Îmi amintesc perfect momentul în care unul dintre verișorii tatălui meu mi-a șoptit marele secret: cum se face dragoste! Ah, cât de fascinată am fost! Simt și acum emoțiile acelea, freamătul din trup, curiozitatea care mă făcea să pun din ce în ce mai multe întrebări. O zi întreagă am alergat după el să îmi povestească cum e posibil ca bărbatul să se unească cu femeia, în ce moduri se realizează asta și de la ce vârstă poți avea parte de astfel de experiențe. Explicațiile lor, auzite cu siguranță de la prieteni, trezeau în mine vârtejuri arzătoare, dorințe de mult pierdute în negura timpului, trupul mi se înfierbânta și mintea voia să audă din ce în ce mai multe detalii. Bănuiam că aici se ascunde poarta către marile fericiri, către libertate, către desăvârșire. Aveam impresia că am aflat cel mai mare Adevăr al acestei lumi! Aveam vreo 6 ani.
Vara următoare a fost una plină de surprize. Petreceam ore în șir în podul șurii sau în salcia de alături privind înspre iazul în care bărbații din sat scăpau de toropeala soarelui. Începeam cu emoție fiecare zi. Mă ridicam din pat, stăteam puțin prin preajma bunicilor și apoi, când auzeam zgomotul trupurilor grele aruncându-se-n apă, le spuneam că mă duc la joacă. Alergam spre șură, urcam scara mare de lemn care mă ducea spre un paradis al privirii. Înaintam înfiorată de beatitudine, cu mult entuziasm, simțind că sunt părtașă la un ritual al prieteniei și libertății. Descopeream atunci frumusețea și diversitatea trupului bărbătesc. Ochii mei sclipeau la vederea bărbaților al căror spate puternic și picioare înalte contrastau cu chipul lor blând, cu buclele aurii. Mă fascinau trupurile lor nude, arse de soare, atât de diferite între ele, pe care străluceau șiroaiele de apă.
Imaginile acelea făceau să apară în mine un fel de beție lucidă, sublimă, plină de candoare. Prin jocul lor, prin modul în care se aruncau în apă, eliberându-se de grijile de peste zi și spălându-și inimile de tristețe, mi se revelau dimensiunile senzualității, ale frumuseții trupului masculin, atât de frumos și încântător, puternic și viril. Atunci am început să iubesc conștient Bărbatul.
Prima secvență erotică pe care am citit-o într-o carte era povestită de un bărbat care se lăsase fascinat de o puștoaică ce citea pe plajă. Cu degetul arătător al mâinii drepte rotea o șuviță de păr pubian ce ieșea pe sub marginea chiloților. Cu câtă încântare povestea autorul acea secvență! Atunci am știut că asta vreau să fac eu când voi fi mare! Să scriu despre erotism!
Am studiat foarte multe cărți de-a lungul timpului, depășind cu mult în profunzime articolele de genul „ce să faci ca să atingi orgasmul” sau „cum să te faci plăcută de toți bărbații”. Am studiat textele tratatelor tantrice, despre arta taoistă a iubirii, literatură erotică începând de la Marchizul de Sade, Apollinaire, continuând cu Henry Miller și iubita sa, Anais Nin, literatura contemporană de profil cu autori de seamă cum ar fi Mantak Chia, Nik Douglas și Penny Slinger. Ah, să nu uit să îl menționez pe Julius Evola, un scriitor foarte prolific!
Ce am aflat și practicat până acum? Că a face dragoste este o artă!
Cu toate că sexualitatea reprezintă în continuare un subiect despre care oamenii se feresc să vorbească din pudibonderism sau alte motive, eu știu că va veni momentul în care omenirea se va raporta la sexualitate ca la un concept complex, sacru, ca la o modalitate de dezvoltare și evoluție, inclusiv spirituală! Din acest motiv am și scris articolul despre revoluția erotică pe care te invit să îl citești aici.
A face dragoste nu se rezumă la cele 15 minute în care bărbatul penetrează femeia! Dacă sunt puse în practică anumite tehnici de control al energiei sexuale (despre care vom vorbi în articolele de pe Vox Amoris) nu te vei mai rezuma la 15 minute, ci vei putea face dragoste ore și ore în șir.
A face dragoste este modul minunat în care o poți descoperi cu adevărat pe ființa iubită, poți pătrunde în universul ei lăuntric, te poți descoperi pe tine, intrând prin această intimitate care se creează între voi, în cele mai adânci aspecte ale ființei tale!
Care e condiția stringent necesară pentru toate acestea? IUBIREA!
Eu știu că în fiecare dintre noi pulsează cu putere, tremură neîncetat, vibrând ca un vulcan gata să erupă, dorințe, șoapte, țipete, gemete, cuvinte, imagini, doruri.
În mine e un foc ce arde continuu, ce mistuie ordinarul, ce devorează limitele, mă împresoară și mă duce dincolo de spațiu, de timp, de explicabil, de rațiune. Mă eliberează și mă înalță pe aripile libertății, ale zborului, ale tăcerii. Asta face Erosul în mine.
Și când mă reîntorc aici găsesc etichete, încorsetări, situații ce încătușează, priviri rigide, voci ce vor să îngrădească, oameni ce stăvilesc libertatea neînțelegând nimic.
Am creat acest website pentru a întâlni suflete cu același neastâmpăr interior ca să creăm lumea noastră, tărâmul nostru, învăluindu-l cu aspirațiile sufletelor noastre, departe de cei care nu ar putea penetra această taină.
Ne-am adunat într-o echipă care crede în miracolul și sublimul erosului. Prin tot ceea ce scriem și prin modul în care acționăm, clipă de clipă, în viața noastră, aducem sacrul în profan și contestăm modul greșit în care este privită sexualitatea – ca fiind ceva vulgar și rușinos. Credem în a gândi și a acționa diferit! În a contopi erosul cu toate celelalte aspecte ale vieții, inclusiv cel spiritual. Vibrăm la unison cu fericirea și nu o lăsăm să ne părăsească! Dorim să fim una cu ea! Credeam în puterea vindecătoare a erotismului!
Vrei să ni te alături?
8 Comentarii
Mai precis, ce texte tantrice traditionale ai studiat? Poti detalia? Si nu ma refer la cartile de popularizare a tantrei din occident, care nu prea au treaba cu tantra traditionala, si care pe buna dreptate fac parte din neo-tantra – care reprezinta o interpretare personala, individuala si dupa ureche de cele mai multe ori a tantrismului, venita fara a avea vreo intiere traditonala, veritabila pe aceasta cale.
Mahānirvāna Tantra, Kularnava Tantra, Vijñāna Bhairava Tantra, …
Laksmi Tantra 🙂
Bine te-am gasit!
Bine ai venit! 🙂
Big like! ♥️
Mulțumesc, Andrei!
Felicitari pentru articol! Am ramas … UAU!! :).
Adaugă un comentariu