40 de întrebări pentru cel/cea iubit/ă. Adevărul tău e și adevărul lui/ei?

Din când în când este chiar indicat să luăm pulsul relației. Să facem un bilanț. Așa ajungem să descoperim foarte multe, nu doar despre celălalt și despre relație, dar cât și despre noi înșine.

Trebuie să fim în permanență conștienți că cel/cea cu care am ales să ne împărtășim cele mai ascunse aspecte ale personalității noastre, cele mai profunde aspirații ale sufletului; cu care ne-am unit dorințele și am creat o cale comună pe care pășim împreună, are de parcurs și drumul său individual, personal, are aspirații care nu sunt poate în concordanță cu ceea ce ne dorim noi să realizăm în această viață. Trebuie să fim deschiși, și cu multă iubire să acceptăm aceste dorințe și să îl/o susținem să le împlinească.

Într-o relație de cuplu există 5 ființe: tu, el/ea, imaginea ta despre el/ea, imaginea lui/ei despre tine și relația în sine, la care ne putem raporta chiar ca la un copil, sau ca la o floare, de care trebuie să ne îngrijim, să crească în siguranță, sănătoasă, să o „hrănim” cu ceea ce are nevoie: iubire, transfigurare, încredere, credință, optimism, idealuri nobile.

Relația este o entitate care ia naștere prin întâlnirea voastră. Nu există nimic identic în această lume, nicio relație. De aceea este cât mai indicat să nu proiectăm pe ființa iubită temerile pe care le-am căpătat în relațiile anterioare, de genul: „el/ea m-a trădat și acum știu că toți/toate bărbații/femeile fac asta” sau „în relațiile din trecut plafonarea a pus stăpânire pe noi și știu că așa se va petrece în orice relație, așa că nu mai e necesar să fac niciun efort ca să păstrez vie atracția erotică și ca să îmi iubesc din ce în ce mai mult iubitul(soțul)/iubita(soția).

Întrebările de mai jos nu se referă doar la „mine” sau la „tine” (a căror răspunsuri poate consideri că le știi pe toate, că doar suntem de mult timp împreună), ci se referă și la „noi” – la dinamismul interacțiunii dintre noi dat de faptul că fiecare dintre noi ne transformăm, învățăm, devenim mai înțelepți, dorințele și nevoile se schimbă.

Întrebările de mai jos sunt și foarte frumoase și răspunsurile îți vor mângâia sufletul, dar sunt și inconfortabile, iar răspunsurile cu adevărat sincere îți vor arăta unde consideră cel iubit că nu acționezi așa cum ar trebui.

Te rog să ai în vedere că răspunsurile acestea oglindesc sentimente deja existente, ele doar le conștientizează și verbalizează.

„Nu-mi place asta la relația noastră” nu este vorba despre tine, ci despre interacțiunea dintre voi. Răspunsurile date spun ceva despre cel care le oferă: despre ceea ce simte ea/el, despre aspirațiile ei/lui din acel moment și despre ceea ce îl împiedică să le împlinească.

Când răspunsul devine dificil și dureros, îmbrățișează-l și găsește soluțiile pentru a alchimiza această situație.

Ia în considerare doar ce se spune, nu îți lăsa imaginația să îți joace feste! Ai în vedere că ești iubit/ă! Doar un cuplu puternic, cu baze solide, iubitor, ar avea curaj să facă un astfel de bilanț!

Adevărul trăiește doar într-o relație unită printr-o iubire necondiționată!

Te rog fii blândă/blând! Spune adevărul cu bândețe, compasiune, într-un mod constructiv! Fiți maturi, deschiși și onești! Aveți grijă! Nu răspundeți doar cu „da” sau „nu” ci căutați ca răspunsurile să fie constructive, să ofere o direcție pentru a îmbunătăți aspectele nu foarte armonioase!

Eu recomand să notați pe foaie și să vă oferiți 3 zile sau chiar o săptămână pentru a răspunde și apoi să vă împărtășiți răspunsurile. Sau cum doriți voi – puteți să răspundeți și într-o seară petrecută împreună în profundă intimitate.

Să avem succes!

  1. Ce gesturi pe care le fac sau cuvinte pe care le spun te fac să te simți iubit/ă?
  2. Ce gesturi pe care le fac sau cuvinte pe care le spun te fac să te simți neiubit/ă?
  3. Ce te-a atras la început la mine?
  4. Ce îți place cel mai mult să (îți) fac atunci când facem dragoste?
  5. Simți că te mângâi suficient?
  6. Îți fac atât de multe complimente pe cât îți dorești?
  7. Cum/când te fac să te simți cu adevărat special/ă pentru mine?
  8. Ai fantezii erotice pe care îți dorești să le împlinim împreună, de care nu mi-ai spus până acum?
  9. De ce îți este cel mai teamă (dacă există așa ceva) în ceea ce privește relația noastră?
  10. Ce îți place cel mai mult la relația noastră?
  11. Cum pot eu să te susțin în destinul tău personal?
  12. Gândește-te la impresia pe care ai avut-o despre mine atunci când ne-am cunoscut. Ce s-a schimbat de atunci?
  13. Ce atitudine a mea te face să te închizi față de mine și eu să reprezint mai puțină încredere?
  14. Care este cea mai erogenă zonă a trupului tău? Mai bine fă-mi un top 5.
  15. Care este cel mai dureros lucru pe care ți l-am spus sau gest pe care l-am făcut?
  16. Care este cel mai frumos lucru pe care ți l-am spus sau gest pe care l-am făcut?
  17. Spune-mi ce îți dorești să fac mai mult atunci când facem dragoste.
  18. Ce apreciezi cel mai mult la trupul meu? Dar în ceea ce privește modul meu de a gândi? Dar la sufletul meu?
  19. Spune-mi un gest pe care îl fac și care te irită.
  20. Spune-mi de ce consideri că eu sunt mai special decât alte/alți femei/bărbați?
  21. La începutul relației noastre, cât timp credeai că vom ajunge să fim împreună? Dar acum?
  22. Cum mă simți atunci când suntem la distanță?
  23. Cum te susțin eu în toate aspectele vieții tale?
  24. Ce crezi că m-a atras pe mine la tine?
  25. Ce gândești și cum te simți atunci când mă vezi că vorbesc și interacționez cu o persoană de sex opus?
  26. Cum ți-ai dori să te susțin mai mult?
  27. Ce din comportamentul meu te-a făcut să te simți nesigură și în nesiguranță în ceea ce privește relația noastră de iubire?
  28. Te-ai gândit vreodată să te deschizi și față de altă/alt femeie/bărbat? Ce a dus la această dorință?
  29. Când mă admiri cel mai mult?
  30. Ai încredere în mine? Ce aș putea face mai mult ca să ai și mai mare încredere în mine?
  31. Simți că petrecem prea mult timp împreună? Sau prea puțin?
  32. Și-a pierdut relația noastră din intensitate, pasiune și frenezie? Ce crezi că am putea face ca să recreem misterul și magia în relația noastră?
  33. Care crezi că sunt punctele forte ale relației noastre? Numește 5.
  34. Ce atitudini pe care le avem unul față de celălalt nu le consideri a fi sănătoase?
  35. Ce te face mai fericit/ă? Să îți dăruiesc cadouri? Să petrecem mai mult timp împreună? Să îți spun cuvinte de încurajare? Să te ating și să facem dragoste des? Să te ajut cu treburile tale?
  36. Ce activități ți-ai dori să facem împreună în următorul an?
  37. Care crezi că este motivul pentru care noi ne-am întâlnit?
  38. Care consideri că este misiunea noastră ca și cuplu?
  39. Ce am putea face noi mai mult ca să îi susținem și ajutăm pe cei din jurul nostru care merită aceasta?
  40. Îți sunt recunoscător/oare pentru…

Comentarii

Comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *