prima parte a articolului o găsiți aici
Mai concret
De câte ori femeile nu i-au auzit pe bărbați spunând: „Iubito, nu mi-am dat seamă că s-a făcut atât de târziu. Dar uite, săptămâna asta o să vin în fiecare zi acasă devreme.”
Pff, câtă importanță are o asemenea promisiune în ochii femeilor? De obicei.. cam zero.
Însă în mintea bărbatului lucrurile stau cam așa: „Na… s-a supărat, ce să-i faci… și ce bine dispusă era la prânz. Lasă, decât să îi explic că nu mai puteam de curiozitate să văd de ce carburatorul lui Mitică nu mergea, mai bine o împac. Și chiar mă simt generos, nu îi spun că mâine voi veni devreme ci că o voi face în fiecare zi a săptămânii! Că apoi cine știe ce mai apare. A, chiar vreau să merg după serviciu, să văd nouă cutie de viteze în 8 trepte a lui George. Amân puțin, să fim și noi bine. Ia te uită, a făcut sarmale!”
Ce așteaptă să audă femeile: ”Draga mea, a fost o mare greșeală ce am făcut, NICIODATĂ nu se va mai repeta!” Și până la auzul celor două cuvinte magice: niciodată sau întotdeauna, ea nu se va opri din a-l dojeni și bineînțeles că se simte neînțeleasă și, cel mai grav, neimportantă în viață lui.
Marea schimbare de paradigmă
Însumarea ideilor presărate mai sus despre psihologia și comportamentul masculin, de neînțeles pentru multe femei, ascunde o mare simplitate, singularitate chiar, o aceeași idee: „Dacă greșești, nu-i nimic. Compensează. Dar atenție, direct porporțional. Decât să îmi demonstrezi că nu ai greșit (din frica faptului că nu o să te mai apreciez și nu o să te mai văd perfectă și poate că o să îmi atragă mâine atenția o altă femeie pe care o voi considera perfectă) mai bine faci ceva drăguț. Și prin acțiunea ta îmi arăți că și tu ești om ca și mine, și cu cele bune și cu cele mai puțin bune. Și mă simt și eu bine că nu sunt singurul imperfect din relația asta, și suntem și noi relaxați cu neuronii, nu ne mai certăm că pixul s-a stricat singur, că farfuria a dispărut și nu știi ce e cu ciobul de sub mașina de spălat etc. Acceptă și tu că greșești, o dăm la pace la o surpriză pregătită ca să îmi arăți ce mult mă iubești și chiar îți dai seama că nu a fost prea drăguț să faci chestia aia… știi tu… să îmi spui așa cum îmi spunea și tata când eram mic. Ți-am zis că nu îmi place.”
Femeia: De ce trebuie ca TOT EU să fac ceva după ce că eu fac deja atâtea?
Efort, efort și iar efort! De multe ori femeile sunt epuizate și chiar pe bună dreptate. Evident că pentru a face ceva suplimentar – „marea compensare”, pur și simplu nu mai sunt resurse. „De aceea am și greșit, că mi s-au terminat resursele de atenție, de răbdare etc. El de ce nu poate să înțeleagă asta și gata, e totul bine? De ce trebuie ca TOT EU, cea care fac atâtea și el nu face nimic (!), să compensez???”
Dacă cumva vă recunoașteți în această exprimare atunci nu ați înțeles ideea. Exact compensarea, practica această simplă, va scutește de un efort imens și vă rămân astfel resurse psiho-emoționale să vă bucurați cu adevărat de viața voastră, de feminitatea voastră, de planurile voastre, nu independent ci cu un bărbat care vă iubește și vă respectă pentru cine sunteți. Purtați-vă cu atitudine! De cele mai multe ori femeile fac tot posibilul să fie bine în relație și se sacrifică, se compromit, în speranța că într-un viitor totul va fi bine. Însă tocmai aici este esențial de înțeles că efortul trebuie să fie eliminat din direcțiile în care bărbații nu privesc. Redirecționați energia către simplele aspecte care țin de natura lor masculină.
Nu înțelegeți bărbații? În spate nu e nimic complicat: a vorbit pe tonul acela nu pentru că a insinuat ceva… și frecție de energie mintală „oare ce?”. Bărbații sunt simpli: dialoghează prin cuvinte, nu prin aluzii, răspund când sunt întrebați și dacă, atenție, vă privesc în ochi când le adresați întrebarea. Bărbații ascultă cu ochii. Dacă privirea lor este în altă parte nu are rost să vă enervați. Este foarte simplu: sunt neatenți. De ce? Pentru că.. așa sunt bărbații. Nu pentru că au femeile o problemă, nu pentru că nu mai sunt sentimente.
Pace și armonie
Dacă se ajunge totuși la un consens și femeia admite că a greșit (să presupunem că a greșit, pentru a ilustra ideea articolului), de cele mai multe ori ea se va ipostazia în victimă și va apela la înțelegerea bărbatului, justificându-se de ce a uitat fierul de călcat pe cămașa lui preferată. Iar dacă bărbatul rămâne în continuare îmbufnat, tot de cele mai multe ori, femeia are tendința să se supere mai tare decât este el supărat, invocând aspecte de ordin emoțional: „În loc să vezi ce obosită sunt și chiar și așa îți calc cămășile, tu te superi am stricat o cămașă pe care oricum o ai de 8 ani și e și roasă la mâneci”. Nicidecum o asfel de remarcă nu va atrage din partea bărbatului o sclipire de înțelepciune cât să exclame precum Epicur: „Ai dreptate draga mea, i-a sosit timpul. Să trecem peste asta.”
În aceste situații, cel mai indicat este să-ți recunoști greșeala în cuvinte simple, într-o manieră jucăușă (nivelul de expertă), și să vii cu propunerea că mâine vei merge repede să îi cumperi două cămăși, pentru că știi cât de mult o prețuia pe aceea.
Dacă el va vedea că ești chiar este dispusă să renunți la lecția de kizomba ca să-i înlocuiești cămașa, noi, bărbații, vă garatăm că nu vom comenta absolut nimic. Și dacă nu vei găsi o cămașă similară, asta e, efortul fizic (și nu doar emoțional) se pune, intenția manifestată (și nu doar vorbită) se pune, iar dacă va fi găsită, cu siguranță totul e spre bine mai ales dacă la probarea noii cămăși el primește și un set de cel puțin o duzină de complimente (admirație).
Un alt exemplu, contemporan: dacă ai zgâriat mașina, nu este suficient să intri în casă cu o expresie a feței ca și cum afară e prăpădul lumii. Noi nu prindem aceste aluzii emoționale.
O prietenă ar fi sărit până la tavan să vadă o asemenea mină și ar asculta toată povestea emoționantă din spatele zgârieturii. Cu siguranță nu a fost deloc plăcut nici pentru tine. Însă noi, bărbații, simpli, nu vedem aceste nuanțe foaaarte fine.
În schimb ca să ne explici pe limba noastră ai putea spune așa: „Of, iar i-am venit de hac mașinii, dragule. Hai că a trecut o lună de data asta de la ultima zgârietură, data trecută – 10 zile! Dar uite, în fiecare dimineață ai pe masă smoothie-ul tău preferat pe care să-l bei înainte sa pleci la serviciu, acum mă duc să iau fructele! Te pup, pa pa!”
Lista cu exemple poate continua. Ideea este foarte simplă. Noi compensăm. Adică vă iubim și ne pasă. Și ne așteptăm să compensați. Egal ne iubiți și vă pasă.
Idei simple, dar puternic înrădăcinate într-un creier ancestral. Lupta pentru dreptate, pentru a dovedi că nu a fost de fapt nicio greșeală, minimizarea, explicațiile că alții sunt de vină, starea care a condus la imposibilitatea actțunii în deplinătatea funcțiilor mintale și exact atunci s-a întâmplat dandanaua… toate acestea nu reprezintă decât un minus. Pe care noi îl percepem ca atare. Când decojim totul de cuvinte și tonalități și energii, fapta rămâne faptă.
Și așteptăm compensarea proporțională, nu explicații. Dacă e chiar… ceea ce ne place și nu am mai primit de mult, poate conduce chiar la exclamări de genul: „Iubito, mâine ai voie să dai cu mașina de trei ori de copaci. Poți chiar să mergi cu ea la scuturat de fructe!”
Adaugă un comentariu