Tot ce e aici e adevărat. A fost cândva, eram mai tinerel, făceam o școală în Franța. Sunt momente în viață când, o privire, un om, schimbă un drum, în bine sau în rău. Pentru mine Chantal a fost omul providențial. Pentru clipele mele ulterioare….
Eram la Paris pentru două zile, început de vara. Aveam liber de la școală – învățam și munceam acolo. Două zile de umblat hai-hui prin Paris, orașul viselor mele pe atunci…. un furnicar uneori frumos, alteori un coșmar… Îmi drămuiam banii, dar nici nu voiam să pierd din farmecul locului…
Seară de iunie, ochisem un local frumos undeva pe bulevardul ce duce către Place de la Bastille, un pub în lemn, lemnul ăla vechi, mâncat de ani și tocit de sutele de mii de coate ce s-au așezat pe el să se odihnească pentru câteva clipe.
Nu aveam nicio treabă, colegul meu prefera cârciuma de la parterul prăfuitului hotel de periferie….. Eu…. hoinar, cu inima larg deschisă către nou..
Intru în local, lume puțină, dar faină, se vedea clar că erau obișnuiții locului… Cer o bere, mă așez la o masă înaltă, cu scaune din alea înalte și ele. Singur…. eu cu mine, cu liniștea mea… Mândru de a bea o bere în Paris…. Vremuri…
Sorb câte puțin din halbă, să mă țină mai mult (buzunarul cam gol…) și mai ales să nu mă amețesc. Voiam să fiu treaz și cu ochii deschiși…
Încet-încet locul se umple de lume. Evident nimeni cunoscut. Încerc să văd cine-s oamenii de acolo, ce-i cu ei. Îmi place să studiez discret pe cei din jurul meu.
Mă duc câteva clipe la toilette și când revin, o văd. Cu coadă ochiului o văd la bar, la terasa barului, discutând cu barmanul. Tunsă scurt, părul periuță, gât lung, măslinie sau mai degrabă bronzata bine. Are un tricou verde, lălâu, larg, care-i lasă uneori la vedere un sfârc sau mai degrabă imaginația că acolo trebuie să fie un sfârc maroniu.
Nu-mi pot lua ochii de la ea, o privesc pe furiș, nu-i dau șansă să vădă că o privesc, îmi fac din ea direct o imensă dorința. Mă cuprinde o imensă ciudă că nu vorbesc bine franceza și că nu sunt de-al locului să am o mică șansă măcar să știu cine e. Fără să realizez, ne întâlnim privirile. Eu sălbatic, ochi lacomi, flamanzi, ea…… stăpână, felină de rasă care-și știe victimile. Ne întâlnim privirile și țintiți așa o clipă două ne transmitem fără voie informația că ne-am văzut, că fiecare dintre e altceva, un altcineva din masa celor din local.
Mai cer o bere, mă prefac indiferent. Dar nu-s …. totul în mine urlă de neputință. De dorință…
O văd, se ridică și vine direct către mine. Mă țintește cu ochii aia de diavol, acum văd că sunt verzi-verzi. Mă țintește , merge dreaptă, mândră, verticală și îmi întinde mâna, o mâna fină de tot, dar fermă și mai ales caldă.
– Chantal…! zice ea și mai adaugă ceva din care nu am înțeles decât „singur”… Deduc că mă întreabă de ce sunt singur. Îi fac făță, o privesc în ochi, dur, onest și mândru…
– Mihai…!
O văd ridicând din sprâncene, mirată de numele și accentul meu. Se aștepta să fiu francez și iată că…. surpriză. Îi spun în câteva cuvinte că nu sunt francez , că sunt la un schimb de experiență.
Chantal își aduce berea cu ea și odată cu asta un parfum discret, sublim. Aduce cu ea toată lumea ei misterioasă. Din clipă aia am decis să risc totul cu viață mea.
Legăm o discuție, îi spun că-s latin, vorbesc o limbă latină, mă roagă, zâmbind, să-i spun ceva în limba mea și caut cuvinte grele.
– Îmbârligătură…. Întortocheat….. ceva de genul….
Râde, o amuză limba mea… mă amuz și nu știu ce va urma. Lumea ei mă înconjoară cu totul și uit că am un ultim metrou în jumate de oră. Uit de tot și nu vreau să pierd sălbăticia asta de femeie.
– Sunt român… îi spun de unde vin și rămâne surprinsă că așa arată românii. Îmi place să o văd așa, contrariată.
După o vreme se ridică de pe scaunul ăla înalt, îmi face semn să ieșim. Ne plimbam doi străini pe buevard. E întuneric și Doamne ce-aș saruta omul acesta superb de lângă mine. Sunt excitat ca niciodată. Lumea ei, mirosurile ei, ochii ei mă duc în altă lume. Mergem pe stradă și apoi ajungem în fața unui bloc imens, bloc din ăla franțuzesc cu sculpturi și coloane frumos realizate.
– Hai sus, Miai, îmi zice ea. Nu reușește să-mi spună Mihai și mă amuză asta. O clipă, doar o clipă am zis în cumpăna ce să fac, dar clipele trec repede, șțiți cum e, uiți de toate și riști.
Urcăm în lift și o simt atât de aproape, mi-e teamă să o sărut, mi-e teamă să nu înțeleg greșit gesturile ei. Mă ia de mâna, se joacă cu mine și mă scoate din lift ca pe un prizonier.
Deschide ușa, intrăm, după ea o boare de parfum rămâne pe hol. Și-n casă, în apartament , mă simt dintr-o dată că acasă. Un pat imens tronează în mijlocul imensului apartament. Pe pereți patru tablouri, toate cu nuduri de femeie în poziții explicite…… Nu-mi iau ochii de la unul care o reprezenta pe ea, chiar în apartament acolo. Și devin gelos instant pe pictorul ăla…. îl și vedeam excitat, iubind femeia aia frumoasă.
Am făcut dragoste toată seara. Eram de două luni în Franța și era prima femeie după atâta vreme. Nu știu de unde am găsit resurse, dar nu am dormit deloc. Animalic, dornic să nu pierd nimic. Ne-am tăvălit și ne-am dăruit totul.
Și a venit dimineață…. eu fără somn, ea, o mândrețe de femeie dormind întinsă pe tot patul ăla imens.
Apoi…. șoc… aud cheia în ușa și cu groază mă gândesc că-i vine soțul acasă. Mă gândesc repede că suntem la etajul trei și că nu e cazul de sărit. Cu groază aștept să între…. și….. văd o femeie intrând.
– Salut, îmi zice, ca și cum de când lumea eram acolo. Încerc să-mi acopăr goliciunea dar ea se amuză. Vine și o sărută discret, apoi se prezintă:
– Marie…..
– Mihai…
Mirare….
Maria era iubita oficială a lui Chantal. Am trăit opt luni cu cele două femei superbe. Mi-era ciudă că nici un prieten nu o vede, că nu știe nimeni. Am căutat să văd ce e dincolo de imaginea de filme porno, viață asta de bisexualitate feminină. Chantal m-a dus peste tot, în cluburi, la petreceri cu tot felul de oameni. M-a învăţat să ador femeia, să o respect. Îmi spunea în joacă, dar real – „Sălbaticul meu”. Eram așa, veneam din țară asta închisă.
Aveam voie orice în afară de sex cu Maria când nu era ea. Erau amândouă de o gelozie fantastică. Separat. Când eram în trei nu existau limite.
Apoi am plecat. Habar nu am de ce… Îmi căutăm drumul în viață.
Acum, după 22 de ani, mi-e dor de Chantal. Cea mai frumoasă femeie din lume și cea mai deschisă sexual din câte există. Mental,nu are egal…. Și sunt bucuros că am găsit un Chantal în viață mea…. vă doresc să vă gășiți una/ unul și pentru voi. E omul care îți schimbă viața…
Adaugă un comentariu