Bunele maniere în comportamentul femeilor față de bărbați

Arta de a fi o femeie plină de noblețe 

Unele dintre reacțiile la un articol anterior, referitor la bunele maniere ale bărbaților față de femei, au solicitat un punct de vedere și cu privire la bunele maniere de care ar fi indicat să dea dovadă femeile în raporturile lor cu bărbații. Reacțiile fiind îndreptățite, dăm curs solicitărilor în această direcție și vă invităm să lecturați, să analizați și, de ce nu, să completați acest articol. Fiecare ființă este indicat să dea dovadă de bune maniere în comportamentul ei, în raport cu fiecare altă ființă sau grup de persoane. Astfel, și femeile, în raporturile lor cu bărbații – dar nu numai – este indicat să se comporte ca veritabile doamne, cu o sinceră eleganță și noblețe.

Această eleganță, gesturile și acțiunile ce țin de comportamentul manierat nu trebuie să urmărească un scop – și în nici într-un caz unul direct și imediat – și nu trebuie să fie manifestate în mod selectiv, doar către anumite persoane. Este indicat ca ele să pornească dintr-o noblețe interioară profundă și a-toate-integratoare. Desigur, dacă această noblețe nu este încă suficient de conștientizată sau prezentă, ea poate fi trezită inclusiv prin aplicarea sinceră și plină de iubire și respect a normelor bunelor maniere. Chiar și în acest caz, este necesar ca gesturile să fie naturale, ne-exagerate, să exprime în permanență un rafinat echilibru între gingășia naturii feminine și forța inepuizabilă a energiei pe care orice femeie o poartă în ea.

Merită menționat faptul, că în cazul femeilor, necesitatea unei eleganțe comportamentale este chiar mai mare decât în cel al bărbaților, având în vedere faptul că prin natura feminină profundă, femeia este mult mai aproape, mult mai acordată pe armonia dumnezeiască a Universului, că orice femeie are capacitatea de a explora și de a amplifica aspectele profunde ale naturii umane, cu o mai mare ușurință decât bărbatul.

Vom urmări să structurăm câteva dintre regulile bunelor maniere pe care o femeie este indicat să le aplice în comportamentul ei, în mod special față de bărbați, menționând însă de la bun început că toate aceste reguli trebuie înțelese cu inima, cu o sănătoasă inteligență emoțională și trebuie aplicate cu bun simț și sinceritate. Bineînțeles, și aici, este cazul să facem mențiunea că aceste reguli vor fi aplicate de femei doar față de bărbații care și ei la rândul lor sunt cavaleri și eleganți, sinceri și iubitori în comportamentul lor, care nu încearcă să abuzeze de eleganța unei doamne. În cazurile în care remarcați că un bărbat are tendința de a abuza, de a fi nemanierat față de d-voastră, vă recomandăm să vă păstrați eleganța și bunele maniere, dar să aveți o discuție sinceră cu respectivul bărbat cu privire la cele ce vă deranjează, iar în cazul în care situația nu se remediază, să evitați comunicarea și prezența respectivei persoane. Este mult mai indicat să procedați în acest mod, decât să vă manifestați fără maniere, pe baza considerentului că în acea situație sunteți îndreptățită să vă comportați oricum (așa cum spune și proverbul „Nu te certa niciodată cu un prost, fiindcă acesta te va aduce la nivelul lui și te va bate cu experiența sa!”, în situația în care vă coborâți la a renunța la bunele maniere, nimeni nu va ști cine a început și va fi chiar posibil să se considere că d-voastră ați fost nemanierată și lipsită de eleganță de la bun început).

Să enunțăm câteva reguli pe care le considerăm importante (fără pretenția de exhaustivitate):

