„Femeia nu este sexul slab, e cel mai nobil din cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere.” (Mahatma Gandhi)
Când eram mai mică nu reușeam să am relații trainice de prietenie cu fetele. Le admiram, uneori îmi plăcea să fiu în preajma lor, dar îmi era mult mai accesibil să construiesc relații cu băieții. Îmi părea că ei mă înțeleg mai bine, și eu pe ei, de asemeni.
Cu cât am crescut, am devenit din ce în ce mai curioasă în privința femeilor. Mi se păreau încântătoare. Descopeream la fiecare dintre ele un farmec aparte, irepetabil, specific și special.
Dar de cele mai multe ori nu știam cum să mă apropii de ele. Aveam o relație principală de prietenie cu o femeie, și oricât de mult aș fi încercat, nu reușeam să am câte două prietene în același timp.
Apoi mi-am dorit foarte mult să cunosc cât mai multe femei, să fiu în preajma lor, să le descopăr, să învăț de la ele, să mă descopăr pe mine prin intermediul lor, să mă bucur de frumusețea, grația, noblețea sufletelor lor. Am cerut și mi s-a dat. Așa am ajuns în mijlocul femeilor. Le priveam fascinată, le zâmbeam timidă, sau mă apropiam de ele precum un bărbat îndrăgostit, le iubeam în secret sau le ascundeam bilețele cu versuri romantice sub pernă.
Dar dincolo de toate aceste gesturi le înțelegeam dorurile, tristețile, alegerile. Când le vedeam pe ele, îmi aminteam de mine. Chiar și atunci când făceau alegeri greu de înțeles pentru cei din jur, în sufletul meu găseam de cele mai multe ori răspunsul lor.
Apreciez femeile pentru că ele sunt mereu mame, chiar și atunci când nu sunt. Sunt mame pentru fiecare viețuitoare. Sunt mame cu iubiții lor, protejându-i într-un anume fel, sunt mame cu frații lor, ghidându-i, sunt mame cu tații lor, înțelegându-i. Femeile sunt capabile de o iubire hrănitoare, cuprinzătoare, înțeleaptă.
Zăresc pretutindeni ochi triști și îmi doresc din tot sufletul ca fiecare femeie să își recunoască valoarea și să pornească pe drumul ei către desăvârșire, lipsit de compromisuri.
Mă gândesc acum la momentele în care mie mi-a fost greu și în mine s-au dat lupte care credeam că nu se vor mai sfârși. Și știu că în acele momente nu aveam poate nici priviri blânde și nici zâmbete prietenoase!
Iartă-mă, femeie dragă, dacă ți-am greșit vreodată! Iartă-mă că nu am știut cum să te privesc, că nu am fost dulce și înțelegătoare, că am fost aspră și încruntată! Iartă-mă că nu ți-am înțeles motivele și nu te-am iubit așa cum erai atunci!
Să ne amintim în fiecare clipă că fiecare dintre noi își dorește mai presus de toate să fim în
iubire, să iubim și să fim iubite. Și că suntem surori în suflet și în menire.
Adaugă un comentariu