Sapphic

PENUMBRĂ

Ne-am strecurat trupurile nude sub cuvertura albă transparentă, de lână. În cameră ardea, în cele patru colțuri, câte o lumânare care scânteia prin ochiurile țesăturii ce ne acoperea trupurile ghemuite, unul într-altul. Luna își furișa privirea curioasă pe fereastră. Din câmpie mii de flori își răspândeau mireasma adormitoare, ca ofrandă pentru regina lor, Luna.

Trupul ei gingaș mi se înfățișa într-o lumină dulce și romantică, misterioasă. Eram din ce în ce mai aproape una de cealaltă, din ce în ce mai libere, mai intime, mai goale. Nu numai că inima ei îmi bătea în palmă, ci o simțeam atât de aproape de mine, încât nu mai exista nicio diferență între noi, naturile noastre intime se contopeau, pulsau și se înalțau la unison, într-un dans sacru.

Ne-am lăsat părul strâns în coc, pentru a avea trupurile cât mai dezgolite, pentru a ne oferi una celeilalte în toată nuditatea noastră. În aerul strâmt al patului, se distingea mireasma a două trupuri de femei, una fragedă, proaspătă, înviorătoare, precum mireasma unui câmp primăvara, iar cealaltă – curată, puternică și profundă, precum o pădure de pini ce crește printre stânci. Se amestecau cum se amestecă aromele a două mirodenii arse ce se înalță din ulcioarele lor, și din ele reieșeau parfumul nostru, a trupurilor noastre împreunate, o aromă ce nu poate exista în afara iubirii noastre.

Nimeni în lume, nici măcar una din cele patru lumânări, nu ne-a văzut în noaptea aceea. Tot ce au auzit au fost cântecele buzelor noastre, pătrunse de extaz. Care dintre noi a fost cea mai iubită, nimeni nu va putea spune. Bărbații habar nu vor avea. Am curs una prin cealaltă și fiecare calitate a mea s-a răspândit în ființa ei, așa cum râul pătrunde pentru totdeauna în fluviul care-l colectează. Trăsăturile ei și-au găsit sălaș în ființa mea. Nimeni nu va ști ce a fost al meu și ce a fost al ei.

SĂRUTUL

Voi săruta pe îndelete lungile aripi negre ale pletelor sale, fir cu fir, buclă cu buclă, îmi voi acoperi ochii și nasul cu ele astfel încât să mi se închidă poarta vederii și să nu simt decât frumusețea și mireasma pătrunzătoare a Mnasidikăi. O, pasăre dulce, porumbiță cu pene sidefii, a cărei inimă bate în căușul palmelor mele, în care te ocrotesc cu iubire.

Îți voi cuprinde buzele între buzele mele și-mi voi trece limba arzătoare de-a lungul lor, apoi o voi vârî sub limba ta și îți voi sorbi picătură cu picătură ambrozia. Freamăți!… Căci sărutul pătrunde adânc în tine, precum un foc mistuitor ce îți străbate conștiința.

Îmi voi plimba ușor buzele pe brațele tale, de la încheietura mâinii, la cot, unde-ți voi cutreiera cutele fine și sensibile cu limba, în cercuri tremurătoare și fierbinți, până când strigătele tale ne vor înălța spre cer. Voi urca de-a lungul gâtului, fremătător, și voi plimba de-a lungul șirei spinării, cu blândele-i curburi, prelunga mângâiere a unghiilor.

Ascultă șipotind în urechea ta întreg freamătul provocator al mării… Mnasidika, marea pare a face dragoste în fiecare noapte, cu razele de lună ce o pătrund până în adâncimi… Îți voi închide, în sărutul meu, pleoapele fierbinți ca niște buze și ne vom alătura mării și iubitei sale, Luna…

Îmi voi topi ardoarea sufletului în picături de aur și îți voi unge buzele cu ele. Îți voi dărui iubirea, avântul, dorurile, visele mele toate! Le voi preface în stropi scânteietori și ți le voi așeaza într-un șirag în jurul gâtului.

STRÂNSOAREA PĂTIMAȘĂ 

Iubește-mă cu zâmbete fermecătoare, cu flori împletite în păr, cu cântece de flaut, cu priviri furișate, cu gânduri de iubire ce mi le trimiți în fiecare clipă, cu inima ta pură, nobilă și încântătoare, cu toate speranțele sufletului tău! Eu te ador, iubito, cu ochii ce mi-aduc în suflet frumusețea ta. Te iubesc cu urechile ce îmi mângâie inima atunci când îți aud vocea suavă și bătăile inimii când gura mea ți-atinge sânii; cu buzele mele ce sorb dulceața de pe buzele tale, cu palmele ce cu iubire îți conturează chipul, cu tot ceea ce sunt și cu tot ceea ce se manifestă prin mine prin grația Zeiței.

Nicicând sânii mei nu au fost mai frumoși decât sunt în palmele tale. Înmuguresc, într-un maroniu creponat, se lipsesc de sânii mei, coboară pe pântece și apoi alunecă cu sfârcurile înălțate printre labiile umezi. Nicicând nu am fost mai fericită ca atunci când îți sorb apa cea vie, când îți simt genunchii mângâindu-mi dosul coapselor și limba cutreierându-mi de jos în sus, și de sus în jos, petalele cărnoase, intrând între ele și răscolindu-le cu frenezie, în mustul dulce. Atunci gura mea nici nu mai știe cum să îți cuprindă gura și să te treacă cu totul în mine. Și astfel te beau încântată timp de ore și ore de pasiune și adorație…

Strânge-mă, iubito, așa cum te strâng eu! Privește, lampa tocmai s-a stins, călătorim în noapte. Închide ochii și dansează pe muzica săruturilor mele! Unduiește-te după mângâierile mele… Cântecul pe care buzele tale îl îngănă, gemetele prelungi… Gemi! Gemi! Gemi! O, iubito! Eros ne duce cu sine în extaz!

Poeme din Cântecele și confesiunile amoroase emoționante ale preafericitei Bilitis

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *