Citește prima parte a articolului aici
Pentru a înțelege cât mai bine de unde ne vine capacitatea de control în situații limită este util să înțelegem mecanismul situațiilor limită. Situațiile limită sunt momente în care tot ceea ce ne formează personalitatea nu mai poate face față unor tensiuni de diverse natură și clachează.. În general, în astfel de conjuncturi, mintea este bulversată de o emoție puternică iar comportamentul nostru este dictat de anumite șabloane controlate de subconștient. Dacă emoțiile copleșesc și acest nivel, se ajunge în sfera instinctuală iar atunci comportamentul este controlat de instinctul de supraviețuire. Zona instinctuală de la om nu este foarte diferită de zona instinctuală a animalelor și este menită să ne mențină cât mai mult posibil în viață, are mecanisme rudimentare dar puternice și răspunde prin reacții de tip luptă sau fugi. Totuși față de ce putem noi ca oameni, nivelul instinctual este evident un moment de involuție.
Instruirea militară de exemplu, urmărește crearea unor șabloane comportamentale prin repetare continuă astfel încât atunci când se ajunge în situații limită să poți depăși aceste momente realizând mecanic ceea ce ai fost învățat în anii de instrucție. Se crează astfel un fel de “pilot automat ” care preia controlul când mintea și procesele gândirii nu reușesc să gestioneze comportamentul. De asemenea instruirea militară avansată include crearea unor situații limită în care se testează abilitățile dobândite, cele mai dificile fiind așa numitele teste de supraviețuire în condiții extreme, care presupun combinarea unor cunoștințe și abilități, totul dublat de un control lăuntric cât mai bun. Practic, informația o au toți participanții, dar în condiții limită, doar controlul interior îți permite să nu te pierzi cu firea și să poți continua.
În ce privește dezvoltarea noastră ca bărbați este importantă, în prima fază, cultivarea unor obișnuite benefice care să ne mobilizeze subconștientul pe direcția pe care o dorim. Când mintea este depășită, vor intra în funcțiune acele obișnuințe predominante pe care le-am dezvoltat și astfel cresc foarte mult șansele de a ne menține direcția pe care ne-o dorim chiar și în condiții limită. Dar totuși încă nu avem o garanție că aceste modele pe care le-am creat vor fi de ajuns de puternice pentru a face față în toate situațiile și să nu ajungem în zona instinctuală. Singura cale sigură ar fi să găsim ceva în noi mai puternic decât mintea, decât șabloanele subconștiente și chiar decât instinctele. Ce e dincolo de minte numim in general subconștient și inconștient. Numai conștient nu… Astfel, prin antiteză, devine evidentă importanța cultivării și dezvoltării a ceea ce este conștient, a ceea ce este conștiință la un asemenea nivel încât să se poată impune în fața subconștientului sau inconștientului.
Un astfel de demers nu numai că există și este posibil, ba chiar ne este la îndemână și poate fi realizat gradat de fiecare dintre noi. Înțelegerea, controlul și transformarea sferei instinctuale a ființei noastre este sursa cea mai puternică pentru noi în ce privește trecerea la o etapă superioară. Ieșirea definitivă din sfera instinctualității reprezintă ancorarea noastră deplină în condiția cu adevărat umană.
Instinctele sunt niste structuri foarte puternice dar totuși cu posibilități destul de limitate. Singurul sens pe care ni-l imprimă vieții este cel ce vizează supraviețuirea, perpetuarea speciei și lupta pentru poziția dominantă. Conștiința, în schimb, este cea mai profundă componentă a ființei noastre, esența noastră, și astfel este capabilă sa perceapă sensul, esența tuturor evenimentelor și etapelor din viața noastră… Este primordial să percepem sensul, semnificația a tot ceea ce trăim pentru că astfel ne putem adapta cel mai bine. Sensul este etapa fundamentală care face apoi că tot ceea ce facem sa urmeze un curs anume.
Dacă studiem despre bărbații extraordinari care au realizat transformări chiar la nivelul întregii planete vedem că de cele mai multe ori nu au avut un start extraordinar în viață, nici un corp foarte puternic, nici condiții nemaipomenite dar au avut niște momente de înțelegere profundă, de conștientizare a unor adevăruri pe care și le-au transformat apoi în idealuri. Fie că vorbim de mulți maeștri în arte marțiale care s-au născut firavi, bolnăvicioși și săraci dar care au devenit apoi modele pentru milioane de oameni, fie că vorbim de oameni care au creat imperii, de sfinți care au mers până la sacrificiul suprem, de savanți geniali, de artiști excepționali, toți aceștia au reușit pentru că au avut în primul rând o conștiință vie și foarte puternică. Nu au avut o viață ușoară, nu au avut condiții speciale sau abilități extraordinare de la început, dar cu toate acestea ceva din interiorul lor a putut folosi toate aceste condiții ce păreau potrivnice în factori de mobilizare și mai mare în direcția dorită de ei. Aceasta este puterea conștiinței noastre: înțelegerea profundă care să ne facă să dăm un sens evolutiv tuturor evenimentelor și situațiilor de viață. Pentru că aceste situații nu vin întâmplător în viața noastră dar trebuie să le putem percepe sensul pentru a le putea valorifica deplin.
Mulți au văzut mere căzând dar Newton a formulat o lege fizică pornind de la aceasta, mulți au fost închiși, pe nedrept chiar, dar pentru Sri Aurobindo, cel care ulterior a devenit un mare yoghin, acest eveniment l-a condus la prima experiență a stării de conștiința cosmică, câți indieni nu știau de non-violență dar Gandhi a reușit să câștige independența Indiei cu ceva care ar fi fost, evident, în coada listei mijloacelor pentru așa ceva la cei mai mulți dintre noi.
Traversăm de-a lungul vieții diverse evenimente și extragem din ele diverse concluzii, pe măsura maturității noastre interioare. Conștiința e singura care odată accesibilă și utilizată poate să extragă mereu ceva valoros, adevărat si profund evolutiv pentru noi. Mintea așa cum o știm nu este capabilă de orice decât dacă este ghidată de conștiință.
Mintea este o unealtă, conștiința este cea care “vede” realitatea într-un fel sau altul, care îi atribuie un sens, o valorifică într-un fel, apoi mintea găsește argumente pentru a susține punctul de vedere al conștiinței. Se pot scrie cărți foarte elaborate atât despre cât e de bine sa fii altruist dar și despre cât e de bine să îți vezi doar propriul interes în viață. Acesta este domeniul minții pe care îl putem considera asemănător unui excelent avocat care apără punctul de vedere al conștiinței.
Dacă vrem transformare și evoluție trebuie sa căutăm mereu nivelele superioare de conștiință. Apoi mintea va găsi și soluțiile practice și se va adapta la noul nostru mod de a fi. Chiar dacă suntem obișnuiți cu teoria despre supremația minții se pare că nu e așa, și că în viața trebuie sa credem că sa putem înțelege, mai mult decât sa înțelegem pentru a putea crede.
Fie că recunoaștem sau nu, noi, bărbații, avem “în sânge”, cum se spune, lupta ca mod de a fi. De cele mai multe ori tot ce ne aduce viața este văzut că o provocare, ca o luptă. Fiecare dintre noi, în felul său, luptă cu “toată lumea” pentru ceea ce își dorește cu adevărat, căută să se impună, să devină și să rămână stăpânul propriului destin. (De aici și gluma că, spre deosebire de femei care au orgasme, bărbații au mai mult war-gasme.) Folosim diverse “arme” și strategii pentru aceasta: bani, forță, inteligență, șarm etc dar viața ne “dezarmează” treptat silindu-ne să evoluam, să găsim ceva din ce în ce mai bun că “armă”.
“Dacă nu-ți cunoști nici inamicul și nici pe tine însuți, este sigur că te vei găsi în primejdie în fiecare bătălie. Astfel de oameni se numesc nebuni criminali. La ce se pot aștepta ei decât la înfrângere?” (Arta Razboiului)
Din exemplul bărbaților extraordinari de care aminteam, reiese că numai conștiința poate să învingă toate testele aduse de destin în lupta cu “lumea”. Cum poate asta? Pentru că sursa ei ultimă nu este din această lume, este de dincolo de ea, de la Dumnezeu de fapt. Conștiința pe deplin trezită va aduce mereu în noi un mod de a fi în care toate strategiile, înșelătoriile și tertipurile cu care lumea ne testează nivelul de dezvoltare la care am ajuns pot fi privite de undeva de “deasupra” și astfel înțelese, dejucate și învinse.
Un înțelept spunea: “Când eram tânăr, rugăciunile mele erau: “Doamne, dă-mi puterea să transform lumea.” Când am ajuns la jumătatea vieții și mi-am dat seama că nu am transformat nimic, mi-am modificat rugăciunea:
“Doamne, ajută-mă să-i transform pe cei apropiați, familia și prietenii mei și sunt mulțumit”. Acum că sunt bătrân și zilele îmi sunt numărate, încep să-mi dau seama ce prost am fost. Singura mea rugăciune este: “Doamne, ajută-mă să mă transform pe mine însumi”. Dacă m-aș fi rugat așa de la început, nu mi-aș fi risipit viața. Ba poate chiar aș fi reușit să-mi îndeplinesc primele două rugăciuni…”
Căutăm mereu soluția pentru ”a muta și munții din loc” însă odată cu trezirea conștiinței ne dăm seama din ce în ce mai mult că “munții sunt deja la locul lor”. Acesta este modul în care conștiința câștigă lupta cu lumea: faptul că la un moment dat ne dăm seama că nu există niciun război real, ci ne-am luptat cu diverse versiuni limitate si efemere ale ființei noastre în procesul evoluției interioare, că până să aflăm cine suntem cu adevărat, noi am fost cel mai mare dușman al nostru. Altfel, de ce unii dintre cei mai puternici războinici și-ar fi transformat atât de mult viziunea, de ce oameni ca Masutatsu Oyama ar fi ajuns sa zică “Karate este zen” sau Morihei Ueshiba fondatorul Aiki-Do-ului să numească forma sa de arte marțiale, Arta Păcii, sau fondatorul karate-ului modern Ghichin Funakoshi să spună că scopul final al artelor marţiale este ”să nu fie nevoie să le utilizăm”?
După cum se poate vedea teoria despre ce face un bărbat să fie un bărbat extraordinar nu e chiar așa complicată dar evident practica și succesul în practică va face diferența. Important e să reținem că se poate și când va fi necesar vom ajunge să ne ocupăm si de acest domeniu, al evoluției spirituale, interioare. Mai bine am face aceasta din timp, nu atunci când viața ne presează, dar asta e, mai bine să acționăm și mai târziu decât niciodată.
Poate nu e în menirea noastră să revelăm căi spirituale, să fondăm școli de arte marțiale sau să modificăm destinul unei țări dar e de datoria noastră să ajungem să fim ceea ce cu adevărat putem fi. Oricum, chiar și cea mai mică transformare în bine pe care o facem ne ajută atât pe noi și în același timp susține tot ceea ce este evoluție în Univers – butterfly effect sau “un pas mic pentru un om, un pas mare pentru omenire”, știți povestea…
Așa că până la “extraordinar” avem un drum foarte lung dar fiecare pas pe acest drum este extraordinar în felul său.
Adaugă un comentariu