Ne naștem pentru a atinge potențialul maxim al vieții, dar totul depinde numai de noi, de fiecare în parte. Putem și să-l ratăm.
Putem să respirăm, să mâncăm, să îmbătrânim și să ne îndreptăm spre mormânt, dar asta nu e Viață, e o moarte lentă. Viața nu înseamnă doar să îmbătrânești, înseamnă și maturizare, iar îmbătrânirea și maturizarea sunt două lucruri diferite. Orice animal îmbătrânește, pe când maturizarea este privilegiul ființelor umane. Dar, în schimb, oamenii devin din ce în ce mai atrași de lucrurile efemere, de dorința de a se simți importanți prin orice fac, astfel încât, în fiecare moment să își hrănească egoul. Astfel noi distrugem inocența bogată, pură cu care ne naștem și amplificăm ignoranța care e săracă și e cerșetoare. Din cauza ignoranței vrem asta, vrem aia, vrem să fim respectabili, vrem să fim înstăriți, vrem să fim puternici.
Ignoranța merge pe drumul dorinței, inocența este o stare de lipsă de dorințe, dar, din cauză că ambele sunt lipsite de cunoaștere, lumea a continuat să le confunde, considerându-le a fi același lucru. Viața trebuie să fie o căutare, nu o dorință, nu ambiția de a deveni asta sau aia sau dorința de a avea aia și aia, ci o căutare pentru a afla ”Cine sunt eu?”.
Viața trebuie să fie o sărbătoare continuă, un festival de lumini tot anul. Numai atunci te poți dezvolta, poți înflori, de aceea este foarte important să păstrezi sau să trezești în ființa ta simplitatea, sensibilitatea și liniștea interioară. Pe măsură ce acestea vor fi păstrate, trezite și amplificate, va exista iubirea și atitudinea prietenoasă față de lume. Viața e foarte simplă, nu o complica fără rost. Sensibilitatea înseamnă același lucru ca inocența, cu o singura deosebire: ea este inocența revendicată, este inocența recâștigată. Ne naștem ca ființe simple, sensibile, perfecte, totale, dar societatea ne corupe, ne condiționează, ne ”educă”. În momentul în care facem parte din societate, începem să pierdem contactul cu Dumnezeu. Suntem tot mai mult în minte și uităm de inimă.
Maturizarea este o renaștere, o naștere spirituală, te naști din nou. Începi să vezi lumea cu alți ochi; cunoști, dar nu ești cunoașterea. Începi să abordezi viața cu dragoste în inimă, să pătrunzi în străfundurile ființei tale cu liniște și inocență. Iisus spune ”Dacă nu vă veți naște din nou, nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu” sau ”Cei care sunt precum acest copilaș, sunt singurii care merită să intre în împărăția lui Dumnezeu”.
Între maturitate și bătrânețe este o diferență uriașă, dar oamenii le confundă aproape întotdeauna. Ei cred că a îmbătrâni înseamnă a deveni matur, dar bătrânețea aparține corpului. Toată lumea îmbătrânește, e un proces firesc, dar dacă ești bătrân, nu înseamnă neapărat că ești și matur.
Maturitatea este ceva ce aduci tu în viața ta, vine din conștientizare. Când un om îmbătrânește pe deplin conștient, el devine matur. Îmbătrânirea plus conștientizarea – experiența plus conștientizarea, înseamnă maturitate.
De exemplu, un lucru poate fi trăit în două feluri: îl poți trăi pur și simplu fiind hipnotizat, inconștient, neatent la ce se întâmplă și de obicei cu toții trăim așa: adormiți; suntem treji în propriul nostru vis. Lucrurile se întâmplă, însă tu nu ești acolo cu adevărat prezent.
Ceea ce se întâmplă nu atinge nimic în tine, nu lasă nicio urmă asupra ta, nu înveți nimic din el. Ești numai gânduri, dorințe, acțiune – pentru tine nu mai există simplitate, liniște interioară, iar sensibilitatea este foarte mult redusă; inocența nu mai există nici ea. Realitatea a ceea ce se întâmplă poate ajunge să facă parte din memoria ta căci într-un fel ești prezent, dar nu contribuie cu nimic la înțelepciunea ta, nu te ajută nicidecum să te dezvolți, să evoluezi. Îmbătrânești și atât. Sau poți să fii conștient de ceea ce se întâmplă, de cum trăiești acel lucru. Dacă treci însă prin experiență, conștientizând-o, aceeași experiență devine maturitate.
Există două moduri de a trăi: unul este să trăiești dormind profund, iar atunci îmbătrânești cu fiecare moment, mori puțin câte puțin. Al doilea mod este să îți conștientizezi experiențele dacă ești atent la tot ceea ce faci, la tot ce ți se întâmplă. Să înțelegi rostul experienței, să îi pătrunzi adâncimile, să trăiești cu intensitate. Atunci nu e doar un fenomen de suprafață. În adâncul tău ceva se schimbă, prin experiență devii mai vigilent. Dacă respectiva experiență este o greșeală nu o vei mai repeta. Omul matur nu comite niciodată aceeași greșeală de două ori, însă cel care e doar bătrân care face aceleași greșeli iar și iar, trăiește într-un cerc și nu învață nimic. Dacă trăiești conștientizând, te maturizezi, devii înțelept.
Există multă suferință, există multă durere, iar din cauza durerii și a suferinței, ne place, de cele mai multe ori, să trăim prostește, adică într-o stare de hipnoză. Am scris aici un articol pe care l-am intitulat „Este suferința necesară?” – vei găsi mai multe idei despre acest subiect. Dacă îți e frică de durere, vei îmbătrâni și vei muri ratând prilejul de a cunoaște fericirea. Conștient, acceptă tot ceea ce ți se întâmplă, deoarece acceptând-o așa cum este ea, viața va fi armonie.
Maturitatea nu are nimic de a face cu experiența de viață, ea are legătură cu călătoria lăuntrică, cu experiențele interiorului. Cu cât omul pătrunde mai adânc în sine, cunoștințele superficiale dispar și rămâne doar inocența.
Cei care țin mereu seama de alții și de părerile lor sunt imaturi. Depinzând de părerile celorlalți, nu poți să faci nimic autentic, nu poți să spui decât cer vor alții să audă. Devii matur în clipa în care încetezi să mai ai nevoie de iubire și începi tu să iubești. Omul matur poate să dăruiască iubire pentru că numai el o are. El iubește indiferent dacă este sau nu iubit de celălalt. Atunci iubirea nu e o relație, e o stare.
Nu evita iubirea! Intră în iubire cu toată durerea pe care o aduce ea. Dacă ești îndrăgostit, nu contează de fapt durerea. Aceasta te întărește, este cumplită, dar toate rănile acelea sunt necesare pentru a te provoca, pentru a te face mai puțin somnoros, pentru a te trezi, iar în solul iubirii poate să se dezvolte sămânța meditației. Iubirea dă gustul meditației. O experiență orgasmică născută din iubire este prima experiență a extazului. Odată ce ai gustat extazul nu te mai poți mulțumi cu lucruri lumești, banale. Sacrul a ajuns tine, a ajuns la inima ta. Iubirea îți dă o mare bucurie pe o parte, iar pe de altă parte îți va da setea de bucuria eternă.
Meditația va aduce sensibilitate. Un sentiment puternic că aparții lumii, că totul este în deplină armonie. Meditația aduce o mare liniște pentru că toate cunoștințele dispar și gândurile care fac parte din acele cunoștințe dispar și ele și o liniște imensă te va cuprinde.
Devii matur numai atunci când ai început să meditezi, altfel rămâi infantil.
Meditația este întoarcerea minții către sursă. Meditația te face matur. Meditația te face cu adevărat adult. Maturitatea înseamnă să știi că există în tine ceva nemuritor, ceva care trece dincolo de moarte, dar pentru a ști acest lucru, trebuie să cunoști. Meditația îl cunoaște pe Dumnezeu, mintea este o cale de a înțelege obiectul, meditația este o cale de a înțelege subiectul. Mintea se preocupă de conținut, meditația se preocupă de conținător – conștiința.
Maturitatea înseamnă priceperea de a decide singur. Cel ce este matur face ce vrea el, nu îl interesează ce spun ceilalți, care e părerea lor. El nu umblă după respectabilitate, după prestigiu, nu își bate capul cu onoarea. Își trăiește propria viață, o trăiește cu orice preț, este oricând gata să sacrifice totul în afară de un singur lucru: libertatea.
Omul matur este un om disciplinat. Omul disciplinat este cel care învață mereu din experiențele vieții, care intră în toate fără frică, care riscă, care se aventurează să exploreze, care e veșnic gata să intre în necunoscut, care nu se agață de ceea ce este cunoscut, care este mereu gata să comită greșeli și care este mereu gata să fie de râsul celorlalți. Dar numai cei care au destul curaj pentru a fi numiți proști, sunt în stare să trăiască, să iubească și să cunoască.
Conștientizarea este metoda, maturizarea este rezultatul. Maturizarea este meditație.
Conștientizarea se face în 3 pași:
- Fii conștient de corpul tău; când mergi, când gătești sau când mănânci. Fii atent la el, conștientizează fiecare mișcare. Nu mai face lucrurile mecanic. După ce ai devenit conștient de trupul tău și de mișcările lui, treci mai departe.
- Fii conștient de minte și de activitatea ei – gânduri, imaginație, proiecții. Când devii conștient de minte, te așteaptă o mare surpriză. Pe măsură ce devii mai conștient nu mai există energie disponibilă pentru gânduri, iar acestea mor.
- Fii conștient de sentimente, de stările de spirit, de emoții.
Când ajungi la inimă, vei observa că ceea ce este bun crește și tot ce e rău începe să dispară. Iubirea crește, ura dispare, compasiunea crește, supărarea dispare, abundența apare, lăcomia dispare.
„Fii persoana care ești. Nu încerca niciodată să fii altcineva și vei deveni matur. Maturitatea înseamnă asumarea responsabilității de a fi tu însuți, indiferent de preț. Maturitatea înseamnă să riști totul pentru a fi TU ÎNSUȚI, indiferent de preț. Maturitatea înseamnă să riști totul pentru a fi tu însuți.” (Osho)
Recomandare carte: ”Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți”– Osho, pe care o puteți achiziționa de aici.
Adaugă un comentariu