenta si sa fie activ si in relatia lor reala, nu doar in cea imaginata de ea.
In cazul relatiilor la distanta sunt necesare: o foarte mare luciditate, o cunoastere si un control al emotiilor exemplar si inteligenta relationala.
Relatiile la distanta pot fi foarte frumoase. Exista distante care apropie foarte mult. Distanta ii poate face pe cei doi sa fie cu adevarat constienti de binecuvantarea prezentei unuia in viata celuilalt. Distanta poate ajuta la retrezirea pasiunii in cuplu. Distanta poate, de asemenea, sa ajute la stabilizarea iubirii dintre cei doi, in fiintele fiecaruia dintre ei.
Distanta te face recunoscator pentru momentele de apropiere, distanta te invata sa te bucuri mai mult si sa apreciezi intimitatea.
Cum cream apropierea la distanta?
Trebuie sa avem in vedere macar 3 planuri ale relatiei, de exemplu cel erotic, cel afectiv si cel mental, si sa le facem sa functioneze cu adevarat.
1. Pe plan erotic lucrurile ar trebui sa fie simple, si spun asta pentru ca, din povestirile celor din jurul meu, este mult mai usor sa fantazezi la distanta, sa iti exprimi fantasmele si dorurile in scris, tastand cate un mesaj, decat sa vorbesti despre asta intre 4 ochi.
Raporteaza-te la perioada aceasta de distanta ca la preludiul pentru urmatoarea intalnire amoroasa. Trimite-i deseori mesaje prin care sa ii inciti si incanti imaginatia! Spune-i cum esti imbracata sau descrie-i cum te simti fiind dezbracata, reaminteste-i cat de mult il doresti, evoca in scris unele dintre cele mai frumoase experiente erotice avute impreuna. Trimite-i poze sau filmulete senzuale facute special pentru el. Fa dragoste cu el chiar si la distanta!
Fii prezenta in viata lui!
Daca cei doi nu „muncesc” cu perseverenta si incantare ca planul erotic sa functioneze, acesta clar nu va functiona de la sine. Si cum nu exista stagnare, ci doar involutie si evolutie, singura varianta disponibila ramane in aceasta situatie de delasare si plafonare, doar involutia.
Reciteste articolul despre rolurile sexuale in relatia de cuplu: cu siguranta vei gasi acolo inspiratiile necesare pentru a te preocupa cu incantare de relatia voastra erotica.
2. Planul afectiv. Si acesta se invata. In ceea ce priveste afectiunea si modul de a ne manifesta iubirea, noi si cei din generatia de dinaintea noastra avem o educatie precara. Facem parte din generatia care am fost crescuti de parinti care, in perioada comunismului, s-au preocupat de cum sa procure si sa ofere mai bine cele trebuincioase, si nu cum sa ne mangaie mai afectuos, ca nici ei nu prea stiau. Au crescut intr-o perioada a interdictiilor, a ingradirii libertatii de manifestare, de penurie, de saracie atat materiala cat si spirituala.
Este mai greu sa oferi ceva ce nu ai primit si nu stii cum se simte: afectiune, mangaieri, cuvinte de incurajare, sa iti exprimi emotiile cu detasare. Tandretea se invata. Procesul acesta te scoate un pic din zona de confort, dar rasplata este pe masura.
Fii romantica! Chiar si fierul se poate modela! Chiar daca ai senzatia ca nu stie cum sa primeasca iubirea ta romantica, invata-l! Fii perseverenta! Ceea ce daruim ramane al nostru in eternitate! Daruieste de dragul de a darui, nu cauta sa faci troc, nu astepta nimic! Este extraordinar si de dorit sa fie reciprocitate, dar daca nu exista, iubirea pe care o manifestam pentru el, trece prin noi si ne imbogateste!
Incita-l sa fie deschis! Daca nu stie cum sa iti raspunda, invata-l tu! Scrie-i un mesaj de iubire, de la tine pentru el si apoi tot tu scrie si raspunsul pe care ti-ar placea sa il primesti de la el. Fii perseverenta! Daca nu se misca nimic in el si nu incepe sa actioneze (sau macar reactioneze) inseamna ca nu poate sau nu vrea. Si atunci vei lua urmatoarele decizii in consecinta.
Fa ca iubirea ta sa fie ca o ploaie marunta de vara, dar care naste torente de fericire in sufletul lui!
3. Planul mental. Impartaseste-i toate constientizarile pe care le ai si preocuparile (mai ales cele constructive) de peste zi. Chiar daca sunteti impreuna de foarte mult timp, fiecare dintre voi se afla intr-o continua transformare, asa ca sa nu te gandesti ca ceea ce ii spui, el cunoaste deja. Poate ca intuieste, dar sigur intimitatea mentala il va incanta foarte mult. Cauta sa te perfectionezi incontinuu, sa devii cea mai buna varianta a ta! Doar asa relatia va avea un ritm dinamic si va capata mii de nuante!
Fii precum o carte pentru el: incanta-l cu paginile tale! Fii deschisa, nu iti fie frica! A fi deschis si vulnerabil nu aduce suferinta, decat daca iti pui fericirea ta pe umerii lui! Vulnerabilitatea si sensibilitatea te ajuta sa patrunzi si mai adanc in universul fiintei tale! Cunoscandu-te pe tine, il cunosti si pe el!
Intimitatea se creeaza si cand ii oferi spatiul necesar: nu il suna sau ii scrie mai des decat trebuie! Ofera-i ocazia de a actiona, si nu il obliga doar sa reactioneze!
Simte dinamica relatiei si respect-o! Am realizat aici un set de intrebari la care chiar este indicat sa se raspunda atunci cand va aflati la distanta! Descopera daca adevarul tau este si adevarul lui!
Fii jucausa! Joaca-te! Incanta-l! Trimite-i bancuri, glumite, spune-i cat de important este pentru tine, ce barbat minunat este, cat de mult il apreciezi si cat de recunoscatoare esti pentru relatia voastra! Si in acest mod cresterea voastra impreuna nu va avea sfarsit!
Succes maxim!
Adaugă un comentariu