Inchide
Contactează-ne: contact@voxamoris.ro
Sună-ne +40 735 141 751
Rămâi conectat:

Tu lupți pentru relația ta de iubire?

Este posibil ca femeia să aibă în continuare dorința plină de nostalgie ca bărbatul iubit și dorit de ea să lupte pentru ea.

 

Mai rar bărbații spun „vreau să o văd luptând pentru mine.”

 

Dacă privim în istorie, nu mai departe de 100 și un pic de ani, bărbații luptau la propriu pentru femei, „I.P. şi N., propietari, din cauza unei femei pe care amândoi o iubeau, s-au provocat la duel, alegându-şi ca armă pistolul la distanţa de 20 de paşi.” (nota Curierul Olteniei din data de 16 august 1893).

 

Există bineînțeles și cazuri în care femeile au luptat în duel pentru bărbați.

 

În Franţa secolului al XVIII-lea Madame De Polignac şi Madame De Nesle s-au luptat pentru câştigarea afecţiunii Ducelui de Richelieu. Armele alese au fost pistoalele. De Nesle a tras prima, dar a ratat. La rândul său, Madame de Polignac a reuşit să-şi rănească adversarul. În ciuda acestor eforturi, nicio femeie nu a câştigat afecţiunea ducelui.

 

Există chiar un duel care a rămas în istorie sub numele de „Duelo De Mujeres” și care a avut loc în Italia secolului al XV-lea, plină de romantism. Conflictul dintre Isabella de Carazzi şi Diambra de Pettinella din Napoli a avut loc din cauza unui bărbat de care erau îndrăgostite amândouă, anume Fabio de Zeresola, dar din păcate câştigătoarea duelului nu se cunoaşte.

 

Un alt duel între femei, pentru un bărbat, a avut loc în anul 1900 în Mexic. Marta Duran a participat la un bal alături de Rafael Riquelme. Aici, atenţia lui Riquelme a fost captată de Juana Luna, care nu îi descuraja atenţia. Firesc, acest fapt a dus la o rivalitate între cele două femei.

În dimineaţa următoare, cele două femei s-au întâlnit cu săbiile în mână. A fost nevoie de mai multe runde. În a doua, Duran a fost rănită grav, iar în runda a treia, Luna a profitat de acest lucru şi a ieşit învingătoare. În ciuda acestui duel, ambele femei au renunţat la Riquelme şi s-au împăcat.

În rest femeile s-au luptat în duel pentru aranjamente florale (prinţesa vieneză Pauline von Metternich şi contesa rusoaică Anastasia Kielmansegg s-au duelat topless în vara anului 1892 după ce au avut o dispută din cauza alegerii aranjamentelor florale pentru o expoziţie de la Teatrul Muzical din Viena); un duel a avut loc din cauza unei neînţelegeri cu privire la care dintre cele două femei era mai importantă; un alt duel a fost cerut din cauza unui comentariu despre vârsta unei femei, despre care o altă femeie a spus că este mai bătrână decât susţine.

 

Acestea sunt excepții care confirmă faptul că bărbații au adoptat duelul ca strategie timp de sute de ani; pentru ei, acesta fiind un mijloc popular de a-și apăra onoarea, de a stabili respectul și de a câștiga mâna unei femei.

Mai luptăm astăzi pentru o relație, pentru iubirea unei femei sau a unui bărbat?

 

Eu cred că da, luptăm și astăzi. Numai că lupta se duce pe alt front.

 

Consider că ducem lupte cu noi înșine, pentru că așa cum știm, „când intră orgoliul, iese iubirea. Când intră iubirea, iese orgoliul”, deci nu putem să fim și orgolioși, să fim și în iubire în același timp. Luptăm de multe ori să rămânem în iubire. Luptăm să nu alunecăm inconștient pe panta activării mecanismelor defensive de apărare, ci să rămânem lucizi, empatici, înțelegători. Luptăm să rămânem conectați cu cel iubit, luptăm să facem din diferențele dintre noi, oportunități de creștere și dezvoltare.

 

Bărbații luptă cu păreri preconcepute când aleg să meargă la terapie pentru cuplu. Femeile luptă să își mențină răbdarea, încrederea că el va lăsa garda jos.

 

Poate că nu mai luptăm cu alți bărbați sau alte femei, dar luptăm cu programul nostru încărcat ca să prioritizăm relația de iubire, să petrecem timp de calitate împreună. Luptăm să găsim soluții să petrecem un weekend romantic împreună măcar o dată la 2 luni.

 

Luptăm să nu ne închidem sau să nu plecăm atunci când nu este cazul să o facem.

 

Luptăm pentru iubire chiar în relația de cuplu. Nu întâmplător „lupta pentru putere” este, inevitabil, o etapă care apare în viața oricărui cuplu. „Nu ne mai înțelegem, ne certăm foarte des”, spun multe dintre cuplurile care-mi cer sesiuni de consiliere. În orice cuplu apar neînțelegeri, dar important este ca acestea să nu degenereze într-o veritabilă luptă pentru putere, să nu se transforme în bătălii emoționale care ne fac să rămânem după discuții încărcați de furie, amărăciune, resentimente și neasumare. Atunci nu există câștigător, nu luptăm pentru iubire ci atunci luptăm unul împotriva celuilalt, dar iubiții nu sunt niciodată dușmani.

 

Cred că este necesar să învățăm cum să luptăm pentru iubire, pentru că de luptat vom lupta mereu.

 

Tu cum și cu cine lupți pentru iubire?

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *