Bunele maniere în comportamentul bărbatului față de femei – cum să fii un cavaler excepțional

Ideea acestui articol mi-a fost inspirată de faptul că am observat în cadrul activității mele profesionale că reprezentanții masculinității, bărbații, și-au pierdut bunele maniere – într-o măsură îngrijorător de mare , chiar și pe acelea pe care în urmă cu circa 20 de ani le aveau.

Un student pleca de la tablă și urma o colegă de a lui. El a plecat spre loc fără a șterge tabla, lăsând-o pe ea să șteargă ceea ce el scrisese. I-am atras atenția că s-ar cuveni să șteargă el tabla, mai ales că urmează o domnișoară și el e bărbat. Iar reacția lui a fost „De ce? Nu e iubita mea!” Au trecut câteva secunde până să pot spune ceva. Este incredibil și inacceptabil, deși real, ca aceste aspecte să fie atât de greșit înțelese!

În primul rând ar trebui subliniat faptul că bunele maniere, atitudinea de cavaler (de „gentleman”) nu se manifestă cu un scop meschin și într-un mod selectiv și oarecum jignitor la adresa persoanelor față de care nu o manifestăm. Să oferim un exemplu: Dacă în mașina unui bărbat urcă două femei, el va deschide ușa ambelor, nu numai iubitei sale sau uneia dintre ele … Din multiple motive, dintre care cel mai de înțeles pentru cei ce urmăresc și prin bunele maniere doar rezultate imediate și mărunte ar fi acela că însăși iubita sau femeia pentru care am deschis ușa va remarca – desigur, dacă este o persoană cizelată și cu rafinament – că față de cealaltă femeie am fost bădărani și, deci, gestul nostru de „gentleman” față de ea este de fapt un „fake”, o mimare care urmărește ceva.

Desigur, motivul adevărat și profund pentru care atitudinea de cavaler este necesar (sau măcar indicat) să o manifestăm față de toate ființele umane și în mod special față de femei (și fete, desigur) este acela că această atitudine ne înnobilează în realitate pe noi înșine. Atitudinea creează aptitudinea și cel ce se comportă elegant și cu bune maniere, ca un veritabil cavaler, mai devreme sau mai târziu va fi un veritabil cavaler – nu numai în ochii femeilor față de care a fost astfel sau care îl cunosc, ci în ochii întregului Univers, al Bunului Dumnezeu!

O ființă umană – poate – putem induce în eroare, putem să îi dăm în mod fals impresia, măcar pentru un timp, că suntem ceea ce nu suntem (deși minciuna și falsitatea au picioare foarte scurte!), dar este necesar să dăm dovadă de autenticitate (în intenții!), pentru ca Dumnezeu să ne creadă, pentru ca atitudinile noastre să producă reale transformări în profunzimile ființei noastre. Iar important este nu să părem niște cavaleri, ci să fim!

În ceea ce privește bunele maniere față de femei, este necesar să manifestăm gesturi naturale, ne-exagerate, un echilibru fin între măreția puterii și eleganței masculine și umilință și simplitate. Întotdeauna în spatele gesturilor de eleganță cavalerească trebuie să fie o sinceră atitudine de iubire, respect și transfigurare.

Există o serie de reguli – pe care le vom enumera în cele ce urmează, fără pretenția de exhaustivitate – dar este necesar ca ele să fie atât de bine asimilate încât să devină o parte a felului nostru uzual și natural de a fi. Înainte de a trece în revistă recomandările de bune maniere în relația cu o femeie, am dori să facem o mențiune: toate aceste reguli și recomandări sunt aplicabile și valabile cu presupunerea că femeia nu încearcă să abuzeze de ele, și că este și ea, la rândul ei, plină de iubire, dăruire și eleganță. Așadar:

  • Un bărbat adevărat niciodată nu jignește și nu lovește o femeie. Nicio situație nu permite unui bărbat să abuzeze de putere fizică sau să se comporte precum o brută! Desigur, aceasta este o cerință valabilă atunci când nici femeia nu se manifestă în prealabil în asemenea moduri. Altfel, o femeie care lovește, înjură și/sau se manifestă plină de agresivitate și violență față de bărbat nu poate aștepta protecție și iubire. Nu recomandăm însă folosirea violenței nici în asemenea cazuri. De fapt, în asemenea cazuri, în care bărbatul sau femeia se manifestă violent și agresiv am recomanda evaluarea foarte lucidă a respectivei relații și a alternativei de a nu o mai continua (indiferent de natura relației).
  • Un bărbat adevărat va fi întotdeauna punctual! Atunci când are o întâlnire (mai ales cu o femeie), își va organiza timpul în mod corespunzător pentru a ajunge la timp. Nu mai repede, dar nici mai târziu decât ora stabilită! În cazuri extreme și foarte rare este acceptabil să anunțăm în avans persoana cu care urmează să ne întâlnim cu privire la faptul că a intervenit ceva neașteptat și vom întârzia.
  • Un bărbat adevărat este întotdeauna îngrijit și parfumat, frumos mirositor. Un bărbat va evita întâlnirea cu femei atunci când este transpirat sau neîngrijit sau – dacă nu poate evita o asemenea întâlnire – îi va cere în avans scuze pentru aceasta, transformând astfel chiar un dezavantaj într-un oarecare avantaj (printr-o rugăminte de genul: „Sunt într-o situație delicată fiindcă miros a transpirație după sport și nu am avut posibilitatea de a mă îngriji și parfuma pentru întâlnirea cu tine. Țin totuși foarte mult să te văd și vreau să te întreb dacă va fi acceptabil să ne vedem așa.”).
  • Un bărbat adevărat va fi întotdeauna manierat și rafinat în modul său de exprimare. În vocabularul său nu au ce căuta înjurături sau cuvinte gregare, el va alege de fiecare dată cu o mare măiestrie cuvintele, astfel încât acestea să încânte urechea și să creeze o adevărată vrajă a armoniei și frumosului. Aceasta nu înseamnă că fiecare bărbat ar trebui să fie un poet, este suficient să fie cultivat și atent la vorbele sale.
  • Ori de câte ori are ocazia de a face aceasta în mod natural, un bărbat adevărat deschide ușa în fața unei femei (de la mașină sau de la o clădire, încăpere etc.). El își va oferi ajutorul femeii să intre sau să iasă dintr-o încăpere, dintr-un restaurant, să urce sau să coboare dintr-o mașină.
  • Ori de câte ori are ocazia de a face aceasta în mod natural, un bărbat adevărat va oferi ajutor unei femei să se dezbrace sau să se îmbrace (nu ne referim la dezbrăcarea completă a femeii, dar dacă ajungeți la această fază, suntem convinși că veți fi inspirat să îi oferiți toată ființa D-voastră în ajutor și nu vă veți ocupa de alte aspecte, de exemplu nu vă veți juca pe telefon până ce femeia se dezbracă).
  • La masă sau într-un vehicul de transport în comun, bărbatul va oferi întotdeauna locul pe scaun femeii. Desigur, aceasta presupune să oferim ajutor, să tragem scaunul, dacă există unul liber sau să ne ridicăm pentru a ne oferi propriul loc, dacă altul nu mai este liber. Bărbatul va oferi mereu cel mai bun loc la masă femeii, locul de unde va avea cea mai frumoasă priveliște. La masă, atunci când femeia se pregătește să se așeze, bărbatul va trage ușor scaunul, iar în timp ce ea se așază, el va împinge scaunul înapoi, către masă.
  • La masă, bărbatul se cuvine să aștepte până ce toate femeile și-au ocupat locurile, și de abia după aceea să se așeze pe locul său.
  • Atunci când un bărbat merge pe stradă alături de o femeie, el va ocupa mereu acel loc care să îi permite să o protejeze. Această regulă ar putea fi, de fapt generalizată, putând spune că ÎN ORICE SITUAȚIE, bărbatul se va comporta în așa mod încât să ofere protecție și întâietate femeii!
  • Deși s-ar putea încadra la punctul anterior, considerăm că merită punctat și separat că un bărbat adevărat va ajuta ori de câte ori are ocazia femeia la căratul și la ridicatul și așezatul bagajelor.
  • Pe stradă, pe un culoar sau pe trepte, sau scări bărbatul nu merge niciodată înaintea femeii! Excepție constituie doar cazurile în care există un pericol sau când se intră într-un local sau restaurant sau alt loc public (tot cu scopul de a o proteja și de a se expune pe el primelor priviri sau pericole).
  • Un bărbat adevărat se va ridica întotdeauna atunci când în încăpere intră o femeie, în întâmpinarea acesteia sau când este prezentat unei femei (sau chiar unui alt bărbat).
  • Un bărbat adevărat (dar nicio femeie…) nu râde niciodată zgomotos și exagerat, în mod special nu în fața unei femei sau a unor persoane în raport cu care nu a ajuns la un grad de intimitate foarte avansată.
  • Un bărbat adevărat nu critică. El nu va critica nicidecum masa ce i-a fost servită (chiar dacă nu i-a plăcut), ordinea din casă, vestimentația și – în general – nimic. Atitudinea de critică nu numai că este lipsită de eleganță dar nici nu ajută ființa respectivă, ci o pune tot mai mult în rezonanță cu energiile și aspectele nepreferate, pe care le critică. Desigur, aceasta nu înseamnă că bărbatul va trebui să fie de acord cu orice. Va fi, însă, necesar ca întotdeauna să fie cu tact și rafinament, să aleagă un mod plin de încurajare și pozitivism atunci când recomandă o soluție alternativă, mai bună.
  • Când plouă și un bărbat merge sau stă în aer liber, în ploaie alături de o femeie, acesta îi va ține umbrela, protejândo. De asemenea, în frig sau dacă observă că femeii îi este frig, bărbatul își va oferi haina, în semn de protecție.
  • După o întâlnire, ieșire în oraș, bărbatul se cuvine să conducă femeia acasă sau – cel puțin – până la mașina cu care aceasta urmează să se deplaseze acasă.
  • Un bărbat adevărat știe să asculte și ascultă cu o sinceră atenție femeia care îi relatează ceva. Astfel el va manifesta respect și grijă și va avea, totodată, ocazia, să afle o mulțime de lucruri, să o cunoască mai bine. În acest sens recomandăm lecturarea articolului nostru despre „Mă asculți? Sau doar mă auzi? Importanța facultății de a asculta cu sinceră atenție ființa iubită”.
  • Un bărbat adevărat este elegant și în conversații și niciodată nu întrerupe pe cea sau cel care vorbește (chiar dacă aceasta ar însemna să ia cuvântul doar în următoarea reîncarnare). Pe de altă parte, este total lipsit de politețe și bune maniere să vorbești prea mult! Un bărbat adevărat (și o femeie cu bun simț) niciodată nu va vorbi prea mult și se va opri din monolog dacă nu va sesiza un real și sincer interes și participare la discuție din partea persoanelor în fața cărora vorbește.
  • Un bărbat adevărat este întotdeauna generos și atent cu complimente! El va fi atent la detalii și va găsi mereu acele complimente care cu adevărat vor avea o bază reală și vor da dovadă de un mare rafinament din partea sa.
  • Un bărbat adevărat se va oferi de fiecare dată să plătească consumația la un restaurant sau un local. Chiar dacă în ziua de azi s-a ajuns la reguli moderne gen „fiecare își plătește partea”, cel puțin la prima întâlnire este recomandabil ca bărbatul să fie cavaler și în acest sens. Apoi, la următoarele întâlniri, dacă femeia insistă, se pot plăti notele de plată pe principiul modern.
  • Un bărbat adevărat va oferi – din când în când și atunci când este cazul – flori, mici cadouri, surprize plăcute, îmbrățișări, arătând astfel că este plin de iubire și eleganță!

Ne oprim acum aici, lăsând loc completărilor, care există cu siguranță, întrucât posibilitățile de particularizare a atenției, grijii, protecției, respectului, iubirii, transfigurării, eleganței pe care un bărbat trebuie să le ofere unei femei sunt infinite ca număr. Vă dorim mult succes și așteptăm completările și/sau observațiile d-voastră.

 

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *