Descriere
Am creat meditația ghidată „Sânii mei, frumoșii mei” pentru toate femeile care vor să descopere puterea ocultă a sânilor lor, să se conecteze cu senzualitatea, erotismul, gingășia, frumusețea sânilor lor, să devină conștiente de forța iubirii hrănitoare care emană din sânii lor.
Sânii nu sunt doar organe fizice, ci poartă în ei o putere și o înțelepciune adâncă, reprezentând feminitatea sacră și conexiunea cu aspectele divine ale femininului.
Prin intermedium acestei meditații poți avea șansa să te eliberezi de orice judecată sau preconcepție legată de sâni și să te conectezi cu sânii tăi într-un mod nou și profund.
Prin respirație conștientă și vizualizare ghidată, vei fi încurajată să te deschizi către energia vindecătoare și revitalizantă a sânilor. Vei explora simbolismul și semnificația acestora în diferite tradiții și practici spirituale, descoperind puterea și înțelepciunea sacră care rezidă înăuntrul lor.
Această meditație este o invitație de a-ți onora și îmbrățișa trupul feminin în toată splendoarea și sacralitatea sa.
Să îmbrățișăm această călătorie ca pe o binecuvântare și să ne deschidem către misterul și frumusețea sânilor noștri!
Sânii reprezintă simbolul Marii Mame, cea care hrănește întreaga manifestare și umanitate, iar prin prin intermediul lor este transferată viața și vitalitatea.
Sânii sunt simbolul maternității, al abundenței, protecției, blândeții, securității, echilibrului, resurselor.
Dezgolirea sânilor este considerată o metaforă a senzualității feminine și a darului fizic făcut de ea întregii umanități.
În unele tradiții, sânul drept simbolizează soarele, cel stâng luna.
Legat de fecunditate și de lapte, care reprezintă prima hrană a fiecăruia dintre noi, sânii sunt asociați cu imaginile intimității, ale ofrandei, darului și refugiului.
Sânii femeii au două funcții biologice: una maternă (de hrănire a copiilor) și una sexuală. Aceste două funcții au stârnit foarte multe controverse și polemici. Dacă funcția maternă reprezintă un aspect lipsit de echivoc și general acceptat de societate, funcția lor erotică încă îi mai face pe sceptici să ridice din sprânceană și pe pudici să se rușineze.
În funcţia lor erotică, sânii femeii funcţionează mai întâi ca un stimul vizual şi mai apoi tactil. În primul rând, ei joacă un rol foarte important în diferenţierea sexuală. Chiar și de departe, sânii sunt, în general, suficient de vizibili pentru a stabili diferenţa între silueta unei femei şi cea a unui bărbat. De aproape, acest semnal devine un subtil indicator al vârstei. Rotunjimea şi plenitudinea lor variază în funcţie de vârstă, de etnie sau conformația trupului femeii.
Unele studii au arătat că forma emisferică a sânilor nu se datorează rolului lor matern, ci constituie un semnal sexual foarte puternic.
Uneori societatea le-a constrâns pe femei să își inhibe sau să își suprime erotismul sânilor, iar asta se reflectă foarte tare în atitudinea femeilor față de proprii sâni.
În timpul jocurilor erotice, zona areolelor mamare ale unei femei poate transmite anumite semnale olfactive la care bărbații sunt foarte sensibili.
Glandele sudoripare apocrine sunt cele responsabile cu aroma sexuală specifică de la nivelul axilelor și a organelor genitale.
Cu toate că bărbații nu sunt conștienți de mirosurile erotice produse de aceste glande, secrețiile au un impact inconștient foarte mare asupra lor, provocându-le excitația erotică.
Unele studii au arătat că glandele din zona areolară fac parte din acest sistem primar de semnalizare olfactivă.
Aceasta ar putea explica de ce bărbații zăbovesc atât de mult timp asupra zonei sânilor atunci când explorează trupul iubitelor.
Puterea ocultă a sânilor în diferite tradiții
Sânii, fiind o parte esențială a trupului feminin, au jucat un rol semnificativ în diferite mituri, tradiții și practici oculte de-a lungul istoriei umane. Aceste simbol al feminității poartă în el o putere ocultă și o înțelepciune ascunsă, reflectând aspecte profunde ale spiritualității umane:
1. Înțelepciunea Egipteană: Hathor și Sânii de Aur
În mitologia egipteană, Hathor era o zeiță asociată cu dragostea, frumusețea, fertilitatea și muzica. Ea era adesea reprezentată cu sânii plini, care curgeau cu lapte și erau considerați sursa vieții și nutriției. Sânii săi au fost adesea descrisi ca fiind de aur, simbolizând bogăția și abundența. Hathor era venerată ca o mamă divină și o protectoare a vieții.
1. Simbolismul sânilor în cultura greacă:
Fertilitatea și maternitatea:
Sânii au fost adesea asociati cu fertilitatea și maternitatea în mitologia greacă. Aceștia erau văzuți ca simboluri ale capacității unei femei de a da viață și de a hrăni copiii. De exemplu, Artemis, zeița vânătorii și a sălbăticiei, era adesea reprezentată ca o zeiță virgină, dar în unele reprezentări, sânii ei sugerau, totuși, puterea sa de a da viață și de a hrăni.
Frumusețea și atracția feminină:
Sânii au fost, de asemenea, asociati cu frumusețea și atracția feminină. În arta greacă, sânii erau uneori reprezentați într-un mod idealizat, ca simbol al feminității și al grației. Acest aspect al simbolismului sânilor este adesea evident în sculpturile și picturile care reprezintă zeițe și nimfe.
Puterea și fertilitatea pământului:
În mitologia greacă, sânii au fost adesea legați de fertilitatea pământului și de zeițele care guvernează fertilitatea și recolta. De exemplu, Demeter, zeița recoltei și a agriculturii, este adesea reprezentată ca o zeiță maternă, a cărei putere de a hrăni lumea este simbolizată și prin sânii săi generoși.
Simboluri ale zeițelor și nimfelor:
În mitologia greacă, sânii erau adesea atribuite zeițelor și nimfelor. Aceste ființe feminine erau deseori reprezentate ca fiind pline de viață, frumoase și pline de putere, iar sânii lor simbolizau aceste caracteristici.
3. Traditia Hindusă: Simbolismul lui Lakshmi
În tradiția hindusă, sânii sunt adesea asociati cu zeița Lakshmi, simbolul bogăției, bunăstării și fertilității. Sânii săi plini și roșii sunt considerați ca fiind sursa hranei spirituale și materiale.
În mitologia hindusă, există și entități feminine sacre precum Apsarasurile, care sunt adesea asociate cu frumusețea, grația și puterea. Sânii lor sunt uneori reprezentați în artă ca simboluri ale acestei feminități divine și a puterii lor de a atrage și de a inspira.
4. În mitologia amerindiană, sânii au fost, de asemenea, asociati cu puterea și înțelepciunea feminină. Unele legende și tradiții amerindiene prezintă femeile ca fiind purtătoare ale unor cunoștințe și puteri spirituale, iar sânii lor sunt adesea reprezentați ca un simbol al acestei puteri și înțelepciuni.
5. Tradițiile Occidentale: Sânii și Sacralitatea Femininului
În tradițiile occidentale, sânii au fost adesea asociati cu aspectele materne, hrănitoare și protectoare ale feminității. Simbolizează puterea de a da viață și de a hrăni, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. În culturile europene antice, sânii erau considerați o sursă de fertilitate și bunăstare familială.
6. Practici Oculte și Energetice: Kundalini și Sânii
În practicile oculte și spirituale, sânii sunt adesea percepuți ca centre energetice importante, care pot fi activate și echilibrate. În yoga, sânii sunt asociati cu Anahata chakra, reprezentând dragostea, compasiunea și creativitatea feminină.
