Suntem mai mereu în căutarea celei mai noi versiuni pentru aproape tot ceea ce deținem: de la telefon, televizor, computer, mașină, la detergenți, blendere sau aspirator. Este chiar foarte firesc să ne dorim mereu ce e mai bun, mai adaptat cerințelor, mai inteligent etc și să facem eforturi pentru a dobândi acestea. Ce nu e firesc e faptul că vedem doar exteriorul și nu ne preocupăm să îmbunatățim și interiorul nostru, cum ar fi de exemplu masculinitatea noastră. Oare propria masculinitate la ce versiune a ajuns? Suntem la cea mai avansată versiune? Ne știm posibilitățile, variantele, mijloacele de îmbunătățire?
Întelegem și acceptăm faptul că pentru a avea un salariu cât mai bun trebuie să parcurgem școala primară, gimnaziul, liceul, facultatea, apoi odată formați profesional muncim în general câte 8 ore zilnic. În schimb, când vine vorba de a fi bărbat considerăm suficient, că ne-am născut de sex masculin și restul o să vină de la sine într-un mod miraculos, nu trebuie să facem nimic pentru aceasta. Cu cât mai repede ne dăm seama că e o mare diferență între “sex masculin” și bărbat adevărat cu atât avem mai multe șanse să devenim un bărbat adevărat.
Un sexolog spunea că “femeile se nasc femei, dar bărbații trebuie să devină bărbați”. Odată ce ajungem conștienți de aceasta ne aflăm în fața unei alegeri esențiale pentru destinul nostru ca bărbați: mă angrenez pe acest drum al transformării și evoluției mele sau merg pe varianta cea mai populară, care din păcate este negarea: “aiurea, nu există așa ceva…”. Înainte de a lua o hotărâre e bine de știut că la prima variantă avem ceva de muncă dar în final “premiul cel mare” este fericirea noastră și implicit și a persoanelor dragi nouă iar la a doua variantă scăpăm pe moment de orice bătaie de cap iar pe termen lung ,“premiul cel mare” care inevitabil va veni la un moment dat, va fi regretul…
Viața este prin definiție dinamism, mișcare, transformare, evoluție. În momentul în care nu mai avem preocupări, vise, planuri și aspirații pentru dezvoltarea noastră ca bărbați, acestea sunt indicii clare că bărbatul din noi nu mai e demult chiar așa în formă, ba chiar este posibil să fie într-o stare gravă și abia se mai menține în viață. Dacă privim în jurul nostru, natura ne oferă o lecție foarte importantă: în lupta pentru supraviețuire nu câștigă neapărat cel mai puternic ci cel care se adaptează cel mai bine. Adaptarea implică dinamism și transformare, practic un upgrade continuu.
Să fim mai fericiți, să devenim mai conștienți de noi, de viață, de Dumnezeu, să fim mai inteligenți, să scăpam de burtă , să nu mai târâm după noi diverse afecțiuni, să renunțăm la vicii și slăbiciuni care ne țin permanent în stres la gândul că la un moment dat se va afla cine suntem cu adevărat și nu cine vrem să părem că suntem, să avem voința, să devenim mai puternici, să ne regenerăm mai bine și să nu mai fim chinuiți de oboseală cronică, să reîntinerim biologic cât ne permite organismul și să nu fim așa cum ne impun situațiile stresante din viața noastră, să fim mai virili și să avem un penis mai mare, să facem dragoste într-un mod sublim, să o facem cu adevărat fericită femeia pe care o iubim – toate acestea nu trebuie să fie lucruri care doar ne-ar plăcea să le reușim ci chiar să facem constant și eficient ceva care să ne îmbunătățească viața. Rareori intuim cât de mult putem transforma în bine propria viață deoarece această capacitate de transformare ni se revelează doar după ce suntem activi și nu doar spectatori pe calea Transformării.
Primul pas pentru noi este informarea, cunoașterea. Dacă este făcută într-un mod corect și profund, informarea ne poate da o imagine de ansamblu asupra masculinității, asupra modalităților și mijloacelor de amplificare armonioasă a acesteia, asupra erorilor și capcanelor care pot apărea în calea noastră. Acesta este scopul nostru: să vă informăm cât mai bine pentru ca tot ce faceți mai apoi să fie în cunoștință de cauză. Din lipsa de cunoaștere apare amăgirea iar aceasta ne conduce sigur către reversul monedei – dezamăgirea.
Dumnezeu ne-a dat tot ce avem nevoie, inclusiv libertatea de a folosi cum vrem tot ceea ce am primit. Cum se spune, “mingea este în terenul nostru” – de noi ține ce facem de acum, este 100% responsabilitatea noastră. Viața a fost creată de Dumnezeu ca o imensă și pefectă școală, ca un sistem extraordinar de evoluție și perfecționare continuă. De aceea înțelepciunea populară ne spune că “Omul cât trăiește, învață”. Într-un fel viața este sinonimă cu învățarea, transformarea și evoluția. Și Buddha spunea “A trăi o singură zi şi a auzi o învăţătură bună înseamnă mult mai mult decât faptul de a trăi o sută de ani fără de a o cunoaşte.” Putem să ajungem de bună voie la concluzia că timpul pentru upgrade este de fapt tot timpul sau putem să trecem prin serii întregi de evenimente, în general cu final trist, pentru ca în cele din urmă să ne dăm seama că nu avem pe cine învinovăți și doar reticența noastră la tansformare este responsabilă de condiția în care ne aflăm.
“Nici Roma nu a fost construită într-o singură zi” și nici noi nu ne putem transforma peste noapte într-un bărbat extraordinar. Avem un drum destul de lung iar cel mai greu este primul pas…
Prietenii cei mai buni la drum: inteligența, răbdarea, perseverența.
Inamicul cel mai periculos: comoditatea.
Sursa motivației noastre: fericirea, împlinirea și pacea interioară.
Ideea forță: îmbunătațește gradat și constant, în ritmul tău, tot ce poți!
Adaugă un comentariu