Acum câteva nopți am revăzut “Titanic”. În momentul în care bunica Rose îi spune nepoatei sale că nu a povestit nimănui despre Jack, nici măcar bunicului său, adăugând că “Inima unei femei este un ocean adânc de secrete”, m-am întrebat: cum discernem ce să povestim, cum și când să împărtășim experiențe intime din trecut, ființei iubite?
Cât de deschiși să fim? Ce povești din trecut îi fac bine bărbatului iubit sau femeii iubite? Poate unele îi inspiră, altele îi ajută să ne cunoască mai bine. Cum ne dăm seama dacă o amintire evocată poate influența în bine relația actuală de iubire?
Alegem să povestim doar experiențele minunate, poveștile de iubire în care am fost fericiți și împliniți? Sau împărtășim doar momentele dureroase și modul în care am perceput suferința?
Cum sunt foștii iubiți / fostele iubite în viziunea celei / celui cu care formăm un cuplu?
Am reflectat foarte mult timp la modul în care cele 3 societăți care m-au impactat în ultimii 3 ani privesc relația de cuplu: India, Suedia și bineînțeles, România.
În India căsătoriile sunt aranjate și soții sunt aleși de părinți împreună cu astrologul familiei, in funcție de compatibilitățile date de cele 36 guna (calități). Este necesar ca minim 16 să se potrivească.
Scopul unei casnicii este considerat a fi realizarea spirituală. In aceasta călătorie in doi se dorește a se împlini cele 3 nevoi principale – spirituală, fizică (compatibilitatea erotica), copii minunați care sa ducă spiritul familiei mai departe (cultural si spiritual). Rare sunt căsătoriile din dragoste. Dar în unele cazuri ei ajung să se iubească.
Afecțiunea, tandrețea și iubirea trec lent de la părinți la soț sau soție, fără ezitări. Relația de cuplu este învăluită in permanență de relația cu părinții, bunicii, întreaga familie. Cuplul nu este independent, ci este legat de familie.
Ei experimentează foarte rar tumultul sufletesc. Foarte rar au parte de iubiri pasionale, de îndrăgostiri, de acest zbucium erotic și afectiv care este specific societății occidentale.
În Suedia există o formă legală de concubinaj – se numește “Sambo”. Aici sunt rare căsătoriile, iar familia este deseori dezbinată. Există un obicei de genul “ce facem în weekend, rămâne în weekend.” Iubitul iese împreuna cu prietenii lui și iubita iese împreuna cu prietenii săi, și ce aleg să facă separat de cuplu nu se aduce în discuție și se consideră că nu afectează relația de iubire.
În România instituția căsătoriei este unul dintre cele mai importante elemente ale societății. Cu toate acestea durata de viață a cuplului român este cea mai scăzută din întreaga Europă. Având în vedere aceasta, am avea foarte multe de povestit din relațiile trecute 
Majoritatea dintre noi trece prin atâtea… ne îndrăgostim, suferim din lipsa iubirii… iarăși ne îndrăgostim, așteptările (de multe ori) nefondate ne poartă pe valea dezamăgirilor. Uneori aceste șocuri ne trezesc, ne reînvie, ne salvează… In alte cazuri duc la o moarte lentă, la o îngropare tot mai adâncă a sufletului sub zeci de traume…
Avem la activ multe începuturi în iubire.
Dar atunci când ne dorim din tot sufletul să aprofundăm o relație de iubire și merităm aceasta, Viața ne trimite ființa potrivită și o iubire miraculoasă care ne vindecă și construiește spațiul protector în care putem (re)învăța să iubim cu abnegație, cu încredere deplină și credință de nezdruncinat.
Inima femeii este un ocean adânc de secrete, de iubiri, de speranțe, de amintiri… un ocean învolburat sau un ocean plin de pace și recunoștință…
Așa este și inima bărbatului…
Adaugă un comentariu