Cum ne îndrăgostim? Când și de ce? Ne putem îndrăgosti și Acum, la voință?

Ce anume activează sentimentul îndrăgostirii? Asta m-am întrebat de când m-am îndrăgostit prima dată. Cum l-am ales pe el și nu pe altul? De ce a trezit el în mine acele sentimente și nu altcineva? Cum de s-a schimbat lumea deodată? Tot ce înainte mă lăsa rece, acum mi se părea magic! Chiar și trezitul de dimineață, mie – care nu sunt deloc o persoană matinală, îmi aducea bucurie! Cum am ajuns să trăiesc printre curcubeie strălucitoare, să înot printre valuri de fericire doar la auzul numelui său?

„În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.” (Tudor Arghezi)

Clar aia era iubirea vieții mele, eternă și intangibilă! Pănă când… nu a mai fost așa!

Ce au făcut specialiștii ca să studieze fenomenul îndrăgostirii?

Analize, studii, tomografii.

Subiecții au primit fotografii cu cei iubiți pentru a le fi mai ușor să evoce trăirile care le caracterizează relația. Au fost puși chiar să se autoerotizeze cu gândul la ființa iubită pentru a atinge orgasmul, ca ei să scaneze aceste stări prin rezonanță magnetică.

Ce au descoperit mai departe a fost șocant! Ei au constatat că din momentul în care subiectul evocă imaginea ființei iubite, partea din creierul său care este responsabilă cu gândirea rațională, deductivă și logică – adică zona cortexului, are o activitate minimă, lăsând loc cu o mare activitate, deci extrem de luminat pe ecran, – centrului plăcerii aflat la nivelul cerebelului.

Ce este cerebelul și cu ce se ocupă el? Cerebelul este creierul atavic, ancestral, unde sunt stocate toate instinctele care ne ajută la supravieţuire – respiraţia, bătăile inimii şi funcţiile inconştiente. La nivel instinctual această funcţie complexă de a susţine viaţa din toate punctele de vedere este comună pentru toate mamiferele.

Deci în timpul îndrăgostirii și al excitării erotice (incluzând orgasmul prin autoerotizarea cu gândul la iubită/iubit) creierul este inundat de hormoni euforizanți, în zona centrilor plăcerilor instinctuale. Această activare este asemănătoare cu ceea ce se petrece în creierul unui om aflat sub influența unor droguri puternice precum heroina și cocaina.

„Îndrăgostiții sunt nebuni, dar natura îi face să fie astfel.”
(Elbert Hubbard)

Îi poți cere unei persoane aflate sub influența drogurilor să fie logică și rațională? Da, îi poți cere! Dar va fi? Nu! Acum înțelegem de ce, explicat din punct de vedere al activității neuronale, îndrăgostiții sunt cu capul în nori, și deloc lucizi! Ei experimentează aceleași senzații de euforie, superactivitate, de atotputere. Dacă până atunci erai cam leneș, deodată călătorești și 3000 de km să o întâlnești o zi pe cea iubită, faci supraeforturi, unele chiar iraționale și ești și super fericit! Fluturașii din stomac și hormonii secretați îți oferă toată motivația de care ai nevoie!

„Îndrăgostitul știe cu mult mai mult despre binele absolut și frumusețea universală decât orice logician sau teolog, dacă nu cumva cei din urmă sunt niște îndrăgostiți deghizați.”
(George Santayana)

Creierul ne transmite că tot ceea ce trăim acum este unic, special, nemaiîntâlnit și că această iubire va ține o veșnicie! Neurohormonii ne păcălesc că această relație va dura pentru totdeauna, chiar dacă nu vom depune niciun efort conștient, ci „vom lăsa lucrurile să curgă”.

Dar… nu trece mult timp și îndrăgostirea dispare. „Nu mai este ca înainte”. Apar suferințele, fricile, dezamăgirile, nemulțumirile – la nivelul neurohormonilor ce se petrece acum este foarte asemănător cu se întâmplă în cazul sevrajului indus de consumul de droguri.

„Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum face majoritatea oamenilor – vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un râu care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.” (Osho)

Te încearcă un sentiment de privare, de lipsă pentru că cerebelul nu mai este excitat și prin urmare hormonii nu mai activează centrii plăcerii.

De ce se spune că iubirea durează doar 3 ani? Am răspuns la această întrebare aici.

„Nu există nicio suferință asemenea celei pe care doi îndrăgostiți și-o provoacă unul altuia. Evitarea acestei dureri reprezintă începutul înțelepciunii, întrucât ea este îndeajuns de puternică pentru a ne afecta tot restul zilelor noastre.”
(Cyril Connolly)

Ce se petrece din punct de vedere spiritual în momentul îndrăgostirii? Grația divină coboară asupra noastră și ne oferă darul iubirii. Basculăm în energia minunată a începutului! Gândiți-vă acum la fiecare început! Era plin de puritate, de entuziasm, inocență, efervescență! Totul curgea și era extrem de favorabil! Magic!

Închide ochii și evocă acele trăiri! În mod conștient, lucid! Entuziasmul, libertatea, zborul, încântarea, fericirea, speranța, mulțumirea! Adu acea trăire aici! Fă-o să fie realitatea momentului prezent! Ce ai trăit atunci rămâne al tău pentru totdeauna! Poți avea în orice clipă acces la acele stări prin evocare conștientă, lucidă! Poți fi în fiecare clipă îndrăgostit! Prin rezonanța cu starea de îndrăgostire! Nu ai nevoie de cineva anume ca să fii îndrăgostit! Ai nevoie doar să recreezi, prin aducerea aminte, a ceea ce simțeai atunci când ți s-a oferit, prin grație divină, acest dar.

Până la urmă… natura ce vrea de la noi?

Neurosexualitatea este ştiinţa care studiază influenţa programării genetice asupra vieţii noastre şi felul cum ne modelează erotismul, precum şi comportamentul nu numai în relaţia de cuplu, ci şi în viaţa cotidiană, în legătură cu slujba, petrecerea timpului liber, ba chiar în ceea ce priveşte tipul de constituţie fizică şi gradul nostru de dinamism şi de erotism.

Potrivit specialiştilor în psihologia cuplului, după perioada de graţie ce variază între 2 şi 4 ani apar aproape din senin tensiuni şi iritări care distrug relaţia. În general femeile devin posesive şi din ce în ce mai pretenţioase, în timp ce bărbaţii se simt devoraţi, sufocaţi şi au nevoie de independenţă.

Genetica are o explicaţie simplă – bărbaţii produc cu 50% mai multă serotonină decât femeile, serotonina este, printre altele, hormonul mulţumirii de sine, de aceea ei sunt pur şi simplu mulţumiţi şi împăcaţi cu majoritatea situaţiilor în care se află.

Creierul femeilor în schimb produce cu 50% mai multă dopamină, hormonul acţiunii, al tendinţei de a modifica, de a schimba, de a improviza, de a crea şi de a acţiona, iar asta le face dornice de îmbunătăţirea continuă a lucrurilor şi pretenţioase.

Descoperirile cele mai recente ne avertizează că și rasa umană, la fel ca toate celelalte, este programată genetic astfel încât să asigure perpetuarea speciei, nu armonia într-un cuplu stabil de lungă durată. Odată cu înmulţirea combinărilor de patternuri genetice posibile se multiplică şi şansele de supravieţuire. Iar aceste combinări cu patternuri genetice diferite apare numai în urma combinărilor cu persoane diferite, – ceea ce înseamnă că infidelitatea este imprimată de către legile evoluţiei biologice chiar în genele noastre. Natura nu este interesată să fim fericiţi, ci să fim nemuritori, prin transferul cu succes al caracteristicilor biologice către eventualii urmaşi.

„Trebuie, o dată pentru totdeauna, să vă decideţi să înţelegeţi legile naturii, să învăţaţi cum este construit omul şi care trebuie să fie raportul dintre el şi legile naturii.” (Omraam Mikhael Aivanhov)

“Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea.

Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă”. (Osho)

Va continua…

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *