Am citit cu atenție articolul Bărbații sunt simpli sau complicați și este un exemplu perfect pentru a ilustra simplitatea bărbaților versus aspectele complexe feminine.
Aș dori să fac un rezumat cu mintea mea masculină pentru a-ți arăta cât de complicată pare, pentru noi, firul logic al problemei, și apoi voi răspunde secvențial, pe fiecare parte a firului logic. În termeni.. simpli.
Deși acest fir narativ este foarte clar și pe înțelesul tuturor femeilor, pentru noi sunt mulți termeni care se contrazic, apar multe paradoxuri. În aceste câteva rânduri și vei vedea imediat la ce mă refer, draga mea Loredana. Apreciez foarte mult ceea ce faci, bravo cu felicitări!
Secvența numărul unu– ”El a fost pe un piedestal. Ea a fost mica și el a ajutat-o sa crească. Fiind focalizat pe creșterea ei, el a uitat să mai crească.”
Secvența numărul doi– ”Ea acum este minunată și de aceea el o critica. Face aceasta pentru că își simte amenințată poziția de lider.”
Secvența numărul trei– ”El se războiește cu ea. Ea vrea doar să iubească și să ajute.”
Secvența numărul patru –”El este în picaj și o trage și pe ea în jos.”
Așa, să comentăm clar secvența unu, ce este just și ce, cred eu, este presupunerea feminină, ce adaugă ea la poveste, crezând că are de-a face cu o ființă similară ei.
Faptul că el a ajutat-o să crească este just. Aici bărbatul merită aprecieri pe bună dreptate. Însă faptul că el a uitat să se preocupe de el este, cel mai probabil, presupunerea ei. De ce spun asta? A te preocupa mai mult de celălalt/cealaltă și a uita de tine este mai mult o atitudine feminină. Noi, bărbații, avem în sânge să ne auto dezvoltăm. Cei care vrem progresul, evident. Și nu bărbații care sunt letargici, pasivi, indolenți, blazați, plicticoși nevoie mare.
Care este realitatea (dintr-o perspectiva masculină): ea, fiind mică, a văzut calitățile lui și a întrat în relația cu el admirând anumite calități. Apoi gradat a început să îi vadă și limitele.
Secvența a doua: aici cam toate relațiile în care femeia este puternică suferă la capitolul „lupta pentru putere”. În psihologia doctorului elvețian Jürg Willi care a publicat în 1982 cartea „Couples în collusion” (în traducerea liberă „Înțelegerile tacite, meschine în cuplu”) se întâlnește un concept foarte bine obiectivat sub denumirea de „conflict falic”. Pe scurt, conflictul falic are loc atunci când femeia crede că poate conduce relația mai bine decât bărbatul și are tendința să preia conducerea.
Deși femeia susține mai mereu că este fină și dulce și bună, care doar dorește să iubească, să susțină și să ajute, exact așa cum reiese perfect și din acest articol, ea nu își conștientizează tendințele „falice” dominatoare. Ori dacă și le conștientizează ea își asumă tacit rolul de lider, tocmai pentru a nu întra în conflict cu bărbatul. Evident, face aceasta pentru binele relației, altfel totul se duce de râpă!
Aici este un întreg subiect, se poate scrie o adevărata carte pentru a evidenția acest aspect, însă având în vedere că este vorba despre un simplu răspuns, mă voi rezuma prin a enunța schițat (riscând astfel să las loc interpretărilor însă cărora le voi răspunde în secțiunea de comentarii).
Regula de aur, simplă, în relația bărbat – femeie, după care funcționează toți bărbații: femeia propune, bărbatul dispune.
Natura energică, creatoare feminină o determină să aibă foarte multe idei. O femeie trezită are mult mai multe idei decât un bărbat. „Hai să facem”, „hai să mergem” aparține foarte mult naturii feminine trezite, ea știe, simte ce este nevoie, ea ne poate face viața de mii de ori mai extraordinară, iar daca i-am da frâu liber, din start să acceptăm tot ce propune ea, o să ne copleșească, pe noi bărbații, cu miliarde de modificări, schimbări, transformări, de la freză, la haine și mobilă și rearanjarea periodică a camerei, a casei, a locurilor de vacanță, pix, portofel, totul nou și perfect, mereu și mereu!
Dacă ar fi vorba de două femei, ele și-ar petrece tot timpul într-un mod minunat făcând toate acestea împreună simțindu-se extraordinar de bine exclamând periodic: „ce frumoasă este viața!”
În relația cu un bărbat e un pic diferit. Factorul decizional îi aparține. Și aici datorită naturii sale masculine, puterii sale de a sintetiza, de a esențializa, de a discerne, de a filtra.
Înțelepciunea milenară tantrică se bazează pe principiul polarității între puterea creatoare feminină (Shakti) și conștiința supremă masculină (Shiva). Pentru a arăta că există o diferență, o separare totuși (deși aceste două aspecte sunt într-o perfecta fuziune) tantrismul a enunțat următorul principiu: „Shakti fără Shiva este haos iar Shiva fără Shakti este precum cadavru: rece și imobil.”
Acest principiu extraordinar de profund este evident în relațiile de cuplu care ajung să se confrunte cu lipsa de polarizare: femeia devine isterică, bărbatul devine apatic, inexistent.
Într-o relație care nu a murit (și a rămas doar instituția relaționară, mai mult o veritabilă și somptuoasă criptă familială) femeia se manifestă mereu creativ ceea ce este foarte bine! Problema apare atunci când nu toate cele 100 de idei zilnice sunt validate ci sunt triate. Dacă femeia dă dovada de orgoliu ea nu va accepta deloc trierea masculină. Ea va întra în conflict cu el căutând să îl convingă că ideea ei este foarte bună. Și aceasta la fiecare idee pe care o are. Acest conflict, adeseori interior (determinat de frustrarea ei, ceea ce o poziționează automat în ipostaza agresiv – pasiv) o va determina să realizeze la început anumite acțiuni subversive, nu pe față, direct, că doar nu e bărbat. Abia când acele acțiuni (de manipulare emoțională, de dus cu zăhărelul, de „îți ofer ceva, dar vreau la schimb asta”) nu își vor găsi finalitatea în acceptarea acelei idei de către bărbat, conflictul va erupe brusc și toată frustrarea acumulata precum un gaz într-o butelie va exploda și va lovi cu putere în bărbat. El va reacționa prompt și de regula el învinge războiul, pentru că lupta e în sângele nostru. Uitați-vă în jur: dacă femeile ar conduce lumea, cel mai grav lucru posibil între două state ar fi să nu vorbească între ele. Însă bărbații sunt războinici prin natura lor. Nu neapărat pentru vânători, ci pentru că mulți sunt și vegetarieni. Ci pentru apărarea dreptului la viața – în ultimă instanță.
Bărbat rigid versus bărbat flexibil
Un bărbat rigid are tendința să accepte foarte puțin din ceea ce vine din partea femeii și aceasta este teribil de frustrant și chiar chinuitor pentru ea. Ea nu își mai vede rolul feminin acceptat în relație și se simte doar o piesă de muzeu, o expozantă sau și mai grav: un roboțel cu trei funcții. Evident că ea are de muncit cu el foarte mult să îl ajute să devină mai flexibil, însă niciodată nu trebuie să preia ea conducerea. În primul rând… nu poate. Nu va reuși cu un astfel de bărbat.
Bărbat imatur versus bărbat vizionar
„M-am îndrăgostit, mă iubește!! Mă ține în brațe, e tandru, mă mângâie, e super sexy! Dar… nu-l prea duce mintea…” O astfel de condiție masculină poate fi transformată de asemenea, iar acel bărbat trebuie ajutat să își trezească conștiința întocmai cum și-a trezit inima. Și chiar dacă un astfel de bărbat acceptă în proporție foarte mare tot ce propune ea, pentru că o iubește și o adora și face totul ca ea să fie fericită, a-i ”amputa” funcția de liber este cea mai mare ”crimă”. Aceasta pentru că el nu se va dezvolta. Neajunsurile pe care le are acum și în fața căreia femeia spune „nu-i nimic, știu eu ce trebuie făcut” în timp se vor percepe ca fiind mari lacune: ea se va trezi că devine complet responsabilă de întreaga lui existență și se trezește că are de a face cu un copil și nu cu un bărbat. Va trebui să muncească, să facă bani, să îi cumpere haine, să îi facă adeseori prăjituri, iar el va face mereu greșeli infantile care, ce credeți? O vor frustra la maxim.
Bărbatul narcisist, bărbatul orgolios, bărbatul complexat, bărbatul dominator
Evident că un astfel de bărbat nu va accepta ideile și propunerile care vin din partea femeii. Orice idee mai bună decât a lui va genera în el un teribil conflict. Evident că el nu înțelege natura feminină și rolul ei, ci o utilizează strict pentru ceea ce consideră el că îi este necesar. Cu un astfel de bărbat, care manifestă unul sau mai multe din defectele enumerate mai sus, este enorm de greu de lucrat. Astfel de bărbați sunt hotărați, determinați, intenși. Însă după ce se ajunge la un anumit prag al intimității relaționare femeia realizează că este doar o mască, interior nu este deloc așa, și se pune pe treaba. Ea nu realizează că masca respectiva este din titan și că necesită un efort IMENS din partea ei pentru a o străpunge sau a o topi, pentru a ajunge să trezească sufletul unui astfel de bărbat. În plus, ea nu cunoaște în deplinătate mecanismele și modul în care se lucrează cu acest tip bărbat și atunci ea se va trezi extenuată și vlăguită. Va ajunge o femeie slabă, cu zero încredere în ea. Însă și în aceasta direcție, vorbim tot de un aspect simplu, ca să păstrez tonul articolului. Orgoliu, care la bărbat e dur. Iar metodele de a lucra cu aliaj dur sunt și ele dure. Dar, o femeie care este suflețelul, ajutorul, bunătatea.. nu poate să facă așa ceva bărbatului pe care îl iubește. Și așa, compromisul ei plus neputința ei o vor face să abandoneze proiectul și să își accepte soarta vitregă. Sau, dacă este cât de cât inteligentă, o va determina să se separe de el.
Un bărbat normal!
Un bărbat normal nu are un defect, un exces. Un bărbat normal, nu este un bărbat perfect, cu toate limitările transcense. Însă este un bărbat care iubește și care este în linii mari echilibrat interior. Cu un astfel de bărbat este firesc să se intre într-o relație. Cele minim trei luni necesare înaintea asumării unei relații sunt foarte importante pentru a realiza daca bărbatul este „normal”.
În cazul în care o femeie consideră că poate juca rolul decizional mai bine decât iubitul ei (de acum înainte ne referim la situația că el este normal) atunci ea, în loc să preia rolul de lider, cel mai bine îl ajută ca acest rol să se trezească în el. Este funcția lui prin datul naturii. Și el va deveni astfel un lider extraordinar. Ea, dacă nu este eclipsată de defectele ei exacerbate, nu va intra în conflict cu bărbatul dacă el va respinge una din cele trei idei ale ei, considerând, după logica lui, că mai bine nu.
Dacă spune așa aceasta nu înseamnă că este ceva, altceva în spate, și din această cauză spune așa, că dimineață ea a ars omleta și acum el se răzbuna. Deci nu trebuie complicate lucrurile. O reflexie asupra răspunsului lui este foarte bine venita. Pentru că, atenție, reacția ei declanșează războiul, nu faptul ca el spune nu la ceva.
Tonul face muzica
Conflictul îl începe cel care emite prima dată starea negativă. Evident că o palmă atrage o palmă, când vorbim de ființe inconștiente. Și adeseori, datorita implicării și atașamentelor foarte mari în relațiile de cuplu, se acționează inconștient. Adeseori cuplurile în care sunt atașamente foarte mari reacționează imediat la stimuli negativi și în aceste cupluri certurile sunt dese. De aceea, atenția este un super instrument care nu trebuie să lipsească din trusa de prim ajutor relaționară. 80% din atenție îi revine bărbatului pentru că totuși el este conștiința. Dacă ea dă o palma, el trebuie să o proceseze precum un computer cuantic și să realizeze instantaneu de ce iubita lui dulce și minunată a făcut acest gest, și să răspundă complexității feminine fiind la înălțimea ei. Altfel el va reacționa și va coborî milităria din pod, iar când vine vorba de război el va câștiga mai mereu, fiind un aspect marțian. Atunci femeia se trezește în plin bombardament, pe care nu l-a cerut și care nu îi face deloc plăcere. Ea nu realizează că palma dată de ea o ipostaziază instantaneu în inamic. Ea crede că îi dă o palmă pe bună dreptate, că el o merită, neînțelegând că nu se dă niciodată cu piciorul în butelie, că întotdeauna sunt consecințe grave ale oricărui gest făcut „la nervi”.
Revenim la subiect, de ce bărbatul o critică?
Femeile pot spune, ca și în cazul de față: „Bine – bine, bărbații sunt simpli, dar nu înțelegem de ce ne critică! Clar e ceva în spate, ceea ce nu mai e așa simplu și astfel presupunem tot felul: că din cauză că mama i-a făcut ceva când era mic, ca din cauza că eu sunt mai smart, ca din cauză că el e mai prost, că din cauză că l-am ajuns din urmă și nu mai este el zeul, ci acum eu sunt zeița și el.. acela care e mic.”
Criticile bărbatului simplu au în spate tot aspecte simple și nu astfel de presupuneri complexe. Or fi adevărate și acestea, dar la un nivel mult mai profund și neconștientizat de el momentan. De regulă bărbatul ce spune aceea crede pe moment. Dacă el te critica pentru felul în care te îmbraci, clar te vrea mai sexy. Daca te îmbraci prea sexy, clar te vrea mai puțin sexy. De ce te vrea așa, aici motivele pot fi foarte variate: să nu se dea competiția mai buna la tine, etc. Și poate că motivele presupuse le invalidezi în mintea ta feminină și zici: „Eh.. sigur nu plec cu nimeni”. Și atunci anulând motivul îngrijorării lui uiți că el a făcut scandal că ai ieșit prea sexy și… tot sexy ieși și de data asta. Și când el ridică tonul și zice a doua oară: „Iar ieși sexy din casa?” Ghiciți cam ce răspuns vă vine să îi dați? Ceva de genul: ”Iartă-mă, iubitule că am fost neatentă, imediat îmi iau altceva, te pup, fug în dormitor.” Sau ceva de genul: „Ce ai dragă, că nu plec cu nimeni?!” Răspunsul al doilea, construit pe presupusele cauze ce stau la baza simplei sale cerințe este fatal. Artileria și bombardamentul. În urma conflagrației femeia îi pune bărbatului eticheta de nemilos, nebun, dus cu pluta, Doamne.. cu ce ți-am greșit? Și pleacă (tot așa îmbrăcată) chiar trântind ușa.
O chestiune simplă poate cauza un război colosal. Pentru că nu înțelegeți cât de simpli suntem. Dacă noi nu argumentăm cerințele, nu presupuneți argumentele. Mai bine începeți un dialog. Arta feminină în acțiune. Dacă el va spune cu gurița lui: „Te rog să nu ieși așa sexy pe ușă pentru că e un disconfort pentru mine să mă gândesc că te-ar aborda alți bărbați și ai putea da curs în secret avansurilor lor”, nu presupuneți că asta ar fi cauza. Dacă este evident că aceasta este cauza, dar el nu o recunoaște, nu îi trântiți aceasta în față. De ce? Pentru că declanșați războiul, acela pe care nu îl doriți, pentru că sunteți bune, sensibile, iubitoare, minunate și susținătoare. Și în urma războiului bărbatul va învinge, iar vouă vă va lua mult și bine să vă reveniți.
În cazul de față un dialog nu se începe la modul următor: El – „Te rog să nu ieși așa pe ușă.” Și acum urmează o serie de răspunsuri care trebuie 100% evitate: „Așa cum?”, „De ce?” sau altele în aceeași maniera tipică de servit replica într-o manieră automată și ridicolă, care îi sfidează inteligența. Sau, și mai grav, manipulări emoționale gen botic și răspunsuri pe un ton de afectare vădita emoțională ca iubitul, pe care îl iubești și prețuiești, te roagă ceva ce în viziunea lui este simplu. Și nu înțelege (ca nu i-ai spus niciodată, să nu te judece greșit) ca la serviciu a apărut o colega nouă care e foarte sexy, că prietenele ți-au comentat vestimentația data trecută, că e necesar să impresionezi pe cineva cu care intri în contact pentru că simți nevoia unui avantaj etc.
Am dat acest exemplu simplu pentru a evidenția cât de ușor se poate începe un război și cât de evidentă este neatenția femeii când îl declanșează. Bineînțeles că femeia nu trebuie să facă orbește tot ce spune bărbatul, ci trebuie să fie o artistă, întocmai cum a înzestrat-o mama natură. Să secvențializeze, să comunice cu el, să îi lămurească mintea lui simplă. Dacă el este deștept și totuși te roagă să nu ieși așa sexy atunci se poate rezolva situația rapid în felul următor: „Iubitule, uite a fost angajat un nou agent în firmă și trebuie să mă impun.. știi cum sunt bărbații, se înmoaie la sexyness, avem și noi modalitățile noastre. Dar dacă e prea mult poate că sunt eu stresată. Hai, ajuta-mă să iau ceva și decent dar și.. cu impact, știi ce vreau să spun.” O fraza care durează un minut. Și războiul este evitat. O sa fiți uimite cât de ușor se va plia pe acest mod de a-l coopta în micul dvs. proiect secret. Și nici vorba de judecăți și etichete, de care se ferește o femeie cu un mod de a fi mai complex și care ia în calcul adeseori mai mult riscurile comunicării, uitând de avantajele ei.
Secvența numărul trei, el este în picaj și o trage în jos, este aproape în totalitate concluzia feminină în care ea doar se ipostaziază într-o victima, neasumându-și niciun rol în conflictul dintre ei. Dacă el este în picaj și o trage în jos, și ea crede aceasta cu toată ființa ei, atunci ea TREBUIE urgent să îl părăsească pentru că, dacă este așa, trăiește într-o situație de compromis care o va distruge și va regreta enorm timpul și anii pierduți și frumusețea care s-a transformat într-un chip plin de riduri la câtă suferință îndură. Dar vă garantez că nu va face aceasta. Pentru că, acolo în adâncul ființei ei, ea știe că el nu este un monstru care, după ce a ajutat-o să crească acum o distruge doar pentru că îi este amenințată poziția de lider (și care îi aparține prin drept divin). Dacă o distruge pentru că îi este amenințată poziția de lider în relație este foarte simplu: nu umblați la butoanele de leadership, ci învățați-l să citească corect manualul de utilizare a panoului de comandă relaționar. Daca vă vine să umblați acolo, evident că nu ați înțeles ceva cu privire la natura feminină și întrați în conflict cu bărbatul care reacționează instinctiv, apărându-și teritoriul.
Dacă eliminați bărbatului funcția de cârmaci ce mai rămâne din el? Sursa de finanțe, valet și (uneori) vibrator cu senzație naturala 100%? Îi anulați exact dreptul său fundamental la masculinitate, acela de a penetra, de a da direcția, îl anulați ca bărbat. Ajutați-l să fie mai bun. Nu fiți și bărbatul și femeia.
Diferența de ritm evolutiv
Este de bun simț să observăm că nu toate ființele s-au născut în mod egal înzestrate și că există diferențe majore între ele din perspectiva aptitudinilor și calităților. Chiar și acest aspect al evoluției diferă net de la o persoană la alta. Făt-Frumos creștea într-un an cât alții în zece (și nu a murit la 10 ani – evident că este vorba de o chestiune ezoterică cu privire la puterea de transformare). O ființă care are un ritm de evoluție foarte rapid poate întrece în câțiva ani cu ușurință o alta ființă cu un ritm mult mai lent. Însă atitudinea omului superior este cu totul alta decât aceea de a intra în conflict cu ființa cu ritmul mai lent. Ci este una plină de compasiune și răbdare diamantină. Înțelepții, care sunt mult mai evoluați, ar fi trebuit să intre în conflict cu toată lumea și să strige la toți ce proști sunt. Însă, tocmai pentru că sunt înțelepți, ei îmbrățișează limitările celorlalți înțelegându-le problemele lor de o viață într-o clipită. Compasiunea este semnul superiorității și nicidecum implicarea emoțională care determină o forțare în evoluția celuilalt. O ființă care a evoluat și a ajuns „mai sus” decât cealaltă ființă, care a ajutat-o va întoarce favorul, la înălțimea evoluției ei.
Adaugă un comentariu