În multe dintre aceste tradiții, sânii sunt văzuți ca fiind sacri și plini de semnificație, reflectând rolul vital al femeilor în comunitate și în întreaga creație.
Sânii zeițelor sunt adesea asociati cu bogăția și prosperitatea. Aceștia simbolizează nu doar fertilitatea și maternitatea, ci și abundența și generozitatea divină. În multe culturi, credința în puterea zeițelor de a oferi bogăție și bunăstare este reflectată în reprezentările lor, care includ deseori sânii plini și generoși.
În concluzie, puterea ocultă și simbolismul sânului transcend culturile și tradițiile umane, reflectând aspecte profunde ale femininității, fertilității și spiritualității umane. Aceste aspecte ne invită să ne conectăm cu înțelepciunea și energia tainică a sânilor și să recunoaștem sacralitatea și puterea feminină în toate formele sale.
Studii despre mărirea naturală a sânilor
Potrivit unui studiu clinic, publicat în reviste de renume, femeile pot folosi puterea trupului şi a vizualizării pentru a-și îmbunătăţi forma şi a pentru a-și mări dimensiunile sânilor lor.
Una dintre cele mai uimitoare şi vaste cercetări asupra acestui subiect a fost întreprinsă de dr. Richard D. Willard de la Institutul de ştiinţe Comportamentale din Indiana. El a invitat 22 de voluntare, având între 19 şi 54 de ani, să utilizeze autosugestia şi vizualizarea pentru a-şi mări sânii. La începutul studiului – descris în întregime în American Journal of Clinical Hypnosis – s-au făcut, la fiecare femeie, cinci măsurători ale sânilor – circumferinţă, înălţime, lăţime şi alţi parametri – de către un medic care nu participă la experiment.
Voluntarele au frecventat clinica doctorului Willard o dată pe săptămână, timp de şase săptămâni, şi o dată la două săptămâni, în următoarele şase săptămâni.
La prima şedinţă, femeile au fost instruite cum să-şi relaxeze muşchii întregului trup timp de 15 minute.
Li s-a recomandat apoi să-şi imagineze că au sânii acoperiţi cu un prosop umed şi că prosopul transmite sânilor senzaţia de cald sau să-şi imagineze că un bec fierbinte îşi radiază căldura direct asupra sânilor.
De îndată ce femeile şi-au simţit sânii mai calzi, li s-a cerut să se autosugestioneze că simt o pulsaţie în ţesutul mamar. Li s-a recomandat apoi să facă zilnic, acasă, exerciţiul descris mai sus.
La încheierea celor 12 săptămâni de experiment, 28% din femei au constatat creşterea dorită a dimensiunilor sânilor lor, 85% au confirmat că sânii li s-au mărit semnificativ, iar 46% au comunicat că a trebuit să-şi cumpere sutiene mai încăpătoare.
Circumferinţa sânilor a crescut cu 3,5 cm, înălţimea cu 1,7 cm iar lăţimea cu 2,5 cm. Cele mai multe dintre aceste femei au declarat, la sfârşitul experimentului, că simplul gând la sânii lor le genera senzaţia că un sânge cald le afluează la sâni.
Alte efecte: femeile care, la începutul experimentului, s-au plâns că sânii lor au mărimi inegale, au comunicat dispariţia acestei inegalităţi.
În toate cazurile s-a constatat o creştere a consistenţei sânilor.
Totodată, aproximativ 63% din femeile care, la început, s-au plâns că le atârna sânii, au relatat că aceştia şi-au recăpătat rotunjimea şi contururile. În plus, pentru a avea certitudinea că creşterea mărimii sânilor nu se datorează unei creşteri a greutăţii corpului, femeile au fost cântărite la începutul experimentului.
Studiind modificările produse, dr. Willard a constatat că nu există o corelaţie între amploarea creşterii finale şi dimensiunile iniţiale ale sânilor. În schimb, a stabilit existenţa unei legături între uşurinţa cu care voluntarele fuseseră apte să-şi imagineze vizual afluxul de sânge din sânii lor şi mărirea finală a acestora.
Numai două femei, care au apreciat, subiectiv, că dimensiunile sânilor lor nu cresc (la care însă s-au produs creşteri măsurabile ale tuturor parametrilor), au avut dificultăţi în a-şi imagina că simt încălzirea sânilor lor.
Într-un alt experiment, Allan R.Staib şi D.R. Logan de la Universitatea din Houston, au sugerat la trei femei în stare de hipnoză să-şi imagineze că sunt la vârsta de 10-12 ani.
Li s-a sugerat, în continuare, să-şi imagineze că încep să le crească sânii şi că simt cum pielea li se întinde pe măsură ce ţesuturile respective îşi măresc dimensiunile.
După aceasta li s-a cerut să-şi închipuie că stau goale în faţa oglinzii din camera de baie, la aproximativ trei ani după terminarea experimentului şi constată că, în acest timp, sânii li s-au mărit.
Staib şi Logan au demonstrat că şi voluntarele lor au prezentat o creştere apreciabilă a sânilor. În plus, ei au constatat persistenţa „plusului” chiar şi după trei luni de la terminarea experimentului.
Nu sunt uşor de explicat aceste rezultate uimitoare, dar se pare că atât în cazurile studiate de Staib şi Logan, cât şi în cele urmărite de Willard, modificările s-au produs prin creşterea afluxului de sânge la sâni.
Masters şi Johnson au relatat, în 1966, că intumescenţa sânilor la femei, legată de maturarea sexuală, este consecutivă unei irigări crescute a sânilor.
Medicii practicieni care studiază fenomenele feedback biologice au relatat, în numeroase rânduri, că circulaţia generală poate fi controlată voluntar, iar ultimul din experimentele menţionate oferă o dovadă a acestui fapt.
În plus, experimentele de creştere a dimensiunilor mamare demonstrează că intensificarea circulaţiei poate fi urmată de creşterea elementelor tisulare.
Alte studii despre mărirea sânilor într-un mod natural:
Roy Beran, doctor neurolog din Marea Britanie, a prezentat rezultatele studiului său în cadrul Convenţiei Naţionale a Hipnoterapeuţilor. Dr Beran a demonstrat că volumul sânilor (măsurat în cm cubi) s-a mărit la o valoare dublă în timpul celor 3 luni de program hipnotic. La sfârşitul celor 12 săptămâni, 28 % au atins nivelul pe care şi l-au propus şi dorit la începutul programului şi nu au mai avut nevoie de nicio creştere. 85% dintre doamnele ce au participat la acest studiu au văzut o creştere semnificativă a dimensiunilor şi 46% au considerat că este necesar să îşi cumpere sutiene cu un număr mai mare. 42% au constatat, de asemenea, o scădere a greutăţii corporale de aproximativ 2 kilograme în acelaşi timp cu mărirea sânilor. Media de creştere a circumferinţei a fost de 3.47 cm, a creşterii măsurătorilor pe verticală cu 1.70 cm şi creşterea dimensiunilor la măsurarea sânilor pe orizontală, cu 2.57 cm
În anul 2002, reporteri ai postului BBC şu realizat un reportaj la Universitatea din California şi unde au asistat la diferite experimente referitoare la mărirea naturală a sânilor. Rezultatele au fost pozitive şi au fost demonstrate prin creşterea dimensiunii sânilor cu cel puţin un număr. Într-un studiu efectuat pe un eşantion de mai mult de 800 de femei, 80% au văzut creşterea sânilor cu cel puţin 3.81 cm.
Williams J E – Stimularea creşterii sânilor cu ajutorul hipnozei – 1974. În urma studiului pe care l-a făcut asupra a 13 femei ce doreau că dimensiunile sânilor să se mărească, s-a constatat o creştere în medie cu aproximativ 5.4 cm la fiecare persoană.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.