Câţi sau câte dintre voi v-aţi pus, cel puţin o dată această întrebare? Aţi trăit acea „întâmplare” când totul era „la locul lui”, rutina, viaţa în armonia ei, când deodată, într-un moment „oarecare” l-aţi zărit pe El sau aţi zărit-o pe Ea… şi aţi simţit Iubirea?
Acel moment magic, în care să simţi cum Dumnezeu ţi-a făcut surpriza cea mare, când a trimis pe acel Cineva prin care să-şi manifeste Graţia, Binecuvântarea şi Iubirea faţă de tine? Iar apoi, momentele ce urmează pe fundalul acestei stări, totul să ţi se pară integrat, minunat şi să te simţi parcă treaz în această lume?
Iubirea… Iubirea este cea mai minunată stare, cel mai minunat sentiment care trezeşte emoţii magice, pline de candoare şi de dulceaţă… ne trezeşte sufletul .
Creştem cu ideea că trebuie să dăruim şi tuturor ne este mai uşor să dăruim decât să primim. Pentru a primi este necesar să avem inima deschisă spre Dumnezeu şi spre energiile frumoase şi înălţătoare care se manifestă prin bunătate, umilinţă, candoare, inocenţă, jucăuşenie, etc… Dorinţele pe care le avem zi de zi, care ne ţin în „cutiuţa” noastră, dacă nu sunt orientate către Dumnezeu, nu fac decât să ne reducă din ce în ce mai mult, cu trecerea timpului, abilitatea de a SIMŢI, de a PRIMI, de a fi cu adevărat atenţi la ceilalţi şi la noi înşine.
Ne place şi suntem obişnuiţi să ne petrecem foarte mult timp jucându-ne unii cu alţii (într-u mod egoist şi imatur) doar pentru a ne valida lipsurile interioare, de a ne confirma că suntem într-un anume fel sau ne ascundem în spatele acţiuni lor pe care le facem, a modului nostru de gândire şi multe altele.
Ne identificăm constant cu ideile noastre, cu planurile noastre, cu job-ul pe care îl avem, cu ideile altora despre noi, cu rolurile pe care ni le-am asumat şi astfel nu mai avem nici timp, nici curaj să ne conectăm la sufletul nostru care este de cele mai multe ori şi la cei mai mulţi dintre noi, obosit, ofilit, dar care nu a încetat să lumineze în fiecare dintre noi, cât poate şi cât îi permitem.
Dumnezeu este în noi . Dumnezeu este Iubire. Şi totuşi, aceste aspecte atât de simple şi atât de profunde le catalogăm a fi de o însemnătate prea mică, de neluat în seamă. Este surprinzător ce putem face, noi oamenii, pentru a fugi de Profunzime, de Frumos, de Iubire. Dumnezeu ne-a dăruit tot Universul, fiecăruia în parte, iar noi, ne-am oprit la primul fir de iarbă şi rareori, ne dezlipim de acolo.
Ignoranţa ce ne-a cuprins în aceste vremuri într-o măsură surprinzător de mare, ne ghidează paşii, iar noi Alegem să fim asemeni somnabulilor. Şi cu toate acestea, văd în fiecare om, că există acea licărire a sufletului, acel strigăt de nevoia de Iubire.
Cu toţii avem multe de învăţat… Cum să ne purtăm, cum să avem relaţii sănătoase cu ceilalţi, cum să …., cum să… .., dar dacă am acorda timp, în fiecare zi, un minim de timp, relaţiei cu Sufletul noastru, am descoperi adevăratele comori. Dumnezeu ne-a oferit totul, iar noi trebuie doar să devenim Conştienţi de toate aceste înzestrări şi calităţi specifice. Iar atunci când ne alegem să fim într-o relaţie cu cineva potrivit nouă, prin iubirea ce există, avem astfel ocazia să trezim şi să manifestăm mult mai uşor aceste calităţi ale noastre.
Iubirea este ceva magic, ce ne înalţă fiinţa, ce ne hrăneşte sufletul şi ne umple de Dumnezeu. Dacă reuşim să devenim atenţi, conştienţi de noi, măcar atunci când suntem copleşiţi şi îmbrăţişaţi de această stare dumnezeiască, ar fi un pas mare pe care l-am face în evoluţia noastră. Iubirea ne poate ajuta să ne cunoaştem mai bine, să SIMŢIM, să VEDEM, să ATINGEM. Să zâmbim mai des şi fără un motiv anume, să fim buni cu ceilalţi, să nu mai fim aşa închistaţi şi doritori de lucruri efemere, care odată împlinite, fac loc altor dorinţe care nu fac decât să ne ţină adormiţi şi hipnotizaţi.
Aţi reuşit vreodată să vă surprindeţi gândurile? Să simţiţi în acel moment cât de departe sunteţi de sufletul vostru? Dar atunci când sunteţi bucuroşi, fericiţi şi vă simţiţi bine aţi observat că sunteţi în prezent, conectaţi într-o oarecare măsură la sufletul vostru?
Câţi dintre noi nu avem motive să zâmbim sau pentru care să fim recunoscători şi mulţumiţi, iar cu toate acestea, suntem deprimaţi, neliniştiţi? Nu este uşor să opreşti aceea constantă gălăgie a minţii sau acea nebunie a stărilor emoţionale contrare, dar oare merită să fim conduşi de acestea?
Iisus ne-a vorbit într-un mod extrem de simplu şi totuşi chiar şi acum, după mii de ani, ceea ce el a transmis ne este atât de greu de înţeles. Am investit atât de mult în minte, în ego, în societatea în care trăim, încât priviţi în jur şi uitaţi-vă care sunt rezultatele a ceea ce ne-a preocupat! Rar şi din ce în ce mai rar, ca o excepţie chiar, mai întâlnim OAMENI. Un Om care să fie Om. Totul a decăzut atât de mult, încât tot ce este frumos, ni se pare un miracol. Iubirea este rară şi rari sunt aceia care reuşesc să o simtă şi să o manifeste.
Iubirea este cea mai frumoasă cale spre Dumnezeu. Ea este în fiecare dintre noi, iar Iubirea cere şi are nevoie de Iubire, iar de aceea ai apărut Tu în viaţa mea.
Primeşte de la Dumnezeu Iubirea în modurile în care acesta ţi-o oferă şi urmăreşte la rândul tău să fii un om umil, natural, autentic, bun şi învaţă din orice situaţie, de la fiecare om pe care-l întâlneşti şi acordă-ţi timp. Ţie, sufletului tău…. pentru că… Cine eşti Tu?
Adaugă un comentariu