Obiceiurile din ziua nunții care ar trebui respectate pot diferi de la o zonă la alta.
O parte din viitorii miri aleg să treacă peste aceste tradiții dar pentru cealaltă parte care doresc să aibă o nuntă cu tradiții voi enumera câteva din cele mai importante și mai respectate:
Fedeleșul
Obiceiul fedeleșului presupune o petrecere dată, de regulă, la casa miresei cu o seară sau două înaintea nunții. La această petrecere, de fedeleș, participă prietenii viitorilor miri precum și alți invitați. Ei au datoria de pregăti ornamentele pentru împodobirea bradului.
Astăzi viitorii miri au împrumutat acest obicei din alte țări și pregătesc „petrecerea burlacitelor” și „petrecerea burlacilor”
Bradul
Mirii trebuie să aibă un brad împodobit, care va fi purtat de unul dintre cavalerii de onoare la biserică. După terminarea slujbei, bradul de nuntă, va fi adus la casa mirilor, unde va și rămâne.
Tradiția românească spune că bradul de nuntă simbolizează viața îmbelșugată a tinerilor căsătoriți.
Udatul bradului
Această tradiție de nuntă este păstrată îndeosebi la sate, dar și la orașe acolo unde există posibilitatea, cu precădere în orașele mici.
Dimineața, după ce bradul este gata împodobit, mireasa însoțită de alai, precum și de flăcăul cu bradul, vor merge la udat. Aceștia vor ține cont de faptul că trebuie să ajungă la a treia fântână, numărată de la casa miresei, în direcția răsăritului.
Cerga (pătura groasă din lână albă)
Aceasta reprezintă o parte din zestrea miresei. Când se rostesc jurămintele in biserică mirii îngenunchează pe ea.
Călăreții
Tineri care merg călare pe cai în fața nunții, vestind că este nunta în sat!
Steagul nunții
Decorarea steagului este prilej de sărbătoare. Acesta este decorat la casa mirelui şi celebrat printr-un joc specific, care se transformă repede într-o petrecere a tinerilor.
De transportul acestuia se ocupă prietenul mirelui.
Este un joc al steagului, pe care îl joacă toți bărbații pe rând la un moment dat. Acest dans reprezintă puterea masculină a mirelui, fălnicia și mândria. Acest steag trebuie să fie cât mai împodobit și mai greu.
Pețitul (Înțelegerea)
Mirele merge însoțit fie de părinți, de rude, de oameni mai în vârstă, de prieteni sau de frații mai mari dacă nu are părinți la părinții fetei pentru a-i cere mâna. Dacă părinții fetei nu erau de acord, tinerii se întorceau acasă iar după un timp mergea cineva din familia băiatului pentru împăcare. Se duceau cu o sticlă de băutură și dacă se împăcau se cinsteau, dacă nu, se întorceau acasă.
Cererea-târguiala
Se cere fata în căsătorie. Masa se face la casa miresei unde sunt prezenți părinții fetei și ai băiatului și se fixează data nunții. Părinții fetei discută cu cei ai mirelui despre zestre, ziua nunții și în general detalii despre nuntă. Dacă fata petita nu era de acord să se mărite cu băiatul respectiv motiva faptul că e prea tânără, că nu are zestrea pregătită sau că nu are destulă avere. Dacă se înțelegeau, petreceau cu toții. Se întocmește o foaie de zestre în care fiecare își trecea partea sa de zestre.
Astăzi majoritatea mirilor fac nunta cu propriile economii.
Ceva vechi, ceva nou, ceva de împrumut, ceva albastru
Ceva vechi (o agrafa sau o bijuterie de-a bunicii, de-a mamei) simbolizează continuitatea familiei și a generațiilor care vor urma.
Ceva nou (rochia de mireasa sau accesoriile acesteia) sugerează viitorul frumos pe care tinerii miri îl au în fața lor. Ceva de împrumut (o brățară , un ruj…) va trebui luat de la o persoană cu noroc în viață pentru a „împrumuta” norocul și tinerilor căsătoriți.
Ceva albastru (de cele mai multe ori jarteaua sau o batistuta) semnifică fertilitatea cuplului.
Colacul de întâmpinare
Un colac mare și dulce, în formă de pâine rotundă, din făină de grâu superioară împodobit cu împletituri și flori. Este folosit pentru întâmpinarea nașilor de către miri și părinții lor.
În unele regiuni are loc și trecerea invitaților pe sub colac – mirii sau cavalerii de onoare și nașii țin deasupra ușii colacul formând un fel de boltă pe sub care trece fiecare invitat.
Bărbieritul mirelui
Împreună cu formația muzicală, cavalerii de onoare bărbieresc mirele.
Acest obicei înseamnă transformarea băiatului în bărbat. Astăzi, se folosesc briceaguri, săbii ninja sau iatagane, desigur mirele fiind deja bărbierit. Acest moment aduce veselie în casa mirelui.
După acest moment mirele este urmat de cavalerii de onoare și alai, merg acasă la nași pentru a-i lua și a continua drumul spre mireasă.
Gătitul miresei
Acest obicei este realizat de nasa si domnisoarele de onoare.
Gatitul miresei constă în îmbrăcarea rochiei de mireasă și prinsul voalului de către nasa. Mirele aduce buchetul de flori miresei.
Mireasa prinde cocardele nasului, nasei, mirelui, părinților , cavalerilor și domnișoarelor de onoare.
Iertăciunea
Aceasta are un rol destul de important și marchează momentul de iertare a mirilor cu părinţii, pentru toate cele necuviincioase.
„Bolul cu orez”
Mirii se învârt cu nașii și vornicul de 3 ori în jurul unei mese pe care se află un bol cu orez în care sunt ascunse verighetele.
De fiecare dată când sunt în fața bolului trebuie să găsească verighetele și să le pună pe deget indiferent dacă au găsit verigheta lor sau a partenerului, apoi să le ascundă iar în orez. După cele 3 ture, mirele ține verighetele în buzunar până la sfârșitul tradițiilor de acasă.
Hora și turta miresei
Invitații fac o horă în fața blocului sau în curtea casei, în timp ce nasa are datoria de a rupe turta miresei. Dupa ruperea turtei, mireasa o aruncă în formă de cruce peste cap.
Se spune că cei care prind bucăți din ea și le mănâncă, vor fi fericiți și vor avea mult noroc în anul următor.
Legatul drumului
Copiii ce întâlnesc alaiul mirilor întind o sfoară de pe o parte pe cealaltă a drumului pentru a opri mirii și nuntasii. Nasii trebuie să negocieze cu ei și să le plătească suma negociată pentru a putea tăia sfoara să poată trece.
Alaiul de nuntă
Alaiul este condus de mireasă cu cavalerii de onoare urmată de mire și domnișoarele de onoare.
Lumânările celor doi miri le vor duce domnișoara și cavalerul de onoare.
Nașul și mireasa, vor urma lumânările, iar după ei mirele și nasa, urmați de socrii mari, apoi de socrii mici.
Mireasa va sta intotdeauna în stânga mirelui sau a nașului, atât în biserică cât și pe drumul spre aceasta.
Slujba religioasă
În timpul ceremoniei, preoții fac schimbul de verighete între miri, iar apoi le așează pe degetul inelar, pe mâna stângă, unde vor rămâne pentru tot restul vieții. Împărtășirea din același pahar, binecuvântat de preot, reprezintă unirea celor doi soți.
Calcatul pe picior
Se spune că primul dintre miri care va reuși să-si calce partenerul pe picior în timpul slujbei religioase atunci când se înconjoară masa în biserică va conduce în căsnicie și va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus.
Ședința foto
De obicei aceasta are loc după ceremonia religioasă. Ședința foto ar trebui să se termine cu cel puțin 45 de minute înainte de ora începerii petrecerii la restaurant.
Mirii trebuie să aibă timp să se acomodeze, să verifice dacă totul este așa cum au cerut ei să fie și să facă primirea invitaților.
Primirea mirilor
Când aceștia ajung la restaurant sunt așteptați în fața ușii de către soacra mare.
Aceasta îi va lega pe mire și pe mireasă cu un prosop mare. După unele obiceiuri, soacra mare îi hrănește cu ou fiert și miere și îi invită înăuntru în acordurile marșului nuptial, unde vor ciocni câte un pahar de șampanie.
Valsul miresei
Acest moment special reprezintă deschiderea petrecerii. După acest moment intră nasii pe ringul de dans urmați de restul invitaților. În anumite zone se mai obișnuiește și dansul tata-mireasa și mama cu mirele.
Furatul miresei
De unii miri este cel mai așteptat și cu umor moment al serii. Asta datorită sarcinilor pe care mirele trebuie să le îndeplinească când trebuie să răscumpere mireasa. Astăzi se pot plăti grupuri pentru „furatul miresei „. Astfel mirele va scăpa ușor de sarcinile care i le-ar impune ceilalți prieteni sau rude care ar fura mireasa.
Tăierea tortului de nuntă
Aceasta este prima sarcină pe care mirii o fac împreună ca și familie.
Aruncarea buchetului
Se adună toate fetele nemaritate pe ring.
Mireasa stând cu spatele către acestea va arunca buchetul. Se spune că cea care va prinde buchetul se va mărita în curând.
Aruncarea jartelei
Mirele va scoate jarteaua de pe piciorul miresei și o va arunca stând cu spatele la grupul de băieți neinsurati. Se spune că cel care o va prinde se va însura în curând.
Dezgătitul
Nasa va înlocui voalul miresei cu o esarfa, batic sau un accesoriu prins în păr. Acest obicei reprezintă trecerea miresei de la fata la femeie măritată.
Voalul va fi prins în părul unei fete nemaritate, de cele mai multe ori cea care a prins și buchetul.
Jucatul GĂINII
Acesta este un alt obicei care încă se mai păstrează, unde o bucătăreasă dansează în faţa naşului cu o găină gătită şi împodobită. Naşul este beneficiarul delicateţei, dar numai după ce-şi va mulţumi dansatoarea găinii cu banii ceruţi de ea.
Colacii nasilor
Se pregătesc doi sau mai mulți colaci mari și se dau cadou nasilor în timpul nunții (la final) sau a doua zi după nunta. Numarul colacilor diferă, în funcție de regiune.
Dacă mirii vor să dea colacii nasilor după tradiție, cei doi colaci trebuie să fie însoțiți de: 1 kg făină, 1 kg zahăr, 1 litru de vin, un cadou și 2 prosoape.
Invitații se retrag, dar nu înainte de a le înmâna tinerilor căsătoriți un mic ajutor financiar pentru începutul lor în viața de familie.
Ajunși acasă (sau la camera de la hotel), mirele trebuie să treacă pragul cu soția lui purtată pe brațe, pășind astfel împreună pentru prima dată în căminul conjugal.
După o scurtă odihnă, cei care au fost prezenți la nuntă continuă să petreacă la casa mirilor cu ciorba de potroace.
După câteva zile proaspeții căsătoriți pleacă în luna de miere.
Astfel se încheie acest eveniment unic în viața oricărui cuplu.
Tradițiile și obiceiurile sunt foarte multe și se respectă în funcție de alegerile și de preferințele mirilor.
Fiecare dintre tradițiile și obiceiurile de nuntă se interpretează diferit de la o regiune la alta. Atunci când un cuplu se căsătorește poate alege să respecte toate sau doar unele din tradițiile locului.
Pentru a ști cum să îți organizezi nunta pe etape lunare, inspiră-te din articolul de aici. Lista cu tot ceea ce ne trebuie pentru a pregăti nunta, o găsiți aici. Tot ce este necesar să știi despre cununia civilă găsești aici. Am notat aici când nu se fac nunți în 2018 și 2019. Despre alegerea bijuteriilor pentru nuntă, te invit să citești aici. Dacă dorești să știi de ce trebuie să ții cont când alegi accesoriul de păr potrivit pentru mireasă, deschide acest articol. Dacă nu ai ales încă tematica nunții, te poți inspira din acest articol! Am scris, de asemenea, și despre alegerea machiajului de mireasă, a buchetului de mireasă și am adunat într-un articol câteva criterii de care este indicat să țineți cont atunci când alegeți locația nunții. Despre alegerea rochiei de mireasă puteți citi aici și aici! Te întrebi de ce să alegi o nuntă restrânsă? Motivele le găsesți aici! Despre ce trebuie să ținem cont când alegem nașii de nuntă și care sunt îndatoririle lor – găsiți în acest articol! Am adunat aici idei și sfaturi pentru alegerea tortului de nuntă. Dacă vei fi domnișoară de onoare, află de aici ce va trebui să faci în timpul nunții!
Mult succes la pregătiri, dragile mele! Pentru discuții, dezbateri și sfaturi personalizate, vă așteptăm pe grupul nostru de pe Facebook.
Adaugă un comentariu