  • Așa cum atuul unui bărbat este forța fizică, atuul unei femei este forța erotică. Oricât de cocoși s-ar simți anumiți bărbați, este foarte puțin probabil să poată da dovadă de o forță erotică mai mare ca a unei femei trezite (cum întâlnim foarte multe femei chiar în viața de zi cu zi). Însuși acest subiect ar putea fi dezvoltat într-un articol sau, poate, chiar într-o serie de articole, dar – fără a dori să aprofundăm acum prea mult subiectul – vă recomandăm să vă gândiți (în cazul în care aveți îndoieli asupra afirmației de mai sus) la faptul că femeia stăpânește continența amoroasă în mod natural, în timp ce bărbații este necesar să facă anumite eforturi în această direcție). Așa cum nu se cuvine ca un bărbat să abuzeze de forța sa fizică, nu se cuvine nici ca femeia să abuzeze de forța sa erotică. Cum poate abuza o femeie de forța sa erotică? În multe moduri:
    • Una dintre acestea este utilizarea propriei puteri erotice pentru a seduce bărbații nu de dragul iubirii și al trezirii sufletelor acestora ci de dragul obținerii unor obiective, avantaje personale, egotice. Probabil că nu este necesar să detaliem prea mult că ceea ce faceți, mai devreme sau mai târziu veți primi și un asemenea abuz de propria feminitate pe termen îndelungat nu va atrage către d-voastră fericirea, armonia și iubirea.
    • O altă modalitate de a abuza de propria forță erotică a femeii constă în lipsa de grijă și de atenție, de iubire și delicatețe în raporturile amoroase, intime cu bărbații (ceea ce deseori poate merge chiar până la jigniri și răni sufletești, la afectarea încrederii în sine a unor bărbați care – deși cu nelimitată bunăvoință și iubire – nu sunt pe moment capabili să „presteze” la înălțimea (frecvența, durata, adâncimea etc. 😉 ) dorită de respectiva femeie. Există tot mai multe studii care dovedesc că sufletul bărbatului este în anumite direcții chiar mai sensibil decât cel al femeii, iar dacă puteți răni cu ușurință un bărbat, una dintre direcții este cea a desconsiderării puterii sale erotice, a virilității sale. Un asemenea comportament dă dovadă – pe de o parte – de lipsă de maturitate și de înțelegere a problemei, a situației și – pe de altă parte – de prea multă dorință de proprie satisfacție și prea puțină iubire. Desigur, există situații în care bărbații – la rândul lor – nu țin cont de specificitățile naturii intime a femeii, în care ei abuzează în această direcție (și cel mai adesea o fac, dacă nu din incultură sau imaturitate, din frica – deseori inconștientă – de a nu fi la înălțime, la fel cum cel ce se comportă cu superioritate are de fapt un complex de inferioritate și se teme să nu fie inferior…), cazuri în care este necesar să comunicați sincer cu aceste persoane, să le indicați ce și cum greșesc, ce aveți nevoie și ce vă doriți.

  • Tot de eleganță comportamentală și de bune maniere – dar deseori și de maturitate și inteligență emoțională – ține și modul în care comunicăm. O femeie plină de noblețe nu va pretinde niciodată ca bărbatul sau vreo cineva să îi fi ghicit preferințele, fără ca în prealabil ea să le fi comunicat acestuia, dar nici nu va comunica într-un mod prea direct și abrupt ce are de spus. Ea va fi întotdeauna plină de eleganță în comunicare, va aduce la cunoștința bărbatului ce și-ar dori, ce preferințe are, având totodată grijă ca pretențiile ei să nu fie niciodată exagerate față de situația și/sau persoana respectivă. La modul general nu recomandăm să dați frâu liber pretențiilor, care vă pot cu ușurință transforma într-o răsfățată, care doar cere, dar nu oferă.
  • O femeie nu se cuvine să jignească, să folosească cuvinte agresive și/sau murdare, să înjure, să se manifeste agresiv în anumite moduri. Nici față de bărbați, nici față de alte ființe, fie ele umane sau animale, plante etc. Dacă bărbatul se manifestă violent, femeia poate utiliza propria sa forță fizică pentru autoapărare, dar dacă bărbatul înjură, nu este indicat ca femeia să înjure și ea din autoapărare. Femeia va fi întotdeauna manierată și rafinată în modul ei de exprimare, evitând mereu înjurăturile sau cuvintele gregare, alegându-și cuvintele și gesturile cu noblețe și eleganță. Femeia cu noblețe comportamentală se va retrage din mediile în care se folosesc gesturi, cuvinte, comportamente agresive, gregare.

  • Tot la capitolul de comunicare verbală, este necesar ca atât bărbatul, cât și femeia să aibă în vedere regula decenței conversațiilor. O femeie, în timpul unei conversații, nu întrerupe pe cea sau cel care vorbește și va avea mereu în vedere că este total lipsit de politețe și bune maniere să vorbești prea mult! Astfel, o femeie cu bun simț niciodată nu va vorbi prea mult și se va opri din monolog dacă nu va sesiza un real și sincer interes și participare la discuție din partea persoanelor în fața cărora vorbește.
  • O femeie plină de noblețe niciodată nu critică. Ea nu va critica nicidecum aspecte ce țin de calitatea bărbatului sau a unor acțiuni realizate de acesta (cu excepția unor raporturi de serviciu, în care femeia este superioară ierarhică respectivului bărbat și este necesar să obțină un rezultat mai bun de la echipa pe care o coordonează, caz în care critica – elegantă, subtilă și plină de afecțiune, și în acest caz – poate fi necesară și constructivă). Din contră, este indicat ca ea să își manifeste explicit și sincer admirația și respectul față de ce face și ce este bărbatul – în mod special în raportul cu bărbatul cu care se află într-o relație de cuplu, de iubire. Această regulă este cu atât mai importantă cu cât bărbații au nevoie – deseori chiar și cei ce nu conștientizează aceasta – de recunoașterea meritelor, a dăruirii lor de către femeia pe care o iubesc și o adoră. Succesul unui bărbat este de multe ori nespus de mult alimentat de admirația sinceră, decentă, exprimată fără teatralism a femeii alături de care își trăiește viața. Iar pentru femeile care sunt sceptice la această recomandare, le-am sugera să se gândească mai profund de ce continuă să fie în relație de cuplu cu un bărbat pe care nu îl pot admira sincer? Bărbatul pe care o femeie – care nu se complace în mediocritate! – îl alege să îi fie iubit trebuie să se remarce cu ceva, în anumite direcții ca fiind un veritabil „Zeu”, ce duce perfecțiunea spre noi și noi culmi! Deci dacă v-ați ales acel bărbat, nu uitați că el este alegerea voastră, demnă de respect și admirație, de iubire și încredere!

  • La fel ca bărbatul, și femeia este indicat să fie întotdeauna punctuală! Atunci când are o întâlnire, ea își va organiza timpul în mod corespunzător pentru a ajunge la timp, nu mai târziu dar în nici într-un caz mai devreme decât ora prestabilită. În cazuri extreme și foarte rare este acceptabil să anunțe în avans persoana cu care urmează să se întâlnească cu privire la iminenta ei întârziere, cu scuzele de rigoare.
  • Femeia va fi întotdeauna îngrijită, armonios îmbrăcată și parfumată. Desigur, și despre acest „elegant” din propoziția anterioară s-ar putea scrie cărți întregi, cu opinii foarte diferite, dar recomandăm ca niciodată nimic din portul femeii să nu fie strident. Nici hainele, nici accesoriile vestimentare, nici parfumul. Recomandăm ca femeia să aleagă cu o măiastră inteligență emoțională și senzuală hainele, accesoriile și parfumurile sale, în funcție de natura evenimentului, mediului în care urmează să apară cu acestea. Există diferențe considerabile între ce este decent și elegant pentru a fi purtat la locul de muncă – pe de o parte – și la o întâlnire amoroasă – pe de alta. Majoritatea femeilor au un talent înnăscut în această direcție, având capacitatea de a încânta toate simțurile – nu numai ale bărbaților, dar ale tuturor, inclusiv ale Bunului Dumnezeu – cu armonia și frumusețea lor, nu numai fizică, dar și de port, de apariție. Ca o linie directoare, am recomanda, totuși, să aveți în vedere că portul indecent sau inadecvat de decent este mult mai puțin atrăgător, decât și-ar putea imagina persoana care a ales-o, că bărbații nu apreciază cu adevărat pozitiv aceasta, chiar dacă zâmbesc și e nevoie de un levier pentru a le repune ochii pe orbite. Păstrați mereu detaliile din cele ce puteți afișa pentru momentele și persoanele care merită aceasta, dar lăsați, totuși, mereu să se zărească ceva puțin care să indice că sunteți o super-femeie, o forță primordială a acestui Univers, pentru care bărbatul adevărat merită să treacă prin foc.

  • Este indicat să manifestați această atitudine de decență și în gesturi și în întregul comportament. Astfel:
    • În general, bărbatul salută primul femeia, iar femeia îi răspunde cu un zâmbet, înclinând ușor capul. Acest zâmbet de salut este indicat să fie adecvat persoanei pe care o salutați și lipsit de exagerare sau stridență. Atunci când se întâlnesc două persoane de sex feminin, cea tânără va saluta întotdeauna prima.
    • Tot la întâlnirea cu un bărbat , femeia este cea care întinde mâna spre bărbat, pentru a fi sărutată sau strânsă. Și acest gest este indicat să fie decent, elegant și adecvat situației, persoanei.
    • Femeia nu se cuvine să râdă prea zgomotos și îndelung, mai ales nu în societate.
    • La întâlnirea pe stradă cu o altă persoană, nu este recomandată o durată prea mare a discuției în stradă. Dacă discuție se prelungește, retrageți-vă la un suc sau la un ceai pentru a o continua.
  • Femeia nu se va sprijini pe coate atunci când stă la masă și nici nu va folosi telefonul la restaurant. Chiar dacă așteptă un mesaj important, aceasta nu o autorizează la navigarea în lumea virtuală, lipsită de eleganță față de celelalte persoane prezente.
  • Femeia (și nici bărbatul) nu se cuvine să bea sau să vorbească cu gura plină și nici să strănute sau să caște fără a pune mâna la gură. În plus, femeia nu va fuma și nu va mânca pe stradă ( cu foarte rare și motivate excepții).
  • Femeia nu oferă flori unui bărbat, cu excepția situațiilor în care îl vizitează pe acesta la spital (când bărbatul este bolnav la pat).
  • Femeia care primește un cadou, îl va deschide atunci când îl primește. Nu se cuvine să criticați cadourile primite, sau să vă manifestați nemulțumirea față de ceea ce ați primit (nu vă sugerăm să mimați maximă încântare, atunci când ea nu există, dar aveți o atitudine decentă și de recunoștință față de faptul că ați primit un cadou).
  • Femeia plină de noblețe știe să asculte și ascultă cu o sinceră atenție persoana care îi povestește ceva. Astfel, ea va manifesta respect și grijă față de respectiva persoană și va avea, totodată, ocazia, să afle o mulțime de lucruri.

  • O femeie plină de noblețe se va oferi de fiecare dată să plătească partea sa de consumație la un restaurant sau un local. Chiar dacă bărbatul se oferă să plătească el întreaga consumație, nu se cuvine să acceptați aceasta fără nici un gest sincer de a vă plăti partea. Dacă bărbatul insistă, puteți accepta să plătească el întreaga consumație – în mod special la prima întâlnire. Recomandăm însă ca de fiecare dată să vă oferiți să vă plătiți partea de consumație și să acceptați insistența bărbatului să plătească el întreaga consumație numai dacă relația dintre voi este suficient de apropiată și/sau ieșiți suficient de rar împreună la restaurant. Ce înseamnă suficient de rar este relativ, dar am spune că odată pe lună sau mai rar nu reprezintă o îndatorare exagerată, dar mai des decât aceasta nu vă recomandăm să acceptați din partea oricui să vă plătească propria consumație. Pe de altă parte, este necesar să aveți în vedere că la o ieșire la restaurant sau un local, o regulă generală este aceea că plătește – sau cel puțin se oferă insistent să plătească – persoana care a făcut invitația (fie ea femeie sau bărbat). Astfel, dacă invitați d-voastră un bărbat la restaurant, fiți pregătite să îi plătiți și lui consumația, iar dacă bărbatul dorește să plătească el integral, se cuvine să accepte invitația din start cu condiția ca el să fie cel ce plătește. Altfel, dacă d-voastră, ca femeie, ați făcut invitația, puteți accepta cel mult ca fiecare să își plătească propria consumație (dacă bărbatul propune aceasta).
  • O femeie plină de noblețe va oferi iubitului ei – din când în când și atunci când este cazul – mici surprize plăcute, arătând astfel că este plină de iubire și dăruire!

Ne oprim acum aici, lăsând loc completărilor, care există cu siguranță, întrucât posibilitățile de particularizare a iubirii, a eleganței pline de noblețe, a grijii, respectului, admirației , dăruirii, transfigurării pe care o femeie le poate manifesta în comportamentul ei sunt nelimitate. Vă dorim succes și încântare fără de limite și așteptăm completările și/sau observațiile d-voastră.

Imagini: capturi film The age of Adaline

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *