Inchide
Contactează-ne: contact@voxamoris.ro
Sună-ne +40 735 141 751
Rămâi conectat:

India. Călătorie către mine însămi.

Prima zi

În timp ce eram în avion și am pătruns pe teritoriul ei, Mama India m-a întâmpinat, îmbrățișându-mi sufletul cu tandrețea sa. O simți profund tămăduitoare.

Am schimbat 3 avioane până la Dehradun. Aici am urcat într-o mașină care urma să ne ducă până în Rishikesh. Strada era umbrită de măreția arborilor și înviorată de prezența vacilor sălbatice dar blânde, a maimuțelor și a păunilor.

Închid ochii ca să fur pentru mine o parte din această neasemuită bogăție.

Aerul este umed, înfierbântat și mângâietor cu un parfum nemaiîntâlnit de mine. Miroase a sacru.

După ce ne-am odihnit, am plecat cu riksa spre Gange (ghat). Un iureș de senzații.

O paletă largă de emoții pe care le accesezi cu rapiditate. Fericire copleșitoare, fascinație, curiozitate, compasiune, mirare.

Izvoare de revelații îmi adapă sufletul. Senzația că în următoarea clipă voi descoperi un miracol simplu al vieții: și asta o văd în fiecare privire pe care o intersectez, și în fiecare zâmbet care urmează privirii.

Am vizitat Ashramul Kriya Yoga din Rishikesh. Acolo am descoperit între pozele marilor inițiați ai Indiei, și o fotografie cu Iisus.

Pe străzi, conform standardelor unui est-european, domnește multă sărăcie. Și ai tendința să adaugi o nouă emoție evantaiului de simțiri: compasiunea, dar privind mai adânc descoperi că oamenii aceștia au o seninătate și o acceptare a vieții lor, încât compasiunea ta nu are ce căuta în relație cu ei. Ei așa își trăiesc viața și așa este normal pentru ei. Și în cele câteva ore și câțiva kilometri pe care i-am parcurs astăzi, nu am văzut niciun om trist, nicio privire pierdută. Din contră – am descoperit priviri pătrunzătoare, agere ale călugărilor bătrâni, desculți; sau o seninătate învăluitoare. Nu am întâlnit nici orgoliul săracului, nici orgoliul bogatului. Multă candoare.

Maa Ganga te îmbăiază. Îți spală umbrele.

Seara am participat la un sesiune de chanting condusă de Swami Ram Kripalu. Listen to my heart’s song

 

Ziua a 2a

Astăzi am mers de dimineață la ashramul lui Swami Sivananda.

Surpriza a fost că un prieten al Cristinei ne-a condus în casa în care a locuit Swami Sivananda și discipolul său, Swami Chidananda, spații foarte puțin accesibile căutătorilor spirituali. (În acest sens am văzut ieri, pe poarta unui ashram, scris „only for spiritual seekers”.)

În întreaga casă domnea o liniște deplină care pătrundea până în cele mai profunde cotloane ale sufletului și mă curăța de impurități. Ochii străluceau și lacrimile curgeau. Cusururile toate se transformau în gânduri și se lăsau dizolvate de sacralitate. Lanțuri se rupeau și inima respira ușurată.
Liniște. Mintea tace. Explorez nemișcarea.

Am participat apoi la Puja, în templu (Samadhi Hall – unde Swami Shivananda a intrat in Maha Samadhi).

Sunt trăiri care cu greu pot fi redate în cuvinte. Pot vorbi despre ceremonie, dar încărcătura spirituală și modul în care întreaga ființă se deschide și înflorește, este indicibil.

Respiri sacru.

Am umplut rucsacul cu cărți.

 

Ziua a 2a – seara

În seara aceasta am vizitat un loc pe care eu „îl urmăresc” de 6 luni pe Instagram – Parmarth Niketan, cu grandioasa statuie a lui Shiva, care din fericire pentru mine a fost ridicată din nou în mijlocul Mamei Ganga, după ce acum câțiva ani a fost luată de apele învolburate.

Este răscolitor modul în care călugării hinduși și oamenii, care participă la ceremonii, cântă – îți tremură sufletul de emoție și încântare. Se citește pe chipurile lor o mare bucurie. Cu ochii închiși aplaudă și-și înalță sufletul pe ritmul imnurilor. Acum câțiva ani am citit intr-o carte că acest gest, de a aplauda(mai ales) în timpul practicii spirituale activează anumite nadi-uri (canale energetice) și dinamizează anumite puncte de presopunctură care favorizează intrarea în meditație profundă.

Mi-am propus să nu fac nicio comparație între ritualurile creștine și cele hinduse și mai ales între atitudinile pe care le-am observat într-o parte și în cealaltă. Să le privesc și sa le admir individual. Dar îmi este ca o provocare.

A urmat apoi Ganga Aarti, adică ceremonia focului. Absolut superb! Doamne, cu câtă bucurie se desfășura ceremonialul! Primești o lampa ce arde și trebuie să o rotești în sens yin și yang – o ofrandă adusă Mamei Ganga. Cânți și dai mai departe lampa. Oamenii sunt foarte cumsecade, femei și bărbați ne ofereau, mie și Cristinei, lămpi.

Familii intră în vorbă cu tine cu atitudinea de parcă te-ar cunoaște de câțiva ani.

Ah, după slujbă, am mers și am mâncat în ashram. 120 rupii pentru o masă îmbelșugată. Ceea ce înseamnă vreo 8 lei. La prânz am mâncat cu 250 rupii, într-un restaurant. Ceea ce este echivalentul a 18 lei. Mâncarea nu este atât de picantă cum am fost avertizată acasă. Pentru mine, fiind vegetariană, aici este Raiul bucătăriei.

Încă ceva: cu toate că am ajuns de 2 zile, am impresia că sunt aici de o viață.

 

Ziua 3 – seara. 

Cu toate că prima tehnică yoghină am practicat-o acum 11 ani, nu am găsit niciodată potrivit să salut cu Namaste. Îmi plăcea cum sună, dar nu făcea încă parte din mine.

Aici, oamenii pe stradă (atunci când te cunosc sau te recunosc – cu toate că nu te cunosc) te salută cu Namaste, ceea ce înseamnă „Mă înclin în faţa sufletului tău” sau „Divinul din mine se închină divinului din tine”.
Cuvântul se pronunţă cu mâinile împreunate, ca o rugăciune în dreptul lui anahata chakra (chakra inimii). Apoi, mâinile se mută spre frunte (al treilea ochi), oferind mulţumire.

Mi-au trebuit câteva ore și câțiva indieni tare prietenoși ca să pot saluta cu tot sufletul, „Namaste!”

După ce am vizitat templul budist, care era închis, dar prin bunăvoința călugărilor am fost lăsați să intrăm și să îl descoperim (așa cum de altfel s-a petrecut cu toate cele 3 locații de astăzi – erau închise dar ni s-au deschis – un coleg a făcut o glumă pe acest subiect: „Astăzi Buddha se ocupă să ne deschidă calea la toți” – mi s-a părut foarte inspirată), am mers la un centru budist cu o bibliotecă impresionantă (se află cam la 2 ore distanța de mers cu mașina de Rishikesh) și un templu pe măsură. Mi-am propus ca după ce excursia cu grupul se va încheia să mă retrag acolo câteva zile ca să studiez. Costul unei camere/noapte cu mic dejun inclus este de 350 rupii (21 lei). Îmi doresc mult să particip la ceremoniile lor și să ma infuzez cu energia specifică lor, care îmi este acum oarecum necunoscută.

Călugărul de acolo ne-a dus și într-un loc inaccesibil publicului, și anume încăperea în care își țin statuetele cu care realizează ritualurile.

Știați că după ce realizează mandalele acelea atât de minunate, le distrug? Pentru a exprima și experimenta impermanența. (Mandala मण्डलconstituie un simbol și totodată un ritual, originare din Hinduism și din Budism, reprezentând Universul. Mandala este o diagramă circulară ce păstrează cu rigoare o anumită simetrie care se concentrează cu toată forța asupra unui centru, având ca structură tipică împărțirea suprafeței în patru segmente egale.)

Ne-a împărtășit că ei reprezintă mereu masculinul în uniune cu femininul pentru că femeia este înțelepciunea, iar bărbatul metoda, femeia este pântecul, iar bărbatul organul.

Masculin – feminin = expresii ale energiilor din manifestare – prezente în toate marile religii și sisteme spirituale autentice ale omenirii. Cel mai adesea sunt cunoscute în occident și ca Yin – Yang (Tao). Orice mișcare sau manifestare în universul cunoscut este posibilă doar prin existența acestor două polarități. Gândiți-vă la polii electrici ai unei baterii, fără de care nu există curent electric. Sau la centrii de presiune atmosferică fără de care nu exista vânt. Sau la forțele centrifuge si gravitaționale fără de care mișcarea precisă a planetelor nu este posibilă și ele nu se pot menține pe traiectoria lor. Electricitatea este unul din motorul vieții și multe procese în organismele vii sunt posibile datorită electricității – nervi, schimb celular, etc.

Revenind la povestea noastră… Cum vi se par copiii care devin călugări? Aceasta a fost una dintre preocupările grupului cu care călătoresc. Erau curioși cum ajung ei călugări, dacă vor rămâne călugări pentru toată viața sau se pot răzgândi, ce anume i-a împins sa facă asta (sau cine anume – și dacă avea dreptate că aceasta este hărăzit pentru ei).

Mă bucur că am reușit să scriu și în seara aceasta. Aici este 3:15. Am dormit de la 7:30 (că aveam de recuperat multe ore de somn) până mai înainte…

 

Ziua a 4a

De dimineața am mers la templul Neelkanth. Spre deosebire de celelalte temple pe care le-am vizitat, acesta este mare, în sensul că este răsfirat, deoarece este format dintr-un complex de clădiri în care se află 2 Shiva Linga – simbolul lui Shiva, ce reprezintă continua uniune dintre Prakriti și Purusha, energia masculină și energia feminină. El reprezintă, de asemenea, Satya, Jnana, și Ananta – Adevarul, Cunoașterea și Infinitul.

A fost cel mai aglomerat loc pe care l-am vizitat până acum. Am resimțit asta poate și pentru că am stat la o coada mare, într-un coridor destul de strâmt, lipiți unii de ceilalți, pentru a ajunge să ne lăsam ofrandele la primul Shiva Linga.

Eram singurii occidentali de acolo, așa că am făcut nenumărate fotografii cu cei care ne cereau asta. Indienii sunt foarte prietenoși și atunci când îi saluți, îți răspund cu un mare respect și considerație. Era o familie numeroasă a cărui cap a intrat în vorbă cu mine și mi-a povestit că el colaborează cu o firmă din Târgoviște, dar că nu a vizitat niciodată România. Ceilalți bărbați din familia lui mi le-au prezentat cu mare încântare pe șotiile lor. Am făcut fotografii cu fiecare în parte, pe unde ne-am intersectat.

După cum vedeți din fotografii, eram desculță. În India există acest obicei de a te descălța la intrarea în temple, restaurante și chiar în unele magazine. De aceea este recomandat să purtați încălțăminte foarte comodă (sandale care se descălța foarte ușor sau șlapi). Aceasta a fost prima locație în care m-am confruntat cu anumite emoții legat de asta: într-unul din temple era apă pe jos, cu o structura destul de lipicioasă, dar făcând glume cu prietenii mei,ne-am relaxat și ne-am bucurat in continuare cu toată inima de experiență. În rest găsesc potrivit acest obicei care îi oferă o nuanță interesantă acestei țări, Mama India, plină de contraste.

În aceast iureș nu am reușit să mă interiorizez foarte tare, dar am compensat cu următoarea experiență de la Peștera lui Mauni Baba (un eliberat spiritual). Drumul până acolo este anevoios, dar de o frumusețe magică, așa cum puteți observa și din fotografii.

Un călugăr ne-a invitat în peșteră. Intri intr-o încăpere mai mărișoară, apoi, printr-un coridor strâmt în care te poți strecura doar în genunchi (și trebuie sa ai o structură trupească medie sau sub medie), ajungi într-o cămăruță lunguiață. Acolo este întuneric complet. Din această încăpere coboară 7 scări printr-o crăpătura care te provoacă să cobori într-un spațiu mic de tot. Mic, dar de o forță teribilă. Acesta este locul în care Mauni Baba a intrat în Maha Samadhi. Se simte foarte tare încărcătura spirituală. Plonjezi în meditație. După ce am coborât și am ieșit, pe rând, fiecare din cei care am dorit să intrăm acolo (un spațiu imposibil pentru cei care au claustrofobie), am închis lanterna și am făcut o meditație împreună cu acel călugăr (care nu știa engleză). Locul este minunat prin tot ceea ce oferă. Spiritual – este foarte special, copleșitor.

În jurul peșterii se aude un cântec sublim: 800 de specii de păsări binecuvântează zona aceea a munților Himalaya. O cascadă însuflețește natura bogată.

Călugărul ne-a pregătit o limonada intr-o găleată de tablă cu apa colectata din cascada și cu lime culese atunci din copac. (Sper ca prietenii mei din țara nu ma vor certa prea tare când vor citi aceste rânduri – ca am băut apa din cascadă). Ne-am așezat în jurul lui Baba și am băut limonada împreună cu el. Indienii sunt foarte ospitalieri.

Astăzi spunea o prietenă că ei au totul, mai puțin bani. Ei sunt foarte bogați: au o simplitate pătrunzătoare, o puritate mângâietoare și generozitate prin felul lor modest de a fi.

La întoarcere am zărit pe cineva care spăla saree-urile în râu și le punea la uscat pe pietre.

 

Ziua 5

Astăzi de dimineață am ales să merg la o ședință de masaj. Acolo mă aștepta o doamnă mignonă, la vreo 45 de ani, cu pielea măslinie și niște ochi pătrunzători. Camera era modestă. Mult mai modestă decât v-o imaginați. Dar energia doamnei o însuflețea și o îmbogățea.

Am deschis ochii la un moment dat, în timp ce îmi masa mâna, și mi s-a topit inima pentru că priveam un tablou inedit: ea, așa firavă, își mișca sprintenă, cu dibăcie degetele pe brațul meu.

Din punctul meu de vedere, trebuie sa ai o mare vitalitate ca sa poți susține procesul masajului cu tot ce implică el atât fizic cât și energetic. In timpul masajului nu trebuie sa îți controlezi doar energia ta, ca maseur, dar este necesar să reușești sa și alchimizezi energiile celei/celui cu care interacționezi.

In timpul masajului eu caut sa stabilesc o conexiune afectivă (cât de profund îmi permite cea cu care lucrez), altfel genul de masaj pe care îl practic eu nu își poate atinge scopurile. Hrănesc aceasta energie afectivă cu o vitalitate ce provine din Muladhara Chakra (energia Pământului), Svadhishthana Chakra (energia apei), Anahata Chakra (energia aerului) – ele predomina în funcție de persoană. Bineînțeles că exista un melanj ce include și celelalte chakre, dar acestea consider eu ca sunt preponderente mai ales in primele ședințe de masaj.

Ceea ce a făcut ca aceasta ședința de masaj sa fie diferită pentru mine, față de ceea ce am mai experimentat, a fost ca aceasta femeie folosea foarte mult energiile specifice lui Manipura Chakra – focul. Era foarte dinamică, ardea în interior, frenetică, puternică în fragilitatea ei, și cel mai important – pasionată de ceea ce făcea.

Am apreciat-o mult pentru modul în care se daruia și ea a simțit. Și-a luat rămas bun de la mine cu multă caldura. Dacă i-ați vedea pe oamenii aceștia cât de recunoscători sunt pentru gesturi foarte mici, ați rămâne impresionați.

Nici nu exista corespondent in societatea noastră pentru a descrie starea pe care o au ei: e un cumul de simplitate, modestie, recunoștință, apreciere, acceptare.

Apoi am fost la astrolog. După cum vedeți, el are pe peretele din birou o fotografie făcută in timp ce ii oferea o consultație lui Will Smith. Am înțeles ca este un astrolog cu o reputație foarte buna. Printre alte lucruri (mi-a confirmat multe aspecte la care m-am gândit deseori și a știut unele lucruri foarte intime despre mine) mi-a spus ca trebuie sa îmi folosesc capacitatea de a controla energia erotică ajutând cuplurile, ținând cursuri de tantra, făcând terapii, mai ales masajul yoni-ului (“dacă știi ce înseamnă aceasta” – a continuat), iar eu i-am spus nu doar ca știu ci și fac asta și îmi place enorm de mult.

Seara am fost la Swami Ram Kripalu unde am participat la slujba – ne-am bucurat de cântecele devoționale cântate de Baba și discipolii săi.

 

Ziua 6 

De dimineață am mers la un consult la un medic ayurvedic.

Am intrat într-un cabinet mic dar foarte primitor. Un domn impunător dar cu o privire blândă, m-a invitat să-mi pun mâna pe birou. Mi-a luat palma in palma lui și mi-a verificat pulsul. A notat ceva pe o hartie veche, cu câteva rânduri scrise cu cerneală albastră, care devenise fișa mea. Mi-a luat pulsul și la mâna cealaltă. S-a uitat la limba mea, la structura pielii, la unghii, pupile, mi-a pus câteva întrebări, mi-a oferit niște informații și confirmări, le-a notat pe fișă, și a concluzionat: „perfect health”.

Atitudinea sa a fost exemplară: blând, deschis, primitor. Mi-a conferit siguranță. Un om care impune respect prin cunoașterea pe care o are, modul în care interpretează starea de sănătate luând în calcul toate aspectele vieții, inclusiv planul emoțional, structura fizică, capacitatea intelectuală, obiceiurile, alimentația etc., și modul în care transmite informația: cu răbdare și dedicare.

Seara am mers la ceremonie la templul Parmarth Niketan. Ador locul acesta.

 

Ziua 7

Astăzi ne-am trezit la 4. La 4 jumătate am plecat spre un templu poziționat pe un vârf de munte (Himalaya). Drumul pana acolo a fost superb! Am întâmpinat răsăritul soarelui, deasupra lumii, făcând asane (posturi yoghine).

După aceea am mers pe malul Gangelui, la poalele muntelui, in peștera unde Vashishta, unul din cei 7 înțelepți ai Indiei, a meditat. Înăuntru era o slujba: 3 călugări îmbrăcați in portocaliu, rosteau mantre și aduceau ofrande pe altar.

Locurile acestea vibrează de o energie înaltă. Închizi ochii și te-ai dus in înălțimi.

Pentru mine ziua aceasta a fost foarte specială: l-am vizitat pe tata Himalaya și am primit binecuvântarea lui, iar mama Gange mi-a oferit gratia sa.

Tot astăzi am primit de la croitorie primul meu saree. Este roz, din mătase. Îl voi purta cu încântare și in țara.

Pot spune ca astăzi am devenit mai indiancă decât eram ieri pentru ca m-am plimbat cu scuterul prin oraș.

Am participat la Ganga Aarti, am mâncat foarte bine in Parmarth Niketan Ashram. Sau cum ziceprietena mea: „Mai o îmbucătură, mai o fotografie, mai răspundem la întrebările localnicilor”.

Am primit lecția de limba hindi de la șoferul ricșei. Ne-am învățat sa spunem „ești frumoasa”, „țara mea este România”. Știm deja să întrebăm in hindi „ce faci?”, „bine”.

Iarăși pe scuter, am ajuns pe treptele unui templu, ce duceau spre Ganga. In dreapta podul luminat, Lakshman Jhula. In câteva minute a început sa ploua teribil de tare. Luminile din oraș s-au stins. Am ascultat cântecul Gangelui, m-am curățat de umbre sub ploaie, fulgerele puternice mi-au luminat sufletul. Norii coborau din munți și se scăldau in Gange. Iubire…

Ziua a 8a

De dimineața am participat la o ceremonie de nuntă. 2 dintre prietenii noștri au ales să isi unească destinele aici.

Ce am aflat in timpul ceremoniei, cu toate ca rolul meu a fost cel de fotograf de nunta (dar și de părinte al mirelui) și am fost atenta la cadre dar am reușit sa ma bucur și de încărcătura spirituală a evenimentului:

Bărbatul merge la viitoarea sa soție calare pe o iapa, care reprezintă forța sexuală. Acesta este motivul pentru care mirele nu merge cu mașina la ea, ci merge „calare” pe „energia sexuală”, controlând-o, fiind astfel capabil să se extazieze cu mireasa inimii sale.

Mirii au adus ofrande formate din flori, cocos, lapte, orez, pentru cele 5 tattva-e, pentru Planete, pentru zei și zeițe, si le-au asezat pe altar.

Jurământul Lui suna cam așa: „Ești maestra vieții mele, împreuna vom învăța, împreuna ne vom îmbogăți, in fiecare sezon vom fi împreuna.”

Jurământul ei suna cam așa: “Orice vei face in casa, întâi îmi vei spune mie, când voi ajunge bătrâna, vei avea grija de mine și in fiecare clipa te vei îngriji de mine, oriunde vei ascunde bani, îmi vei spune, ma vei lua mereu cu tine și nu vei vorbi niciodată cu prietenii tai despre mine, nu vei ridica niciodată tonul la mine.

Acum suntem unul. Ce gândește unul, gândește și celălalt. Inima mea sălășluiește in inima ta, inima ta sălășluiește in inima mea.”

Ziua a 9-a

Astăzi am fost invitați de Swami Ram Kripalu Ji să luăm prânzul împreună cu el. Este o onoare să fii invitat de un guru, un exemplu de înțelepciune și învățături spirituale, sa i te alături la masă. Am mers la ashramul său cu ofrande de fructe.

Am vorbit cu el despre Iisus Hristos, care a petrecut mult timp in Cașmir, relativ aproape de Rishikesh. Ne-a spus că Maria Magdalena a fost “His true love”, una dintre discipolii săi preferați.

Ne-a împărtășit ca el o iubește mult pe Maria Magdalena și că o venerează, deoarece ea împreuna cu Fecioara Maria L-au inviat pe Iisus, prin forța iubirii lor.

L-am întrebat de ce crede ca in creștinism exista aceasta frica de energia feminină și de ce nu recunoastem și noi valoarea Mariei Magdalena. A răspuns plin de înțelepciune:

“Întreabă un preot creștin. Noi prima data venerăm Femeia, Mama, energia feminină. Așa ne rugam la Dumnezeu: Tu ești mama mea, tu ești tatăl meu, tu ești sănătatea mea, tu ești bogăția mea, …

Cum ai fi ajuns tu pe lume dacă nu era mama ta? Ea este primul maestru…”

In acest sens va recomand sa vizionati filmul Maria Magdalena, din 2018, scris de Helen Edmundson și Philippa Goslett și regizat de Garth Davis.

Baba ji este ca o fântâna arteziana plină de bucurii. In preajma lui, sufletul înflorește. Îți luminează inima. Are ochii blânzi și profunzi. Lângă el simți ca ești îmbrățișat de Mama, simți acea dragoste care te hrănește și te alină. Liniște in suflet.

M-a învățat sa răspund in bengali, limba mamei sale, la întrebarea “ce faci?” – আমিভালআছি, ধন্যবাদ।

A fost încântat ca am învățat atât de repede. Ne-a și vorbit despre deschiderea de a învăța lucruri noi și curajul de a crede ca viața îți scoate mereu binele in cale, și nu răul.

Am fost atenți sa mâncam doar cu mâna dreapta, sa mâncam tot din farfurie și la final sa ne spălăm vasele pe care le-am folosit.

Baba ji este un yoghin pe calea bhakti yoga, yoga devoțiunii. A petrecut mai mult de 10 ani in munții Himalaya, alături de maestrul lui, fără haine pe ei, practicând o tehnica asemănătoare tehnicii Tummo, o tehnica a focului interior, sacru, care le-a permis sa își controleze la voința temperatura trupului, astfel încât iernile geroase de pe crestele munților Himalaya sa nu ii afecteze in niciun fel.

Asta pana când s-a întâlnit cu Maa Ananda Moyi (un lider spiritual hindus indian, descris de Sivananda Saraswati drept „floarea cea mai perfectă pe care a produs-o pământul indian”) care i-a dăruit o roba portocalie. Atunci el a coborât din munți și are discipoli din toată lumea.

 

Ziua a 9a – seara

În seara aceasta am fost iarăși la ceremonia focului, pe malul Gangelui. Probabil credeți ca templul este aproape de hotelul nostru, dar nu este deloc așa. Mergem pe jos câteva minute pana ajungem in stație de unde luam ricșa. Șiroaie de apa curg de pe mine. Este foarte cald, dar deja m-am obișnuit cu asta. Ce este interesant este faptul ca pielea îmi arată foarte bine, mult mai bine ca atunci când sunt in țara.

Negociem prețul cu șoferii, ne alegem o ricșa și coboram dealul. Părăsim ricșa. Urmează un tunel, niște scări, podul peste Gange – Ram Jhula, construit de Sivananda, ce are 230 m lungime și cam 1m 20 cm lățime. Pe pod trec și vaci, scutere, cărucioare cu marfa și se perinda maimuțe care, dacă nu ești atent, te pot lăsa fără telefon sau mâncarea pe care o ai in mâna. După ce traversam podul, mai mergem aproape 1 km pe jos, pe o alee mărginită de magazine și tarabe. Te strecori printre vaci, scutere, călugări, femei cu saree-uri strălucitoare, bărbați puternici prin puritatea lor.

Pentru mine India este foarte frumoasa. Este adevărat ca este diferită de tot ceea ce am vizitat eu pana acum. India mi-a pătruns cel mai mult in suflet. Zic ca este tămăduitoare pentru ca aici plutește in aer o bunătate, o savoare, o hrana pentru suflet. Oamenii sunt buni. Sunt atât de prietenoși! In fiecare clipa Dumnezeu ți se arată pe chipul lor, prin privirea lor blândă și curioasa, prin zâmbetul lor in care parca-ți oferă sufletul.

Frumusețea Indiei se vede cu sufletul. Cu ochii ai putea sa o vezi săraca și murdara. Dar in sărăcia aceasta se revelează comori pe care nu le-am întâlnit nicăieri altundeva.

India este pentru cei pasionați de Spiritualitate. Rishikesh, orașul in care locuiesc, se numește Capitala Mondiala a Yoga. Sunt foarte multe centre in care se preda și se practica yoga. Aici nu se uita nimeni ciudat la tine dacă spui ca faci yoga.

Știți ce este specific acestei regiuni / tari? Toleranța. Bogății stau lângă săraci la ceremonii, străinii lângă localnici, pe străzi – oamenii cu animalele, bogăția maiestuoasă cu sărăcia lucie.

Ieri m-a întrebat un prieten dacă știu ce înseamnă Brahmacharya. I-am spus, pe scurt, ca brahmacharya este una dintre cele 5 “yamas” din yoga, ce se referă la controlul energiei erotice, ce se poate realiza prin practica abstinentei sau prin practica continenței sexuale erotice. Ea reprezintă o virtute, un concept ce se traduce prin „comportamentul lui Brahman” care este Creatorul.

El mi-a răspuns: “Asa este! Dar gândește-te la Dumnezeu! Care este comportamentul Lui? Cum se comporta El?

El este mereu mulțumit și recunoscător!”

Cred ca de aici vine toleranta și mulțumirea pe care o citești in oamenii de pe strada, indiferent ca poarta comori in suflet sau doar in exterior.

După slujba am mers cu scuterul sus pe munte, într-un loc de unde puteai vedea întreg orașul. Am ascultat muzica: cântecul inimii mele, al Gangelui și al muntelui.

 

Ziua a 10-a 

Astăzi am avut onoarea sa fiu invitata sa iau prânzul cu o familie de aici. Am avut mari emoții pentru ca nu cunosc toate obiceiurile acestei tari in ceea ce privește hrana, și nu voiam sa jignesc prin comportament: știam ca nu se mănâncă deloc cu mâna stânga, ca este indicat sa termini tot din farfurie, pentru ca altfel aduci o ofensa familiei și ca trebuie (ca și la noi in țara, de altfel) sa te duci cu un cadou pentru membrii familiei.

Am plecat de la hotel cu scuterul. Dar pana sa plec am mai aflat câteva lucruri: stăteam pe pat și voiam sa aduc telefonul mai aproape de mine. Și cum nu am vrut sa ma ridic sa îl iau, am întins piciorul după el, sa îl trag mai aproape. Fără sa vreau, am atins și o foaie care era lângă telefon. Prietenul indian, a atins foaia și a dus apoi mâna in zona inimii și apoi in zona frunții.

M-am uitat mirata la el pentru ca acest gest l-am văzut făcându-se aici doar când atingi piciorul unui maestru sau te rogi într-un templu. M-a atenționat sa nu mai ating foi sau cărți cu piciorul pentru ca învățătura este sacră. Foaia este instrumentul lui Saraswati, Zeita cunoasterii, a muzicii si a artei. Ea posedă nu numai cunoştinţe, dar şi experienţa unei Realităţi Supreme. Este în principal asociată cu albul care semnifică puritatea cunoaşterii adevărate. Saraswati nu este copleşită cu multe bijuterii ca alte zeite, ci este infatisata destul de simplu, poate pentru a semnifica preferinţa ei pentru cunoaştere si nu faţă de bogăţiile materiale ale lumii.

Am înțeles acest obicei și mi-a parut rău pentru gestul meu. Eu iubesc cărțile și tot ceea ce înseamnă cunoastere, dar, cu toate ca am citit despre yoga cunoașterii (inclusiv yoga lecturii) nu m-am gândit niciodată ca aprecierea mea ar trebui sa se vadă și in detaliile atât de mărunte cum ar fi comportamentul față de o foaie de hârtie.

Casa acestei familii este foarte frumoasa. Înăuntru are un “templu” mare. Eu i-as spune mai degrabă “altar” dar ei ii spun templu. M-au primit foarte frumos și au fost foarte ospitalieri.

Doamna casei este ca un foc de artificii. Ii strălucește mereu pe chip un zâmbet fermecător.

Când am intrat, unul dintre copii ne-a salutat cu acest gest despre care aminteam mai sus.

Am întrebat care este semnificația acestui gest. Mi s-a explicat ca oamenii înțelepți (maeștrii spirituali și cei aflați pe o cale spirituală) practica multe tehnici dimineața. Prin acest gest venerezi sacralitatea lor dar îți si sfințești inima și mintea cu ea.

Într-adevăr in comunicare, 55% din mesaj este transmis de limbajul non-verbal; 38% de limbajul paraverbal și numai 7% prin cuvinte, mesaj verbal. Am fost atenta la ei și cu toate ca nu înțelegeam limba, puteam înțelege despre ce vorbesc atunci când nu mi se adresau mie in engleză.

M-au întrebat dacă vreau murături. Am spus ca da. Mi-au adus într-un castronel ceva… nici nu știu cum sa le descriu. Semănau cu anghinarele in ulei, dar cu multe condimente pe ele. Dupa ce am luat o bucata in gura, am crezut ca am nevoie de o cisterna cu apa sa stingă focul din mine. Am ras împreuna de mine. Aici este plăcut și sa razi cu alții de tine însăți.

Am mers apoi pe malul Gangelui, prin pădure sa vedem elefanții. Când le-am împărtășit ca nu am văzut niciodată elefanți atât de aproape, și nici tigri, leoparzi sau pantere, s-au uitat foarte mirați la mine.

Dar in schimb i-am uimit când le-am spus ca in copilarie m-am jucat cu un șarpe pe care l-am găsit in curte. Probabil aici toți șerpii sunt veninoși. Dar nu le-am spus ca la noi se găsesc și șerpi inofensivi, am vrut sa-mi păstrez aceasta aura de mister sau de putere.

După ce am ieșit din pădure, soarele, ca o minge de foc, alerga in dreptul mașinii.

 

Ziua a 11-a

Astăzi am fost de dimineața la Ashramul lui Swami Rama, un yoghin recunoscut in lumea științifică datorită experimentelor pe care le-au făcut medicii pe el pentru a demonstra beneficiile pe care disciplina yoghină le poate aduce sistemului nervos.

El putea să-şi oprească inima, la voinţă, 3-4 minute şi era conştient în timpul acesta!

Complexul in care am fost astăzi este mare și foarte frumos. Printre maeștrii ce ghidează activitatea din cadrul ashramului se afla mulți americani pentru ca Swami Rama a locuit in America.

In cadrul unui experiment, Swami Rama a demonstrat o capacitate extraordinară de control asupra circulației sangvine a palmei drepte. A făcut ca două porțiuni de pe palma dreaptă, la distanță de câțiva centimetri una de cealaltă, să-și modifice temperatura treptat, în sensuri opuse, până când diferența de temperatură între ele a ajuns de circa 10°C. Partea stângă a mâinii s-a înroșit, în timp ce dreapta a căpătat o nuanță cenușie.

El a promovat conștientizarea de sine prin practicarea metodelor de meditație yoga și pranayama, însoțite de încredere în sine. Așa cum a subliniat întotdeauna, rolul unui profesor este de a ajuta elevul să-și găsească ghidul său interior.

Swami Rama a subliniat importanța faptului ca omul sa se cunoasca pe sine la toate nivelurile și a declarat: „După ce am vizitat sute de țări, am constatat că peste tot există o mare problemă care constă în faptul că omul nu a reușit să se cunoască și să se înțeleagă pe sine, în schimb încearcă să-l înțeleagă pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni.”

 

Ziua a 12-a

Astăzi am plecat de dimineața din Rishikesh ca sa ajungem in Delhi, la templul Akshardham. Nu ai cum sa conduci mașina cu mai mult de 80km/h chiar dacă ești pe autostrada, deci călătoria durează destul de mult.

Complexul in care se afla templul este superb! Nu este permis sa intri in interiorul său cu telefon sau aparat foto etc. Ai voie sa intri doar cu o geanta mică.

Clădirile din complex sunt maiestuoase și impunătoare prin arhitectură. Mii de statui sculptate in marmura te privesc cu blândețe de pe pereții interiori ai clădirilor. Alocuri găsești inscripții cu binecuvântări pentru tine, cel care vizitezi locul.

Templul vibrează înăuntru in alb și auriu. Pe dinafară pereții sunt maronii.

Este o bijuterie arhitecturala. Din orice unghi ai privi, detaliile te copleșesc. Datorită statuilor ce întruchipează cuplurile divine Krishna – Raddha, Sita – Rama, marmura nu pare rece ci calda și însuflețită de iubirea arhetipala emanata de zeitățile prezente acolo.

Intrarea in complex este gratuită, dar dacă vrei sa participi la spectacolul ce are loc de la ora 19:00, plătești 80 rupii.

Spectacolul se tine in curte. Fântâni arteziene, jocuri de lumini, muzica, poveste. Pe margini, stam așezati pe socluri înalte. Sunt sute de oameni. Am avut impresia ca ma aflam in alta lume, suspendată in timp și spațiu. Soarele merge la culcare. Lasă loc pe cer lunii rotunde. Particule fine de apa te imbratiseaza de pretutindeni.

Spectacolul începe cu un imn de slavă. Oamenii își întorc privirea înăuntru și aplauda ușor in ritmul cântecului. Când luminile se sting și fântâna arteziana începe sa danseze, magia se aseaza peste sufletele noastre. Sunt puse in scena cele 5 elemente: pământ, apa, foc, aer, eter. Cu toate ca înțelegem doar câteva cuvinte din multitudinea de cuvinte rostite de narator, povestea ne prinde in mijlocul ei și o putem astfel pătrunde.

Înainte de a participa la spectacol am făcut un tur cu barca prin istoria culturală a Indiei. (Pentru încă 220 rupii) Știți câte descoperiri s-au realizat in spațiul indian cu sute de ani înainte ca ele sa apăra in Occident? Prima operație de reconstrucție a piramidei nazale, navele spațiale, jocul de șah, cifra 0, 56 de mudra-e integrate in dansurile inițiatice, învățăturile părintelui ayurvedei. Am ascultat povestea Peșterilor Ellora – templele construite in stâncă, a căror lucrare s-a întins pe parcursul a 5 generații.

Seara am intrat iarăși în lumea cu care am fost obișnuită. Ne-am cazat la un hotel ce face parte dintr-un lanț internațional de hoteluri și am mâncat într-un restaurant in care mâncarea costa de 19 ori mai mult decât in Rishikesh.

Îmi este dor de simplitatea in profunzime a Rishikeshului.

Mâine de dimineața grupul pleacă spre România. Eu voi rămâne in India.

 

Ziua a 13-a 

Astăzi am plecat de dimineața din Delhi ca sa ajungem la amiază in Agra, pentru a vizita Taj Mahal.

Am mers cu taxiul și am făcut aproximativ 4 ore. Pentru a proteja imensa construcție din marmura, in Agra nu mai exista nicio fabrica ce produce poluare și este interzisă și circulația mașinilor in jurul mausoleului (la un 1 km distanța). Așa ca am avut de ales între a merge pe jos 1 km și a lua o mașina de golf. Am ales sa mergem pe jos si bine am făcut pentru ca in aceasta perioada are loc un festival, Ganesh Chaturthi, ce implică conducerea unei statuete a lui Ganesha (zeul bunăstării, generozității, cel ce îndepărtează toate obstacolele din calea noastră atunci când realizam o acțiune) la râu, după ce a fost ținuta timp de 10 zile in casa și in jurul căreia s-au realizat ritualuri.

Oamenii sunt veseli, cânta, bat tobele, aplauda, arunca in aer cu gulal, praf colorat. Nu ai cum sa nu intri in vârtejul bucuriei creat in jurul lor. Au trecut pe lângă noi trei astfel de grupuri.

Când te apropii de complexul in care se afla mausoleul, in aer pluteste o liniște, cu toate ca zgomote se aud pe strada. Clădirea impune respect.

Taj Mahal a fost construit de împăratul Shah Jahan drept mausoleu pentru soția sa, Mumtaz Mahal.

Regele a cunoscut-o pe viitoarea regina atunci când ea era o femeie obișnuita, dar extraordinar de frumoasa, ce vindea o bucata de sticla, in timp ce el era la un târg sa își cumpere fete pentru harem. Când el i s-a adresat, ea i-a spus ca nu vinde o bucata de sticla ci un diamant. Regele a fost impresionat de faptul ca ea a fost atât de curajoasa încât sa îl minta. El a cumpărat-o si pe ea si a introdus-o in haremul sau, unde a petrecut următorii 5 ani pana cand regele i-a cerut permisiunea tatalui fetei sa se căsătoreasca.

Mumtaz Mahal a fost cea de-a 3 a soție a regelui. Primele 2 căsătorii au fost căsătorii realizate din interes politic.

Au trăit o minunata poveste de iubire, ea mergea peste tot alături de el, fiindu-i și un abil și inteligent sfetnic politic .

Mumtaz a murit când a dat naștere celui de-al 14 lea copil. Înainte de a pleca din aceasta lume, și-a exprimat 3 dorințe soțului sau: sa nu se mai căsătorească, sa aibă grija de copiii lor și sa construiască o clădire minunata in memoria iubirii lor, o clădire cum lumea nu a mai văzut pana atunci astfel încat povestea lor de iubire sa dainuiasca pentru totdeauna.

Regele a vrut ca acest loc sa fie asemanator cu grădinile raiului astfel încât regina lui sa fie extraordinar de fericita aici. In tradiția islamica acest loc este oglindirea grădinii raiului.

Taj Mahal a fost un mic cadou făcut de rege pentru sotia lui – iubirea sa a fost cel mai mare cadou pentru ea.

Arhitectura prezenta aici poarta amprenta hindusa dar și cea islamica: pe ziduri se afla inscripționate 25 de versuri din Coran, motivele florale ce se afla pe clădire – motive islamice, dar se regăsesc și in arhitectura hindusa, pe domul din exterior se afla un lotus – simbolul lui Brahma (El este Creatorul Universului, fiind reprezentat sezand pe o floare de Lotus – simbolul hinduismului), jumatate de luna – simbolul islamismului, Kalash – simbol hindus, simbolul purității.

29 de pietre prețioase diferite sunt incrustate in marmura.

Motivul pentru care ei au ales acest gen de marmura – makarana – este pentru ca aceasta este translucida – ceea ce face ca ea sa reflecte lumina soarelui care ii conferă culori diferite in timpul zilei și al nopții, și pentru ca este cea mai puternica marmura din lume – regele și-a dorit ca aceasta clădire sa dăinuie pentru totdeauna.

Cum te simți in interiorul complexului? Minunat! Clădirea este de o frumusețe copleșitoare. Nu ai cum sa nu te simți ca o prințesa atunci când pășești in grădina minunata.

Acum 400 de ani când a fost construita clădirea, oamenii nu aveau niciun aparat sa măsoare cu atât de multă precizie construcția dar au reușit sa facă întreaga construcție sa fie perfect simetrică. Ei au desenat o linie in centrul terenului și astfel partea stânga se reflecta perfect in partea dreapta și invers.

Înăuntrul mausoleului m-am oprit in mijlocul acestei linii. M-am raportat la yin și yang, rece și cald, lumina și întuneric, soare și luna, cele 2 principii fundamentale complementare.

Ziua 13 – noaptea

Scriu aceste rânduri când s-au împlinit 5 ore de când ne-am urcat in mașina sa plecam din Agra, orașul in care se afla Taj Mahal. Mai avem încă 5 ore pana ajungem acasă, in Rishikesh. Distanța nu este foarte mare dar aici traficul nu seamănă deloc cu ceea ce cunoaștem noi in Europa.

Pentru ca mi s-a cerut sa vorbesc și despre celelalte aspecte ale Indiei, nu doar despre cele minunate, voi încerca sa transmit cu obiectivitate cum mi s-a înfățișat mie realitatea Indiei (și ma refer aici la Rishikesh și împrejurimi, Dehradun, New Delhi și Agra).

In primul rând nu as recomanda niciunei femei sa călătorească singură in India. Poți veni singura aici doar dacă ai prieteni localnici care sa îți fie alături cu sfaturi sau chiar sa te însoțească in călătorii.

Trebuie sa vii pregătit sau sa reușești sa te pregătești pe parcurs pentru contrastul izbitor care exista: bogăție și sărăcie lucie (multă sărăcie), curățenie impecabila care exista in locurile sacre și mizeria teribilă din multe spații publice. Cumva ele sunt integrate in spațiu și ți se par extrem de ciudate dacă le compari cu ceea ce cunosti. Dacă iei locul așa cum este el, îl găsești normal raportat la celelalte condiții de aici.
Îmbrăcămintea oamenilor pe străzi: saree-urile sunt atât de colorate și vesele! Ca stropii de ploaie pe pământul înfierbântat. Așa arată saree-urile cu pietre strălucitoare, desene vibrante, culori vii, pe acest pământ acoperit uneori de neglijența. Transpiri într-una. Uneori căutam pentru fotografii pozitii ale mâinilor care sa acopere petele de sudoare.
Am ales sa ma îmbrac mereu in stilul locului pentru a ma integra cât mai mult in lumea lor și a nu face nota discordanta. Îmi acopăr pieptul, umerii și picioarele. Le aduc respect și le onorez tradiția.

Sunt oameni care dorm pe străzi. Întâlnești călugări acoperiți doar de cenușă.

Toaletele publice – majoritatea sunt ceva de nedescris. Lucru care contrastează profund cu faptul ca oamenii aflați pe o cale spirituală nu se închina dimineața și seara pana nu își curață trupul.

In trafic este Nebunie, șoferii claxonează ca sa se atentioneze ca ies din curba, ca sunt in spatele mașinii tale, etc. Cu toate acestea nu am văzut niciun șofer nervos. Claxoanele sunt constructive, pentru a îmbunătăți traficul și nu pentru a-și exprima frustrările. Nu se respecta nicio regula de circulație pe care sa o știm noi și cu toate acestea traficul este fluid in felul lui.

India este frumoasa. Clar este diferită de Europa, dar are ceva ce noi nu avem: acceptare și toleranță. Oamenii aceștia sunt buni in simplitatea lor. Nu zic ca aici este raiul pe pământ ca ar fi o minciuna pe care mi-as spune-o și mie, v-as spune-o și vouă. Zic doar ca oamenii pe care i-am cunoscut eu sunt preocupați de hrănirea virtuților și spun întotdeauna “da” când le ceri ajutorul. O sa îmi spuneti ca sigur au un interes. O sa va zic ca nu exista om care sa nu aibă vreun interes in orice interacțiune. Și fericirea in cuplu este un interes. Depinde ce valența ii oferi interesului – una pozitivă sau una negativă. Și ce ești capabil sa faci pentru a-ți urmări interesul. Eu ii apreciez enorm pe indieni pentru ca, așa cum ii văd eu, sunt mânați de o bunătate pe care aleg sa o cultive.

De câțiva ani mi-am propus sa trăiesc conform principiilor mele și sa nu afișez prea multe măști (nu îmi pot permite sa spun “nicio masca” deoarece asta ar însemna sa ma cunosc cu adevărat – ceea ce nu am reușit încă) in interacțiunea cu ceilalți. Și pana sa vin aici am crezut ca mi-a reușit destul de bine. Ii voi fi mereu recunoscatoarea acestui loc pentru ca prin modul in care l-am perceput, am reușit sa ma eliberez (pentru prima data atât de mult) de constrângerile sociale, in interactiunile cu ceilalți. Aici nu trebuie sa fii in niciun fel. Ești. Așa cum poți și cum știi. Cu siguranța călătoriile spirituale realizate in fiecare zi, meditațiile, tehnicile yoga, dorința continua de a urca tot mai sus, către Dumnezeu, au susținut acest proces, dar ii ofer creditele tolerantei și simplității care descriu India.

Rishikesh este un oraș superb! Pentru mine este Acasă! Gangele, Himalaya, animalele, păsările, aerul, oamenii, ceremoniile religioase… totul face sa-ți fie extraordinar de ușor sa te întorci către tine însăți. Ma simt in siguranța in Rishikesh.

Mai sunt subiecte pe care vreau sa le abordez de-a lungul călătoriei mele, dar mai avem timp. A trecut abia jumătate din prima mea călătorie in India (din multele cele care vor urma.)

 

Ziua a 14 –a

 

Astăzi am dormit mai mult de jumătate de zi pentru ca am ajuns acasă la 6 dimineața, după 15 ore petrecute în mașina.

Seara am fost la templul Parmarth Niketan. Parmarth înseamnă Dumnezeu și Niketan – loc.

După ce s-a întunecat, am urcat cu scuterul pe munte, de unde se poate vedea întreg orașul. Îmi place mult locul acesta. Ești între cer și pământ, așa cum este fiecare om ce se afla pe o cale spirituală. Ești între zumzetul lumii și liniștea infinitului. Orașul, cu luminile lui strălucitoare, cu frumusețile exterioare încearcă sa te atragă, sa te fascineze. Cerul, in imensitatea lui, te absoarbe și te dăruiește nemărginirii.

Acum ca ceilalți care făceau parte din grup s-au întors in România, ma voi preocupa de cursul de yoga, de practica mea spirituală și de studiat subiectele care ma preocupa: masaj, hatha yoga, tantra – atât din perspectiva orientala cat și cea occidentală.

 

Ziua a 16- a

„Noaptea Indiei nu e noaptea Dobrogei, nu e noaptea munților noștri, nu e noaptea Italiei. Între ea și celelalte nopți se întinde Arabia. Aici, contemplarea cerului strecoară inevitabil întrebări și reculegeri ciudate. Noaptea, pretutindeni, a fost un semn al misterului. Dar exista o noapte a poeților latini, o noapte a romanticilor francezi, o noapte a lui Novalis. S-ar putea încerca o clasificatie după necesitatea tovarășului pe care îl poruncește noaptea: Dumnezeu, femeia sau sufletul. Aici, in India, tovarășul e întotdeauna același: sufletul. De aceea poeții și gânditorii Indiei par atât de stranii: au rămas prea mult singuri cu ei înșiși.”

Asta scris Eliade acum 90 de ani, când cutreiera pământurile Indiei. Am luat cu mine cartea lui veche, cu paginile îngălbenite, ce a văzut lumina tiparului acum 28 de ani. Împletesc realitățile noastre, aducându-l pe el, aici lângă mine.

Aseară scriam și eu despre noaptea de aici: “Umbra junglei dansează pe malul Gangelui. Sacralitatea Himalayei se pogoară neștiut in suflet, pana ce îl stăpânește. Gangele e fermecat de luna.”

Ma aflu in această țară pe care mulți o cataloghează ca fiind foarte săracă iar eu simt, pe zi ce trece, ca devin din ce in ce mai bogata…

 

Ziua a 17-a

Astăzi a fost o zi interesantă din mai multe puncte de vedere. Înainte sa adorm am mai citit din cartea lui Eliade, “India”, pagini care mi-au sădit in suflet compasiune și tristețe. Eliade relata ca aici oamenii adorm flamanzi 10 luni din 12. Asta se întâmpla acum 91 de ani.

In locurile pe care le-am vizitat, oamenii albi (străinii) sunt priviți ca oameni care au bani și care trebuie încurajați sa cheltuie, așa ca cerșetorii vin in întâmpinarea ta și vânzătorii te îndeamnă sa cumperi. In fiecare om ai spune ca exista un spirit de comerciant.

Când spun cerșetori nu ma refer doar la oamenii săraci ci și la călugării saddhu, care au renunțat la toate bunurile materiale pentru a duce o viață cât mai departe de societate și care trăiesc din donații. Aici ei nu sunt considerați cerșetori, iar donațiile sunt un lucru care ei socotesc că li se cuvine, așa că rareori îți vor mulțumi ție pentru ce primesc. În zonele urbane sunt mulți saddhu falși, care îmbrăca o haină vopsită în ocru și cerșesc la colțurile de stradă.

Mai există și femei care te binecuvântează și îți pun un însemn pe frunte, bindi, și așteaptă apoi sa le oferi ceva. Mai sunt și copiii care te înconjoară, nu-ți cer bani folosind cuvinte ci toate celelalte simțuri.

Astăzi de exemplu am întâlnit aceste 3 domnișoare frumoase. Cea care mi-a cucerit inima se numește Sarita și vorbește perfect engleza. Jovială, încrezătoare, o foarte buna vânzătoare. Nici nu conta ce avea in cos, îți putea vinde orice folosind zâmbetul molipsitor și charisma din care avea din plin. Nu am cumpărat nimic, dar am plătit.

M-a întrebat dacă vreau sa fim “best friends” și mi-a întins degetul mic de la mâna dreapta ca sa îl prind intr-o îmbrățișare cu degetul meu mic. Așa ne-am pecetluit prietenia “for ever”. De mult nu am văzut atât de multă încredere și forță într-un copil.

Ne îndreptam in graba spre templu, asa ca am lăsat-o in urma pe Sarita, care-mi striga cu încântare numele. Ii trimiteam pupici prin aer. Oamenii ne priveau jucându-ne pe scena vieții.

Praf suspendat în văzduh, pudră statornică și iritantă. Soarele mă îmbrățișa și mă ardea din interior în afară.

Astăzi am apărut in cel puțin 50 de fotografii. Aceasta activitate devine o obișnuința aici pentru un occidental, odată cu trecerea timpului.

In timp ce ma îndreptam spre casa, m-am oprit sa salut un vânzător care a fost foarte amabil acum câteva zile cu mine și m-a ajutat sa aleg un cadou pentru o ființă tare draga sufletului meu. Fericit, vine in întâmpinarea mea: “Va amintiți ca am scanat cardul de 2 ori pentru ca prima oară nu se realizase plata? Am verificat și am observat ca v-a taxat de 2 ori, așa ca va sunt dator cu 1200 de rupii (echivalentul a 72 de lei).” Imi venea sa îl imbratisez. Pentru gestul minunat pe care l-a făcut și pentru faptul ca el va fi mereu exemplul meu pe care îl voi oferi când mi se va spune ca “majoritatea indienilor vor sa te păcălească de bani”.

De ce a mai fost interesantă ziua mea? Pentru ca m-am trezit din somn, fără niciun stimul exterior la ora 4 fără 10. Aici, la ora 4:00, maeștrii spirituali și cei aflați pe o cale spirituală, încep sa practice. M-am cufundat in liniște și le-am căutat prezența. Împreuna, îmbrățișați de același dor nestăvilit de Dumnezeu, am urcat, in ritmul rugăciunilor sufletelor noastre, către El.

Apoi… eu sunt fascinata de paleta de emoții pe care o poate accesa o persoana când se raportează la egregorul unei țări sau al unui grup de oameni. Aivanhov, un maestru spiritual căruia eu ii port o stima deosebita, spunea: “Atunci când un număr de persoane de adună în jurul unei idei, gândurile și dorințele lor creează o entitate vie; este o lege a lumii spirituale. Chiar dacă această entitate nu este formată din niște particule suficient de materiale pentru a fi văzută și atinsă, ea există. Această entitate colectivă este numită egregor. Așadar, un egregor este o entitate vie, activă, si fiecare țară, fiecare religie, fiecare curent de gândire posedă un egregor.”

M-am bucurat de aceste daruri…

Printre stropi de ploaie am urcat in aceasta seara, iarăși pe munte, sa privesc orașul de sus.

Aici nopțile sunt fără pereche. Luna-i de argint, poleiala-i lunară pe frunzele copacilor, stelele par diamante pe cerul himalayan.

Cerul e foarte aproape. Copacii sunt zvelti și eleganți. Păsările-și cânta dorurile. Ploaia te curăță de orice îndoială…

 

Ziua a 18-a

Astăzi de dimineață am mers in vizită la o familie ce locuiește într-un sat apropiat de orașul vecin. Aceasta este prima familie sikh pe care am vizitat-o.

In acest sat familiile au casele foarte apropiate, cu toate ca gospodariile sunt răsfirate. Cum sa redau mai bine imaginea? Ah, casele arată precum buchetele de flori ce au între ele lanuri de orez, de trestie de zahăr, copaci de papaya etc.

Sikhismul este o religie apărută in secolul al XV-lea, deci o religie monoteistă tânără, ce respinge atât politeismul hindus cât și intoleranța musulmană. Această religie a apărut in Punjab, care astăzi aparține Pakistanului. Cu toate acestea, bărbații sikh sunt considerați a fi “războinicii, cei care apără India”, inclusiv de Pakistan (probabil ați citit in ziare ca la granița dintre India și Pakistan, aici la o aruncătură de băț de noi, sunt de mult timp conflicte și atacuri militare).

As vrea sa va povestesc un pic despre religia lor, ca sa înțelegeți mai bine de ce aceasta a fost pentru mine o zi specială. Disciplina sikh cere respectarea unui anumit set de reguli. Acesta este cunoscut ca “Cei cinci K”, deoarece fiecare din termeni începe cu litera K.

  1. Kesh = păr. Un sikh trebuie să considere părul ca pe un dar de la Dumnezeu. E un element de credință. Un sikh are datoria de bază să păstreze intact acest dar de la Dumnezeu. Părul e un simbol al credinței. Purtarea părului lung confirmă credința unui sikh și acceptarea de către el a voinței lui Dumnezeu și îl învață umilința și acceptarea.

Acesta este motivul pentru care sub turbanul acela mare pe care îl poarta fiecare bărbat sikh, indiferent de ocupație, se afla parul lung prins într-un coc gros, imagine pe care o puteți vedea și in fotografiile cu adolescenții care tocmai veniseră de la școala și își dăduseră turbanul jos.

  1. Khanga înseamnă pieptene de lemn. În afară de utilitatea practică, pieptănul este un simbol al curățeniei. Așa cum pieptenele servește la descâlcirea părului și curăță părul, așa unui sikh i se reamintește să se debaraseze de gândurile necurate, repetând în gând numele lui Dumnezeu (‘NAAM’).
  2. Karra – ce înseamnă, literal, legătură sau vasalitate. Este o brățară specială de oțel purtată la încheietura mâinii drepte, ca o verighetă care semnifică legătura indestructibilă între guru și credincioșii sikh, precum și legătura între aceștia. Karra este un simbol al înfrânării, care reamintește fiecărui sikh care este comportamentul ideal în cazul când simte o slăbiciune.
  3. Kachha este o pereche de pantaloni scurți. Este un tip de lenjerie care impune o reținere simbolică și o putere de caracter moral.
  4. Kirpan este o sabie, pe care credincioșii sikh o numesc astfel prin combinarea cuvintelor ‘KIRPA’ și ‘AAN’. Kirpa înseamnă bunătate, bunăvoință, iar aan înseamnă onoare, respect, respectul de sine. Este un instrument care adaugă respectului de sine și autoapărarea. Pentru credincioșii sikh, un kirpan este simbolul puterii și al libertății spiritului. Toți credincioșii sikh care au fost botezați trebuie să poarte asupra lor un kirpan scurt. Pentru ei este o jignire să numești acest kirpan pumnal sau cuțit.

În sikhism se aplică următoarele zece principii:

  • Există un singur Dumnezeu pentru toate popoarele lumii.
  • Toți sunt egali înaintea lui Dumnezeu.
  • Respectă toate ființele și apără-i pe cei slabi.
  • Trăiește din muncă și afaceri cinstite.
  • Amintește-ți că Atotputernicul ți-a dăruit viața și sprijină-te numai pe el.
  • Pomenește cu regularitate numele Domnului.
  • Trăiește-ți viața ca susținător al familiei, dar slujește și comunitatea cu altruism.
  • Împarte-ți avutul cu cei în nevoie.
  • Fii vigilent și ferește-te de forțele interne ale răului: desfrânarea, furia, lăcomia, egoismul.
  • Promovează calitățile pozitive, atât personal cât și în comunitate: adevărul, compasiune, înfrânarea, umilința și iubirea.

In interacțiunea cu această familie am regăsit respectarea acestor principii: oamenii ne-au primit cu multă încântare, cu foarte mult entuziasm! După ce am mâncat pe saturate la prima familie, am mers in vizita in alte 5 case. Fiecare dintre familii ne-au primit ca și cum eram cei mai de seama oaspeți. De fapt aici, in India, se considera ca oaspetele este “Dumnezeu care te vizitează.” Oaspetele este servit cu cele mai alese bucate și apoi este invitat sa se odihneasca. După ce oaspetele este mulțumit, abia apoi gazdele se aseaza și mănâncă.

Este absolut copleșitor sa simți bucuria acestor oameni când le treci pragul. Dacă ați fi văzut un filmuleț cu noi astăzi, fără sa știți niciun alt detaliu, ați fi crezut ca suntem prieteni de când ne știm.

Imaginați-va ca la ultima casa pe care am vizitat-o eram deja un alai!

Am mâncat, bineînțeles, pe jos. Am fost întrebați dacă dorim ca mâncarea sa fie picantă sau nu. Am răspuns ca nu. Știți cum a fost mâncarea? Light, zic ei. Ce zic eu? Dacă aveai puteri paranormale, ai fi văzut cum îmi ies flăcări pe nări. Pe lângă asta, mata (bunica) adăugase la bucatele sale și ardei iute, mușca cu așa o pofta din el de m-a lăsat fără gânduri. Când am intrat in casa ei și am zărit-o, prima impresie pe care am avut-o a fost ca aceasta este o femeie puternică, în care arde focul pasiunii pentru viață. Nu ai cum sa fii altfel când mănânci atât de iute!

Seara am fost la Baba ji. Am și de acolo povesti frumoase, dar vi le voi împărtăși mâine… acum trebuie sa îmi continui călătoriile in lumea viselor.

Ahhh, uitasem sa spun. Mata, mi-a dăruit, și mie și Cristinei, câte 100 de rupii, la plecare. Nu ai cum sa nu te simți in permanenta in brațele lui Dumnezeu!

Namaste! ❤️🙏

PS: am oferit atât de multe detalii despre religia sikh pentru ca nu cunoaștem istoria ei și nici alte detalii. M-am informat astăzi și v-am oferit și vouă din ceea ce am aflat.

Sper ca intr-o zi sa reușesc sa cuprind in cuvinte iubirea și respectul pe care le am fata de hinduism, religia pe care o studiez de mai bine de 10 ani.

Înainte sa vin in India am spus ca religia mea este Dumnezeu, religia mea este iubirea. Așa va fi mereu. Le aduc respect tuturor religiilor și tuturor cailor spirituale autentice.

 

Ziua a 19-a

Cu ce gând mai măreț ar putea veni în India o femeie care practică forma de terapie numita „masajul yoniului”? Să aprofundeze tainele învățăturilor sistemului milenar tantra yoga, să observe efectele învățăturilor din Kama Sutra și cum sunt integrate acestea in viața de zi cu zi in societatea care le-a dat naștere.

Știți în a câta zi a călătoriei am văzut o dovada de afecțiune in public între un bărbat și o femeie, a căror vârsta depășea 40 de ani, și sigur erau căsătoriți pentru ca aveau alături 2 copii, adolescenți? In a 11-a zi.

În țara de la care omenirea a primit cadoul neprețuit numit Kama Sutra, oamenii nu se tin pe stradă de mână, de braț, de gât, de umeri, de talie, nu se săruta, nu se imbratiseaza, nu se mângâie in public. De fapt nici in cadrul familiei nu sunt foarte afectuoși (din punct de vedere tactil), după cum am aflat din discuțiile cu localnicii.

Sa povestim un pic despre Kama Sutra.

Ea a fost scrisă de un brahman, un mare învățat, pe nume Vatsyayana, într-o epocă de efervescenţă culturală (secolul al IV-lea e.n.).

Kama Sutra a fost deseori considerată un simplu manual de erotism.

Dar nu este deloc așa! Cartea este formată din 7 capitole, dintre care doar într-unul se vorbește despre posturile erotice (așa cum, din pacate a fost redusă in occident).

Lucrarea întreprinde un studiu sistematic şi lipsit de prejudecăţi al tuturor aspectelor esenţiale ale existenţei și se adresează oamenilor învățați ai acelor vremuri. Arta amorului era un subiect respectat in acele vremuri, introdus in educația copiilor.

Cartea completează printr-o teorie a iubirii, a sexualităţii şi a plăcerii, tratatele de politică, de economie şi de morală Artha Shastra şi Dharma Shastra.

(Cele 4 purusharthas sunt:

  1. Dharma: traiul virtuos, datoria sociala
  2. Artha: prosperitatea materiala pentru familie
  3. Kama: dorinta
  4. Moksha: eliberarea din ciclul renasterilor

Dharma, Artha si Kama sunt țeluri ale vietii zilnice, dar Moksha este eliberarea de sub ciclul mortii si cel al renasterii. Kama Sutra spune ca in copilarie trebuie sa inveti sa-ti castigi traiul, tineretea este vremea placerilor, iar cu trecerea anilor trebuie sa te concentrezi pe a trai virtuos si a incerca sa te eliberezi de ciclul renasterilor.)

Pe lângă pozițiile erotice care sunt explicate in carte (pentru a armoniza diferențele dintre mărimile organelor sexuale și a dinamiza anumite calități, atitudini etc) sunt vizate și dorința erotica, dimensiunea organelor sexuale, fanteziile erotice, orgasmul și relațiile de cuplu. Aspectele sexuale sunt tratate aici într-o tonalitate liberă și lipsită de prejudecăți. De altfel, cartea explică faptul că bărbatul nu trebuie să aibă ca scop actul sexual în sine și plăcerea sexuală, ci trebuie să stăpânească arta mângâierilor, a sărutului, a controlului energiei sexuale.

Aici putem realiza o paralela între Hatha-Yoga, Tantra si Kama Sutra. Multe pozitii sexuale explicate in carte sunt derivate din Hatha Yoga. Yoga si Tantra invata, pe lângă multe altele, și controlul respiratiei care este absolut necesar in controlul energiei sexuale. Combinatia dintre ele ofera practicantului posibilitatea de a se înălța in spiritualitate, de a trai stări modificate de conștiința, de a face din actul erotic o meditație, de a folosi energia erotica drept un combustibil neasemuit in evoluția sa spirituală.

Alain Danielou, un scriitor prolific și expert in hinduism, a tradus pentru prima dată comentariile din hindi şi sanscrită şi a redat acestei lucrări întreaga vigoare a învăţăturii sale.

Kama Sutra reprezintă, deci, un studiu deosebit al unuia dintre aspectele esenţiale ale existenţei, pe care, din rușine, l-am dezonorat: amorul – pe care ni-l dorim atât de mult (in activitățile noastre) și pe care îl respingem atât de tare (când e vorba sa îl integram in discuții relaxate, deschise, sincere, oneste, înălțătoare).

Kama Sutra este şi astăzi de o actualitate surprinzătoare, un adevărat breviar al amorului, valabil pentru toate timpurile.

Lipsa de manifestare a oricarui gest de afectiune in public este paradoxala pentru mine, pentru imaginea pe care mi-o creasem eu despre India, înainte sa o vizitez. Ma intriga si ma face tot mai curioasa sa aflu De cand si De ce. Si când voi afla, promit sa impartasesc cu voi!

 

Ziua a 20-a

Astăzi am vizitat 3 temple:

Primul a fost un templu sikh. V-am povestit acum 2 zile despre aceasta religie și despre prima mea interacțiune cu familiile sikh.

A fost diferit față de experiențele avute in templele hinduse. In primul rând, încă de la intrarea in curte îți este oferit un batic cu care sa îți acoperi capul. Apoi te descalți, îți speli mâinile, te apropii de intrarea in templu unde este un spațiu cam de 10 cm adâncime in care curge apa și unde îți speli picioarele înainte de a intra in locașul sfânt.

O încăpere mare, luminoasă, în care ai senzația că plutești sus, in nori, te primește și îți deschide inima.

In fata altarului te așezi in genunchi și îți atingi fruntea de pământ. Te rogi in cuvinte sau lași inima sa vorbească in dor și tăcere.

Se simte asemănător ca atunci când mergi pe calea creștină. Poate si pentru ca Sikhismul este o religie monoteistă.

Un călugăr intona cântece devotionale. L-am ascultat și mi-am lăsat inima sa danseze in ritmul dorului sau.

Înainte sa ieșim din templu un călugăr ne-a oferit prasad. Aici este un obicei sa primești hrana sfințită după fiecare ceremonie.

Cel de-al doilea templu pe care l-am vizitat este închinat cuplului divin Krishna – Raddha. Este minunat modul in care aici se venerează energia masculină și cea feminină aflată intr-o continua contopire, fuziune, îmbrățișare. Universul nici nu ar putea exista dacă aceste 2 energii nu s-ar pătrunde, nu s-ar învălui într-un continuu extaz.

Un templu al iubirii, al frumuseții, al devoțiunii. Inima îmi înflorește. Ma așez in genunchi, duc mâinile in rugăciune la piept și sunt absorbită in meditație. E ca și cum in mine cuplul divin face dragoste…

Ieșim din templu, ne urcam pe scuter și pornim spre următorul templu, care ii este închinat lui Shiva. Apa rece, gălbuie a Gangelui, cu zvon asurzitor printre pietrele albe, ne conduce o bucată de drum.

In templele de pe malul Gangelui au început slujbele de seară.
Mirodenii ard pe altare. Șoseaua primește aroma. Vântul ne mângâie părul. Bețișoarele parfumate ne parfumează.

Urcăm pe munte cu scuterul. Ajungem la templu. Este închis dar un călugăr ne vede și ne îndrăgește imediat și ne deschide poarta. Ne duce undeva in spate, intr-o grădina frumoasa, cu arbori înalți și puternici, cu flori impunătoare.

Simbolul de piatră neagră al lui Shiva, simbolul erotic, este uns cu miere și lapte. Lângă el călugărul ne binecuvântează atingandu-ne creștetul capului in timp ce rostește mantre sfinte. Îmi aseaza la încheietura mâinii drepte o brățară – gratia lui Shiva.

Din curtea templului se zărește întreg orașul. Las ochii sa alunece pe razele soarelui ce se pregătește sa meargă la culcare. Lumina aurie îmbogățește totul in jur.

Am urcat și mai sus. Scuterul alerga in serpentine iar eu îmi deschideam brațele și prindeam la pieptul meu tot universul. Câtă fericire și libertate! Câtă iubire!

India mi-a dărâmat toate zidurile și mi-a redat inocența. Încrederea. Speranța. Nici nu știam că nu le mai aveam ca atunci, demult…

Am privit păunii care au coborât din pădure, la marginea drumului ca să bea apă.

Mi-am potolit și eu setea de frumos. Doar pentru câteva clipe…

 

Ziua 21 și 22

Ieri dimineață ne-am trezit la ora 4, la ora 5 eram deja la ashram la Guru Swami Ram Kripalu Ji și peste 2 ore plecam spre Shimla, o localitate aflată in munți.

9 ore petrecute in mașina, trecând de pe un versant pe altul al munților ca sa ajungem la ashramul lui Gurumaa (o femeie – printre cei mai cunoscuți ghizi spirituali contemporani din India), ce se afla la 2800 m altitudine.

Toată experiența a fost inedită. 29 de ore dintre care 18 ore petrecute in mașina, vreo 5 ore de sat sang, un pic de somn și treburi organizatorice.

In minte și in suflet s-au petrecut o mulțime de lucruri. Am schițat câteva idei pe o foaie, dar sunt extrem de obosita așa ca voi reveni mâine cu detalii și fotografii. Vreau sa va povestesc despre ce înseamnă sa fii alături de un maestru spiritual, despre constientizarile profunde pe care ți le poate oferi India dacă ești deschis sa le primești, despre viața de cuplu de aici, despre povesti cu mari maeștri.

Ziua 24

 Ieri după amiază am venit să locuiesc în ashram.

Aici programul este strict, ceea ce induce o disciplină care este indispensabilă celor aflați pe o cale spirituală.

Disciplina înseamnă să îți respecți deciziile pe care le-ai luat referitor la ceea ce ai conștientizat la un moment dat că este bine pentru tine și pentru evoluția ta. Disciplina te ajută sa crești. Fără disciplina nu poate exista transformare. Dacă îți respecți disciplina, nu iti poți respecta mintea (mentalul discursiv), care va încerca de multe ori sa te amăgească ba ca nu ai timp, ba ca nu este confortabil, ba ca exista alte lucruri mai importante de făcut decât sa practici ceea ce ți-ai propus la un moment dat sau ceea ce ți-a indicat maestrul spiritual (sau duhovnicul – dacă te afli pe calea creștină).

La ora 6 m-am trezit și la 6:30 eram jos unde gurudev mi-a pus tikka pe frunte și mi-a oferit prasad (mâncare sfințită). Am băut ceai și acum, peste 2 ore jumătate așteptam sa luam micul dejun.

Pentru ca nu am reușit sa dorm suficient in ultimele nopți, m-am confruntat cu un disconfort atât mental cât și fizic. Aceste cuvinte despre disciplina le-am scris in aceeași măsura pentru voi, dar și pentru mine.

V-am spus ca India este tămăduitoare, dar uneori in procesul vindecării, trebuie sa ți se redeschidă rana ca apoi sa poată fi vindecata complet. Acest proces nu este tocmai ușor… De exemplu aseară, in timpul rugăciunilor, m-am confruntat cu o stare de catharsis. Am mai povestit despre aceste stări. Datorită unor energii intense care te tranzitează (in timpul meditațiilor, când privești o opera de arta ce îți trezește sufletul, când faci dragoste etc), se retrezește o emoție puternica ce nu a fost vindecată (pentru ca a fost refulată în trecut) și începi sa plângi. Dar aceeași energie intensa îți oferă și posibilitatea de a alchimiza durerea, de a o înțelege, de a o privi din alta perspectiva, de a ierta și vindeca.

In ultima perioada m-am aflat in postura de a îmbrățișa și alina atunci când femeile cărora le făceam masaj trăiau aceste stări. Acum m-am îmbrățișat și alinat pe mine, cea de acum mulți ani…

Acum câteva zile am transcris ceea ce ne-a spus profesorul de yoga in timpul lecției și vreau sa va dăruiesc și vouă aceste rânduri:

“❤ Acordam o mare importantă lucrurilor care ne vor fi piedici in viața, in loc sa dam importantă și sa acordam timp prețios practicii spirituale, care ne va elibera de înlănțuiri.

❤ Întotdeauna vei fi un student pentru ca așa îți menții dorința de a invata. Vei deveni profesor prin învățătura pe care o deții și pe care o poți oferi mai departe.

Gurumaa chiar ne-a povestit o astfel de întâmplare: Un american care făcuse un simplu curs de yoga (încă nu reușise sa facă din yoga un stil de viață) a mers la un swami recunoscut datorită înțelepciunii sale, și i-a spus: “Eu sunt profesor de yoga!” Swami l-a privit cu smerenie și i-a răspuns: “Da? Eu sunt doar un student…”

❤Cuvântul Samadhi este format din: Sama – ce înseamnă echilibru și dhi – stare.

Această stare apare atunci când nu mai ai nicio dorința apriga de a avea ceva, și când nu îți mai este nici frica sa pierzi ceva.

❤ Oamenii, in general, nu se bucura de ceea ce au, și se gândesc doar la ceea ce și-ar dori sa mai aibă.

❤ Yoga te păstrează in momentul prezent. Suferi din cauza trecutului. Dacă ștergi trecutul, viitorul va dispărea și vei rămâne in prezent. Poți spune ca “mâine voi merge…” – dar acțiunea are loc in prezent. Nu exista viitor. Tot ceea ce poți face este acum.

❤ Samadhi este pierderea trecutului, renunțarea la viitor, rămânerea in prezent.

❤ Nu zic sa nu aștepți nimic, ci sa fii cu adevărat conștient de ceea ce aștepți.

❤ Cum sa “pierzi” trecutul? Trecutul va fi mereu acolo, trebuie sa practici yoga astfel încât atunci când te intrebi “cât timp din cele 24 de ore am fost conștient de momentul prezent?” sa îți poți răspunde cât mai mult timp.

❤ Samadhi este moartea minții discursive.

❤ Doar in lumea ignoranta, și nu in filosofia yoga, mintea este conducătorul trupului.”

Voi reveni curând sa va povestesc cum a fost in excursie si lucrurile minunate pe care le-am învățat.

 

Ziua 24 – seara 

Ashramul este așezământul unui maestru. Shri Bharat Milap este ashramul lui Swami Ram Kripalu Ji. Aici locuim noi acum.

Am scris într-una din postările trecute despre maestru, despre faptul ca se afla pe calea Bhakti Yoga, yoga devoțiunii față de Dumnezeu.

Cum este viața alături de un maestru? Minunata. Dincolo de cuvinte. De cele mai multe ori dincolo de explicațiile pe care mintea le poate oferi. Lângă un maestru, doar ești. E atât de provocator încât nu poți explica. Un maestru, atunci când ii permiți, prin devotiunea și încrederea pe care o ai fata de el, te pătrunde in cele mai întunecate cotloane ale ființei și te luminează.

Cei care au un duhovnic cu har, stiu la ce ma refer. Maestrul spiritual înlesnește comuniunea cu Dumnezeu.

Uneori drumul alături de un maestru este greu şi prăpăstios; mintea deseori nu înțelege credințele, necesitatile și se interpune. Te împotrivești, te lupți, pana când mintea se curăță și pătrunzi in suflet. Iar atunci înțelegi, accepți și faci ascultare.

Maestrul, cu iubirea lui, răzbate până în adâncul rădăcinilor noastre, zdruncinând tot ce nu e bun acolo, retează uscăciunile și ne ridica in înălțime.

In după amiaza aceasta, Swami Ram Kripalu Ji a ieșit la poarta. Știa ca un nou discipol avea sa vina. Imediat s-a ivit pe strada silueta unui bărbat ce purta un rucsac mare in spate, in mâini avea o ghirlanda superba din flori, și fructe ca ofranda. Maestrul l-a primit in casa. Bărbatul s-a asezat la picioarele maestrului, i le-a împodobit cu trandafiri parfumați și și-a adus inima ca ofranda.

S-a așezat in postura de meditație și a început sa ii povestească despre călătoria lui. Eu eram așezată in spatele sau și îl priveam pe Gurudev. Stăteam mai mult cu ochii închiși și priveam scena cu inima.

„Swami Ji, te-am auzit cântând. Un prieten al meu privea un videoclip cu tine, pe YouTube. Atunci inima mea a știut ca trebuie sa vin la tine. Am călătorit 3 zile și 3 nopți cu trenul ca sa ajung la tine. Mama și cu tata m-au întrebat unde merg și de ce plec de acasă, dar nu am știut ce sa le răspund. Mintea mea urma inima. Inima mea era atrasa către tine. Nu sunt încântat, Swami Ji, cu viața pe care o trăiesc acum. Aceste lucruri lumești nu ma împlinesc. Când te-am auzit slavindu-L pe Dumnezeu prin chanting, inima mi s-a topit… Vreau sa fiu alături de tine!”

Plângea și plângeam și eu cu el, in spatele său.

Baba Ji îl privea cu o compasiune infinită și ii spunea ca Dumnezeu l-a adus aici, ca acesta este momentul potrivit pentru el. Atunci când este necesar ca ceva sa se petreacă, Dumnezeu le aranjeaza pe toate.

Swami Ji ma unește in suflet iar și iar cu maestrul meu spiritual. Acum înțeleg cu adevărat ce înseamnă vorba din popor „Înțelepții au o lume comună.”

 

Ziua 25 

Lespezi de marmura albă coboară in trepte lungi din fiecare ghat (piață) până in adâncul fluviului. Scăldat in strălucirea soarelui, Rishikesh pare o cetate feerica, magica, nostalgică, sacră.

Valurile fluviului spală neobosit treptele albe și reci ce apun din lume pana in adâncul purificator.

Pe malurile Gangelui sfânt orice deosebire se șterge. Deosebiri de castă, de sex, de credința sau de culoare. Aici oamenii intră cu aceeași smerenie și sacralitate și într-un templu hindus și într-unul sikh și intr-o biserica. Aici toți suntem copii, frați și surori, ai „Mamei Gange”. Mama ne primește pe toți, ne spală, ne vindecă, ne alină, ne oferă speranță și mângâiere și primește cu încântare ghirlande, flori roșii cu parfumul umed al templelor, trandafiri roz proaspeți sau flori albe de iasomie.

După-amiaza priveliștea este foarte bogată. Clopote cântând, mirodenii ce cuceresc aerul cu parfumul lor, voaluri colorate, eșarfe cusute cu fir din soare, ghirlande de flori și din becuri colorate, mantre ce sfințesc fiecare respiratie.

Ziua 26

Ieri la ora 20:30 am pornit din Rishikesh. Am avut bilete la vagonul de dormit pentru ca urma sa petrecem 11 ore in tren.

Am trăit un sentiment de uimire când am ajuns in gară și am văzut o mulțime de oameni dormind pe jos sau vorbind între ei, șezând in poziție de meditație. Marmura gri si rece era încălzită de culorile vesele și sclipitoare ale saree-urilor. Strigătele bucuroase ale copiilor îmbogățeau atmosfera.

Când urci in tren, prima senzație pe care o ai este sa consideri ca va urma o noapte grea. După ce te așezi pe patul tău și ți-l acoperi cu cearșafurile albe pe care le găsești împăturite si așezate frumos intr-o pungă de hârtie, sigilată, și privești la oamenii liniștiti, simpli și prietenoși care te înconjoară, înțelegi ca noaptea va fi frumoasa și ușoară.

Am adormit un pic după ora 00 și m-am trezit la 6:00. Am dormit ca un prunc – liniștita și simțindu-mă in siguranța. Când am deschis ochii, am tras draperia de la geam și am privit minute în șir casele care alergau printre copaci, oamenii care prinseseră răsăritul și se bucurau de prospețimea lui, ceață care dezgolea pământul. Soarele venea în urma trenului ca o minge mare de foc.

Am mers la un hotel și ne-am împrospătat un pic și apoi am plecat spre Golden Temple. Pentru ca este un templu sikh, înainte de a intra in complexul absolut superb, ne-am descălțat, ne-am spălat mâinile și picioarele și am coborât scările acoperite cu marmura. Soarele ardea puternic și ploaia se lua la întrecere cu el. Picături mari cădeau peste baticurile smerite. Și bărbații și femeile își acoperă capul când intra in incinta templului.

Cântecele religioase ce răsuna din templu induc o stare de liniște. Aici smerenia nu este cerută din exterior. Oamenii au privirile plecate, dar nu in tristețe, ci intr-o acceptare și liniște molipsitoare. Spatele lor este drept și ținuta respectuoasa in fata divinității. Se apleacă ușor și își binecuvântează inima și mintea cu încărcătura locului sfânt.

După ce am parcurs jumătate din malul care înconjoară lacul in mijlocul căruia se afla Templul de aur, ne-am asezat la rând pentru a intra in templu. 60 de minute petrecute între sute de oameni, in liniște. Dacă îți desprindeai tâmpla de pe tălpile lui Dumnezeu, puteai auzi rugăciunile celor din jurul tău. Ochii pătrunzători ai bărbaților cu capul acoperit de turbanul impunător, mult mai înalți decât majoritatea indienilor, statura lor focoasă, buzele roșii și cărnoase ale femeilor, îți deschideau usa poveștilor citite in copilarie sau trăite in vis.

In spatele meu o fetita de 1 an îmi prinde șalul și ma trage spre ea. Ma întorc și când îmi vede chipul, își întinde brațele spre mine. Mama sa mi-o dăruiește. O iau in brațe și ne regăsim in tăcere. Îmi așez mâna stânga pe spatele sau, in dreptul inimii și o mângâi ușor. Își lipește fruntea de obrazul meu. Varun ne privește și îmi spune “cu siguranța v-ați mai întâlnit.” Fetita ma mângâie ușor pe obraz, pe buze, îmi creionează nasul cu degetele și se cuibărește la pieptul meu. Rămânem in necuvinte, dar cu sufletele îmbrățișate.

Câtă liniște era in jur! Se auzeau doar urmele tălpilor pe marmura albă. Sute de oameni se prosternau in fața Dumnezeului dinăuntrul lor. Autentic. Sincer. Atât de total cum putea fiecare.

Templul de aur este splendid. Cum pășești înăuntru, ești inspirat intr-o lume magica, sacră, vibrantă, înălțătoare. Călugării cântă. Îți lipești fruntea de pământ și șoptești o rugăciune. Imnul o înalță pe notele sale muzicale, in ceruri.

Am urcat la primul etaj al templului și ne-am asezat in meditație. Atmosfera este copleșitoare. Trebuie doar sa închizi ochii și sa privești înăuntru. Îngerii te poarta in brațele lor, mai sus…

Motivele florale de pe pereți, simple, in culori respectuoase, impunătoare, ușile de aur, candelabrul auriu, măreț, ce luminează mințile și inimile, te copleșesc. O frumusețe din altă lume…

 

Ziua 29 

Este penultima mea zi aici.

Sunt atât de fericită pentru tot ceea ce este și totuși atât de tristă că trebuie să plec…

Voi lua toate culorile de aici, toată bogăția, toată iubirea, pacea și frumusețea pe care le-am primit și mă voi întoarce cu ele în suflet… pentru a le dărui mai departe.

Astăzi am avut parte de o zi minunată, magică.

Înainte să plec din București, prietenii mei cei mai buni îmi spuneau că această călătorie ma va transforma foarte mult… nici nu intuiam pe atunci cât de mult…

Sunt profund recunoscătoare!

La picioarele maestrului

În India există acest obicei de a te prosterna la picioarele maestrului. Le atingi ușor cu mâna și apoi îți sfințești mintea și inima cu grația și binecuvântarea ce ți s-a oferit prin intermediul acestui gest. Sau îți atingi ușor fruntea de picioarele maestrului, dacă dăruirea ta este mai mare.

In literatura spirituală există numeroase povestiri despre sacralitatea acestui gest și grația pe care au primit-o adoratorii maeștrilor.

Există o poveste în care un devotee (ador muzicalitatea acestui cuvânt și încărcătura pe care simt că o poartă) și-a întrebat maestrul dacă se poate prosterna în fața lui și dacă ii poate atinge picioarele.

Maestrul i-a răspuns: “Picioarele maestrului există doar in inima adoratorului. Sa atingi picioarele maestrului in suflet, fără încetare, poate oferi adevarata fericire. Învață sa-mi atingi picioarele in sufletul tău, pentru ca intr-o zi trupul meu fizic va dispărea și atunci ce vei face? Cea mai puternică adorație se arată atunci când ii venerezi picioarele gurului care se află înăuntrul tău.”

Mai exista povesti in care se spune ca in multe situații adoratorii erau avertizați ca dacă nu sunt suficienți de maturi pe calea spirituală și ating picioarele maestrului, atunci “focul sfințeniei” maestrului poate fi prea puternic pentru ei.

In tradiția creștin ortodoxă, in miercurea mare, o sărbătorim pe femeia care i-a spălat picioarele lui Iisus și căreia, datorită credinței sale, i-au fost iertate păcatele. Sfântul Ioan Gură de Aur explică despre acest gest al femeii de a-i spăla cu lacrimi picioarele lui Iisus, și apoi de a le șterge cu părul capului ei, după ce le-a uns cu mir, că nu este întâmplător, şi că în gestul acesta noi putem vedea faptul că femeia Îl recunoaşte pe Hristos ca Dumnezeu.

Este o onoare și un privilegiu sa îți fie permis de un guru sa ii atingi picioarele.

Eu am avut onoarea de a-i masa picioarele lui Swami Ji. Înainte sa fac aceasta nu am fost pe deplin conștientă de semnificația acestui gest, dar după ce am povestit unor cunoscuți de-ai maestrului, mi s-a spus ca sunt foarte norocoasă, iar faptul ca mi s-a permis sa ii masez picioarele maestrului este absolut minunat pentru ca “Swami Ji nu permite nimănui să ii maseze picioarele.”

Încă de la prima ședință de masaj pe care am oferit-o acum 8 ani, când mi-am început activitatea in acest domeniu, am experimentat un sentiment ales atunci când atingeam picioarele fiecărui om: “Acum onorez divinul din tine. Masându-ți picioarele tale, ma prosternez la picioarele Lui.”

Stăteam în padmasana (postura de meditație) și i-am pus piciorul maestrului la îmbinarea dintre picioarele mele. I-am îmbrățișat talpa ușor cu palmele mele, am închis ochii și l-am rugat pe Dumnezeu să mă ghideze să îmi pot oferi cu ușurință inima ca ofrandă prin intermediul acestui masaj.

În timpul masajului simteam că eu îi mângâi picioarele maestrului cu tot ceea ce sunt eu capabilă sa las să curgă prin mine, să ofer, iar maestrul îmi mângâie inima și mintea cu tot ceea ce sunt eu capabilă sa primesc.

Era atât de multă lumina in mine! Cu fiecare mișcare ce o făceam, cu fiecare zona reflexogenă pe care o atingeam, primeam in oglinda un masaj subtil, intens, puternic, tămăduitor.

In acele momente in care mentalul discursiv se interpunea stărilor de meditație, ma rugam ca prin mine sa se manifeste energiile sublime ale iubirii, regenerării, vindecării, tandreței. Imediat plonjam in aceste sentimente care mă acaparau cu totul.

Liniște, puritate, lumină, iubire fără de obiect, beatitudine.

Realizam atunci că acesta este un moment de gratie in activitatea mea de terapeut, ca mi s-a oferit prin intermediul acestui masaj o inițiere datorită eforturilor mele anterioare.

Ca după fiecare inițiere pe care o primești, in zilele următoare am simțit cum efectele acestei experiențe se sedimentau in mine, cum produc niște schimbări la nivel de înțelegere, atitudine și comportament.

Sunt recunoscătoare!

 

India este mereu Aici…

Jet lag. Temperatură. Frisoane. Sufletul mi-e fericit. Cel puțin partea cu care am venit acasă. O parte din mine a rămas în India. Spuneam în penultima zi că nu știam că mă va impacta atât de tare India. Se pare că nici în ziua aceea nu eram pe deplin conștientă.

Drumul spre casă a fost frumos. Bagajul meu era cu 9 kg mai greu decât limita admisă. Mi-am propus dinainte de a ajunge la check in (pentru că merge de fiecare dată) să pun cel mai frumos zâmbet pe față, de care sunt capabilă. Din cele 39 de kg – 15 erau numai cărți. Am lăsat în aeroport 2 kg de haine și am putut trece cu 2 bagaje de mâna. Un rucsac și o sacoșă de pânză în care aveam 7 kg de cărți, o până de păun și un trandafir roșu pe care mergeam să îl pun din când în când sub un jet de apă.

Am purtat un bindi roșu pe frunte de care domnul de la check in a fost foarte încântat. Un domn foarte bun! Mi-a zis că mama lui ar fi tare fericită să mă vadă, că sunt o combinație superbă între indiancă și europeană.

De 3 zile fac curățenie în casă. Am strâns 3 kg de bijuterii pe care nu le foloseam și câteva de haine și le voi dona. Dar curățenia nu este doar în exterior, simt că trebuie să unesc, să corelez cele 2 realități: eu dinainte și viața mea de dinainte, și eu – după experiențele avute acolo și modificările care s-au produs în mine.

Toți prietenii cu care m-am întâlnit, sau cei care îmi scriu aici, mă întreabă cum de am avut o experiența așa frumoasa acolo. Eu m-am dus în India cu inima larg deschisă, fără nicio așteptare, ca o foaie albă pe care India ar fi putut scrie orice își dorește. Dar m-am dus în India spirituală. Am vrut o experiență spirituală, nu ca un simplu turist. Din această cauză ea mi s-a dezvăluit atât de minunată. Există toate șansele să fie teribilă și oribilă dacă nu o cauți așa…

Aseară am revăzut “Titanic”. În momentul în care bunica Rose îi spune nepoatei sale că nu a povestit nimănui despre Jack, nici măcar bunicului său, adăugând “Inima unei femei este un ocean adânc de secrete”, mi-am amintit de replica unui prieten de suflet din India, în vârsta de 24 de ani. Când i-am spus că eu îmi doresc ca el sa nu sufere, el m-a privit cu inima lui imaculată și m-a întrebat plin de candoare: “Ce înseamnă să suferi? Ce este suferința?”

Dacă nu i-aș fi simțit curiozitatea simplă, autentică, m-ar fi contrariat întrebarea lui. Cunosc toate teoriile despre suferință. Despre detașarea de suferință. Despre transcenderea suferinței. Dar el nu cunoștea decât lipsa suferinței.

Am reflectat foarte mult timp la asta. În India căsătoriile sunt aranjate, in funcție de compatibilitățile date de cele 36 guna (calități). Este necesar ca minim 16 sa se potrivească.

Scopul unei casnicii este considerat a fi realizarea spirituală. In aceasta călătorie in doi se dorește a se împlini cele 3 nevoi principale – spirituală, fizică (compatibilitatea erotica), copii minunați care sa ducă spiritul familiei mai departe (cultural si spiritual). Rare sunt căsătoriile din dragoste. Dar ei se iubesc. Afecțiunea, tandrețea și iubirea trec lent de la părinți la soț sau soție, fără ezitări. Relația de cuplu este învăluită in permanență de relația cu părinții, bunicii, întreaga familie. Cuplul nu este independent, ci este legat de familie.

Ei experimentează foarte rar tumultul sufletesc. Foarte rar au parte de iubiri pasionale, de îndrăgostiri, de acest zbucium erotic și afectiv care este specific societății occidentale.

Majoritatea dintre noi trecem prin atâtea… ne îndrăgostim, suferim din lipsa iubirii… iarăși ne îndrăgostim, așteptările (de multe ori) nefondate ne poartă pe valea dezamăgirilor. Uneori aceste șocuri ne trezesc, ne reînvie, ne salvează… In alte cazuri duc la o moarte lentă, la o îngropare tot mai adâncă a sufletului sub zeci de traume…

Inima femeii este un ocean adânc de secrete, de iubiri, de speranțe, de amintiri… un ocean învolburat sau un ocean plin de pace și recunoștință…

Așa este și inima bărbatului…

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *