Biro Iosif este agent imobiliar la Top Agent. Un agent imobiliar cu suflet de artist. Îți mulțumesc, Iosif, că mi-ai împărtășit din năzuințele sufletului tău, din dorurile tale. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să văd Femeia prin ochii tăi!
- Descrie-mi imaginea care îți apare în minte atunci când rostești cuvântul “Femeie”.
Păr categoric lung, rotunjimi frumos definite, o anumită înclinare a balanței spre “plus size” poate, totuși talia rămânând talie și tonusul tonus. Dar mai ales o anumită dezinvoltură născută din faptul că este conștientă de frumusețea ei, de puterea ei feminină, de ceea ce ESTE.
Ceva în genul:
Sau ca să avem și varianta mai îmbrăcată a imaginii (mai ales momentele date cu încetinitorul…)?
Totuși “plus size”-ul, nu este obligatoriu ca EA să intre în categoria mea subiectivă aflată sub eticheta de “Femeie”. Însă maturitatea da.
Capriciozitatea (cea pe bune, nu cea venită dintr-o joacă conștientă), sau dependența (indiferent dacă de un bărbat sau ciocolată, ori altceva/cineva), ori incapacitatea de a se descurca/ajuta singură fac ca ea să intre automat în categoria de “femeie” (cu “f” mic), “fată” sau chiar “fetiță”.
Și nu înseamnă că nu sunt atrăgătoare și “fetele/fetițele”. Poate încă rușinoase pentru că abia își descoperă calitățile ascunse ori au și ele o anumită dezinvoltură, dar care se naște mai mult din naivitate, frivolitate și nu din maturitatea “Femeii”, despre care vorbeam mai devreme.
Și n-aș vrea să fiu înțeles greșit! Nu are neapărat legătură cu vârsta. Am întâlnit “fete” sau chiar “fetițe” la 30 și ceva de ani, cum am întâlnit și “Femei” care abia au trecut de 20, sau nici măcar.
- Care a fost femeia care te-a inspirat cel mai mult de-a lungul vieții? Care a fost atitudinea ei care te-a impulsionat să continui atunci când nu mai aveai putere sau încredere?
Au fost mai multe asemenea femei de-a lungul vieții. Totuși o anume femeie iese acum în evidență.
Eram într-o perioadă a vieții mele de adâncă scufundare în nimic (voit cu “n” mic).
O perioadă în care nimic nu mă motiva cu adevărat, în care nu ieșeam din casă cu zilele, stăteam și mă uitam la filme și seriale non stop, iar să mă duc să cumpăr pâine și alte cele necesare, mi se părea o adevărată provocare. Faptul că aveam niște contracte de mentenanță IT pe care le puteam deservi lucrând de acasă, îmi permiteau acest “lux” pe termen lung.
Și atunci a apărut Ea.
Povestea este prea complexă ca să fie narată aici.
Dar ca să sintetizez esența și să-ți răspund la întrebare, atitudinea ei care m-a impulsionat să continui atunci când nu mai aveam putere sau încredere, a fost autenticitatea ei desăvârșită și plină de maturitate. Faptul că știam că există era de ajuns. Această franchețe, verticalitate și autenticitatea ei, mi-au înnobilat și mai mult sentimentele. A fost o perioadă de mai bine de un an în care o simțeam peste tot și permanent cu mine. Trăiam cumva totul raportat la ea. A fost și anul în care am petrecut o săptămână în Italia și două în Franța. Și deși eram singur, Ea era cumva cu mine.
Practic viața mea a devenit din nou vibrantă, am ieșit din peșteră, mi-am schimbat profesia de it-ist care nu mă mai împlinea, m-am deschis din nou față de femei lăsând în urmă o rană sufletească adâncă dobândită aiurea prin 2012 (toate astea petrecându-se prin 2014 – 2015). Am început să fac tot ceea ce știam că e de făcut, dar nu făceam… Am reluat practica spirituală, jogingul, antrenamentele de arte marțiale chiar. Am început să fac din nou fotografii (o veche pasiune a mea), gândindu-mă la fiecare click, cum i s-ar părea ei fotografia aceea. Când mai vedeam și câte un Like de la ea la ce postam pe FB era o adevărată sărbătoare interioară. Cu toate că în tot acest timp impunea păstrarea unei anumite limite și mare parte a “relației” se dezvolta doar prin FB și anumite evenimente.
Chiar și acum Ea este prezentă în viața mea (chiar dacă nu în aceiași măsură).
Însă atunci când am avut nevoie cu adevărat de un ajutor, Ea fără chiar să știe, prin simplul fapt că exista, m-a inspirat și m-a impulsionat în așa fel încât să vreau să cresc, să mă descopăr, să mă autodepășesc și să devin ceea ce pot să fiu și undeva mai mult.
- Ce apreciezi cel mai mult la o femeie?
Pe lângă frumusețea formelor ei (dacă o are), maturitatea, autenticitatea, independența, franchețea, iar cel mai mult – faptul că e conștientă de ceea ce este.
- Care sunt atitudinile unei femei care îl îndepărtează cel mai mult pe un bărbat?
Pe “un bărbat” nu știu.
Pe mine mă îndepărtează cel mai mult duplicitatea, minciuna, lipsa de caracter.
- Ce înseamnă pentru tine o femeie senzuală?
Ha! Îmi vine să-ți trimit un alt link… :)))
Cred că și senzualitatea este legată de conștiență și autenticitate. Desigur și de o anumită naturalețe și dezinhibare.
Nu mă mișcă deloc femeile care imită senzualitatea, spre exemplu. Sau joacă pe senzuala, exagerând (indiferent dacă prin atitudine, comportament, machiaj, etc). Sunt femei care respiră senzualitate. Și altele care oricât se “străduiesc”, nu reușesc să fie. Poate tocmai pentru că se “străduiesc”.
E ca si cu femeile care imită orgasmul, începând să țipe, deși nici nu le-ai atins încă prea bine. Mai mult te fac să te întrebi “ce se întâmplă, doctore?”, decât să te trezească erotic, așa cum o manifestare naturală, firească, născută dintr-o trăire autentică, reală a senzualității ar face.
- Ce o face pe o femeie să fie seducătoare?
Înainte de orice altceva, sufletul ei deschis!
Dacă este cu adevărat Femeie, conform cu cele mai sus precizate (matură, independentă, autentică, verticală, conștientă de ea însăși) și totuși “în brațele mele” se deschide cu adevărat, se abandonează, atunci seducția este totală! Iar dacă această abandonare și deschidere se face treptat – treptat, atunci vorbim de o adevărată artă, după părerea mea.
- Gândește-te acum la femeia în fața căreia ți-ai deschis cel mai mult inima. Ce anume din felul ei de a fi te-a îndemnat să faci asta?
Inima ei deschisă și certitudinea că nu o să mă judece sau bârfească.
- Povestește-mi un pic despre atitudinile femeilor care te-au surprins, din cele întâlnite în locul în care îți desfășori activitatea
În ceea ce o privește pe colega mea principală de la birou (spun așa pentru că avem deja mai bine de doi ani de colaborare în spate), firescul (și uneori chiar arta) cu care abordează de multe ori un total necunoscut. Și faptul că are un simț al independenței de admirat, știe ce vrea și transformă în mai bine tot ce implică statutul de agent imobiliar în România (și mai nou chiar și în Republica Moldova).
La celelalte colege apreciez dorința de autodepășire, căutarea lor în ceea ce privește alternativa la statutul de angajată și implicit dobândirea unei independențe (fie ea și financiară, dar nerezumându-se neapărat doar la atât).
- Ce calități admiri la femeile din domeniul tău și cum simți că le completează pe cele ale tale, ca bărbat?
Dacă e să vorbim de domeniul imobiliar, am punctat mai sus câteva aspecte.
Aș mai adăuga și faptul că am o admirație implicită pentru femeia gen business.
Eleganța și bunul gust combinate cu o anumită seriozitate și sobrietate, mi se pare sexy. Mai ales femeile care se ocupă de segmentul rezidențial de lux au un “luciu” aparte, care fascinează. În plus cele care mai au și o anumită inteligență practică-emoțională… wow!
Asta mă fascina și la fetele din IT (exceptând partea cu “emoțională” care la ele nu prea era). La care, în cazul lor, uneori se mai adăuga și aerul acela de tocilară care cine știe ce vulcan de senzualitate maschează).
De completat nu știu dacă mă completează. Dar genul acesta de femeie mă polarizează, mă inspiră, îmi trezește admirație. Contrar fetelor gen “papă lapte”, “nu știu ce vreau în viață și de la viață”, “am nevoie de un bărbat care să mă întrețină”, “fac orice compromis doar cineva să aibă grijă de mine și să-mi împlinească nevoile/dependențele emoționale, financiare, sexuale, etc”, “eu doar zac, nu mă îngrijesc, nu cresc, nu îmi dezvolt calitățile, nu mă maturizez, iar el trebuie să mă accepte așa cum sunt, dacă mă iubește”.
- Ai un mesaj pentru Femei? Poate să îți arăți recunoștința sau să le transmiți să aibă mai multă încredere în ele? Sau să fie mai iubitoare?
Dacă sunt deja Femei, cu siguranță sunt iubitoare, au încredere în ele și nu pot să le transmit decât să fie așa cum sunt, adică să FIE! Și evident să le mulțumesc că EXISTĂ!
Fetelor și fetițelor le transmit să DEVINĂ Femei, dar și să se bucure din plin, cu mult curaj și din ce în ce mai conștient de acest proces de devenire.
***
P.S. Recitind cele de mai sus am impresia că există riscul de a se înțelege că imaginea mea despre Femeie este una prea serioasă, prea sobră, etc. Ceea ce nu este deloc așa. Mă încântă mult jucăușenia unei Femei, chiar și “prosteala” voită (nu și cea involuntară). Nu trebuie să fie perfecțiunea întruchipată, încremenită și urcată pe un piedestal. De altfel dacă își pune doar o mască a maturității, a picat testul autenticității și nu mai e Femeie ci doar femeie, dacă nu doar fată sau chiar fetiță.
De fapt cred că asta și este esența!
O Femeie este oricum vrea ea să fie și simte. Senzuală, sobră, jucăușă, nebunatică, serioasă, deschisă, misterioasă, etc, dar toate acestea pe fundalul conștiinței de sine. Este ca și acele tablouri japoneze cu cireși înfloriți, unde florile roșii, crengile negre, scrisul japonez, etc. Deși frumoase ele însele, au rolul de a scoate în evidență perfecțiunea pânzei pe care au fost pictate și datorită pânzei respective ele capătă cu adevărat valoare. Pânza este analogic vorbind acea stare de conștiență de sine. Tot restul fiind multitudinea de feluri cum o Femeie poate cu adevărat să fie.
Adaugă un comentariu